Y la canción del agua
es una cosa eterna…
¡Qué armonías derrama
al brotar de la peña!
Se abandona a los hombres
con sus dulces cadencias.
La mañana está clara.
Los hogares humean,
y son los humos brazos
que levantan la niebla.
Eschuchad los romances
del agua en las choperas;
¡son pájaros sin alas
perdidos entre hierbas!
Los árboles que cantan
se tronchan y se secan.
Y se tornan llanuras
las montañas serenas.
Más la canción del agua
es una cosa eterna…
Federico García Lorca
Iar cântul apei
e ceva etern…
Ce armonii răstoarnă
răsărind din stâncă!
Se abandonează-n oameni
cu dulcile-i cadențe.
Dimineața-i senină.
Căminele fumegă
și fumurile-s brațe
ce saltă ceața.
Ascultați idilele
apei printre plopi;
sunt păsări fără de aripi
pierdute printre pajiști.
Arborii ce cântă
se spintecă și usucă.
Și se întorc câmpii
liniștiți, munții.
Dar cântul apei
e ceva etern…
tălmăcire: Mihai Cotea
Colțul Cultural 