Colecția DH: (6) Descoperirea prezenței lui Dumnezeu

Apărut în 2009 la editura Cartea Daath, volumul Descoperirea prezenței lui Dumnezeu: Non-dualitatea devoțională, ar putea fi considerat pe drept cuvânt, alături de Transcenderea nivelurilor conștiinței , o dilogie ascetică scrisă de David R. Hawkins.

Deși nu se vrea un predicator, Hawkins însuși a trăit tot ceea ce transmite în volumele sale, însă în legătură cu aspectul propovăduirii, vom afla din acest volum o sumedenie de lucruri interesante, toate împreună cu reluarea seriilor de întrebări și răspunsuri.

Volumul, în sine, este construit pe baza a trei secțiuni: „Procesul spiritual”, „Discuție” și Anexe. Din această ultimă parte, în anexa C, mai exact, cititorul va avea ocazia să găsească descrierea unei tehnici simple prin care orice om sincer cu sine poate confirma nivelul de adevăr al oricărei afirmații (vorbim, desigur, de tehnicile de calibrare ). Ceea ce conține miezul acestui volum, de fapt, este „o distilare a aplicațiilor pragmatice ale adevărului confirmabil într-o strădanie spirituală serioasă”. Calea non-dualității devoționale, vom vedea, conduce la atingerea Adevărului abia după clarificarea câtorva informații ce alcătuiesc esența vieții. Calea-și așteaptă dezvăluirea printr-o decizie fermă și prin voință. Drept și îngust e drumul, iar timpul scurt, se știe, și renunțarea joacă un rol cheie în toată această poveste frumoasă a Prezenței și descoperirii acesteia. „Nu există o cauză pentru Iluminare, cum nu există o cauză pentru Dumnezeu”, totul începe, de fapt, cu uitarea, pentru că un răspuns bun la o întrebare nepusă e acela care ne (re-)amintește de această „uitare” trăită până la vârsta de trei ani, când sîntem… apoi totul se-ntunecă în noi, „făcându-se lumină, descoperind „cine” suntem, „ai cui” suntem, „cum” ne numim, „când” ne-am născut și, din întrebare-n întrebare, ajungem până la „de ce ne-am născut?”.

Începe călătoria.

 

 

Încă din primul capitol al cărții, aflăm că instrumentul unui devot serios este iubirea, exprimată prin toate formele ei, dar mai ales ca ajutor dezinteresat. Cine e „mâna” care acționează instrumentul iubirii? Intenția. Astfel, la final, orice acțiune devine un act de venerare. În termeni aproximativ egali se traduce și non-dualitatea, care implică lipsa de formă, fragmentări sau limitări temporale (iată cum lipsa devine, subit, o eliberare, nu o corvoadă), o îngemănare cu Divinul. Tendința noastră instinctuală este spre a ne îndrepta către nu pot, dar descoperim cum, puși în situația de a avea un pistol la cap (un exemplu genial al autorului), răspunsului nostru îi cade negația, rămânând doar cu putința. De ce? V-ați gândit la faptul că „nu pot” presupune imposibilitatea și că „nu vreau” implică o lipsă a consimțământului mascată, prea des, sub forma neputinței?

Cât de frecvent facem confuzia?

Relația devotului înspre construcția căii se realizează punând întrebări. Autorul încurajează această practică: de ce văd o situație în felul acesta? De ce simt ceea ce simt? Care este atitudinea mea în acest caz? Cu ajutorul întrebărilor putem ajunge la propriile prezumții și vom fi făcut deja un pas pe scara cea îngustă, căci „există o diferență între a auzi un adevăr și a-l descoperi ca pe o realitate interioară. Modalitatea de a fi acest adevăr este aceea de a ți-l apropia ca pe o realitate experiențială”.

20181119_121003

 

Puțin mai încolo, dincolo de noianul de întrebări și răspunsuri, intră în scenă Experimentatorul. Eu, tu, el, ea, NOI. Pentru că tot ceea ce credem că trăim, experimentăm. Hawkins compară mintea cu un procesor de date interne și externe care împarte și categorisește, preia și interpretează informații din ambele medii (res interna și res externa), un proces uimitor care se produce cu o viteză de 1/10.000 dintr-o secundă.

20181119_120850

Așadar, totul se (dis)cerne prin ego, cel ce credem că sîntem. Persistența-n această stare (atât de uzitată de marea majoritate a oamenilor) duce la o atitudine a „copilului-rege”, baza egoului. Așa se manifestă în societate o personalitate narcisică ce așteaptă să i se satisfacă (într-un grad mai mic sau mai mare) toate toanele și năzăririle posibile și imposibile. Iată cum, prin contrast, putem înțelege mai bine cine este Sinele = Cunoscătorul & Cunoscutul.

20181119_120812

O analogie superbă, în același ton, găsim în dialogul închipuit de autor dintre cineva și o pisică, de unde aflăm că o pisică nu știe că e o pisică, nici nu știe ce e aia o pisică, ci știe doar că este ea însăși.

Un mare plus pe care l-am remarcat la această carte este poziția adoptată de David Hawkins, care nu ocupă spațiul unei cărți de acest fel cu experiența sa subiectivă (împărtășită deja în volumul Ochiul Sinelui), ci povestește dintr-o perspectivă pluralistă. Una din care se împărtășește altfel, în și prin răspunsurile oferite întrebărilor puse-n volum. Printre ele, întrebarea preferată a noilor aspiranți: ce se poate spune despre război? R: Faptul că e o consecință a falsității și egoului, la fel cum pacea este o consecință a Adevărului. Atât de prezent în istoria umanității, războiul n-a dus la nimic bun, după cum se vede, la fel cum falsitatea nu a ajutat pe nimeni vreodată, însă tot aici, autorul clarifică și atitudinea anti-război, care e, la rădăcină, tot o manifestare a urii.

 

Știm despre Învățătorii spirituali că sînt adepții izolării de lume și că aceștia vorbesc mai mult pe interior, dar în Descoperirea prezenței lui Dumnezeu aflăm că această atitudine nu e una universală. Uneori, aceștia aleg să împărtășească informații cu cei din jur, și-n acest sens își activează un personaj (sau o persona) care funcționează ca o interfață cu ceilalți. Acest lucru m-a pus pe gânduri destul de mult, cu privire la unii Învățători pe care-i știu, inclusiv la Cei Mari. Să fi fost ei sau persona lor?

Toată această tăcere se traduce tot prin renunțare, un cuvânt tot mai des folosit, pe măsură ce ne apropiem de ultimul volum al seriei (Letting go).

O altă analogie frumoasă a cărții mi s-a părut aceea cu prăjitorul de pâine. Acest dispozitiv s-ar putea considera în mod eronat ca fiind sursa primară a electricității atunci când electricitatea îl străbate, nerealizând că nu e altceva decât o unitate de ieșire fără viața dată de electricitate. Și-atunci, când realizăm noi, simpli prăjitori de pâine, că nu suntem nimic fără viața care ne petrece? Atunci când se va fi făcut transcenderea identificării cu egoul/ sinele mic. Din păcate, foarte puțini decid să facă acest pas și încă și mai puțini continuă pe acest drum, dar atunci când o fac, ar trebui să știe că această decizie implică momente foarte dificile pentru ego, care va sabota cu orice mijloc buna desfășurare a acestui demers (am trăit-o personal, la citirea cărții, când mintea tindea, aproape încontinuu, să fugă spre altceva). Unul din aceste momente de cotitură se numește „șocul lui Dumnezeu” și se traduce printr-o temere profundă față de o dimensiune atât de mare precum e cea a Divinității, „încât mintea rămâne tăcută pentru totdeauna”.

20181119_120724

Cei curioși spre descoperirea și experimentarea acestei dimensiuni spirituale, vor găsi în acest volum un ghid obiectiv înspre transcendere. Lor le recomand, mai ales, acest volum. Pentru noi, restul, cartea ne oferă un sălaș în timpul furtunii.

Gloria in Excelsis Deo!

DESCOPERIREA-500x500

foto: editura Cartea Daath

titlu complet: Descoperirea prezenței lui Dumnezeu: Non-dualitatea devoțională

autor: David R. Hawkins

editura Cartea Daath

an: 2009

traducător: Adina Ihora

pagini: 253

3 răspunsuri la “Colecția DH: (6) Descoperirea prezenței lui Dumnezeu”

  1. A republicat asta pe Cartea Daath Publishing și a comentat:
    „Nu există o cauză pentru Iluminare, cum nu există o cauză pentru Dumnezeu”, totul începe, de fapt, cu uitarea, pentru că un răspuns bun la o întrebare nepusă e acela care ne (re-)amintește de această „uitare” trăită până la vârsta de trei ani, când sîntem… apoi totul se-ntunecă în noi, „făcându-se lumină”, descoperind „cine” suntem, „ai cui” suntem, „cum” ne numim, „când” ne-am născut și, din întrebare-n întrebare, ajungem până la „de ce ne-am născut?”.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: