Naționalisme, patriotisme și alte izmeneli

Am observat că, atunci când vorbim de mândrie națională, se disting câteva capete de situații: ai noștri i-au bătut pe-ai lor, am câștigat o medalie cu echipa națională/prin reprezentantul național, sîntem primii în clasamente onorabile, ne amintim cum am câștigat o luptă cu ceilalți, sărbătorim țșpe ani de la o victoria aia de care ne-am amintit anterior. Buuun. Cum în perioada asta ne punem pe sărbătorit ultimele motive menționate pe lista orizontală de dinainte, aș insista pe ele folosindu-mă, atunci când e cazul, de unele citate alese din volumul În jurul Marii Uniri, de Lucian Boia.

Cum sezonul sporturilor a cam trecut, de bătut nu ne-am mai bătut cu cineva anume (în ultimii ani, românii găsesc și regăsesc dușmani din cetate oricând se creează o oportunitate politică, voi reveni la acest subiect), de clasamente onorabile nu mai poate fi vorba (în afară de faptul că sîntem, iar, cei mai cei, dar numai conform multitudinilor de concursuri de talente de la TV, care oglindesc o Românie de genialitate), aici m-aș opri la o remarcă extrem de frumos aleasă de către domnul Cristian Tudor Popescu la un post TV – „la români se poate sculpta în fum de mici”, însă e 1 decembrie 2018, domle, ce ne mai trebuie?

S-a vuit și „răsvuit” în jurul acestui 1 decembrie 2018 de vreo câțiva ani încoace, ca atunci când se trîmbița prin sat, dintr-o parte-n alta, un eveniment mare (că tot ne plac tradițiile). E frumos, ne umplem plămânii cu aer pentru intonarea Imnului Național, ne creștem inimile mari ca să se vadă cât sîntem de fericiți și ne călim pălmuțele ca să putem aplauda frenetic. De ce?

De ce unii preferă să facă toate asta din patriotism, iar alții din naționalism? Spre ce se apleacă unii și alții? Să purcedem școlărește: PATRIOTÍSM s. n. Sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotisme.; NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalisme.

După cum vă puteți da seama lesne, am folosit conceptul de copy-paste, atât de familiar nouă în ultimii ani, încât am impresia că diplomele de absolvire a universității ar trebui emise (cu copy-paste, firește) încă de la nașterea micului românaș. Să le aibă ca amintire, oricum sînt inutile. În sfârșit, trecând peste definițiile aprobate de Academia Română, eu simt patriotismul și naționalismul mult mai clar și mai plastic. Primul e la inimă, al doilea la cap. Niciodată nu mi-a fost prea clar de ce ar trebui să iubesc țara în care trăiesc (deși mi s-a inoculat un sentiment total opus, în familie, „mândria de a fi român”, cum altfel?!). M-am tot învârtit în jurul cozii până anul ăsta și tot n-am ajuns la un răspuns final. Unii ar spune: pentru că ți-a dat atâtea (iertare, am fost „asistat” doar vreo șase luni, după absolvirea cu 10 a masterului, până mi-am găsit un job cât de cât, și-mi cer scuze statului, încă-mi e rușine, dar m-am revanșat din plin, mai ales de când am făcut cunoștință cu ANAF-ul și ea cu mine), alții spun că sînt norocos că m-am născut român (e și un grup pe Facebook pe tema asta), iar cei mai puțin răbdători îmi aruncă un „pentru că așa trebe” și încheiem discuția. Nu știu, jur, n-am idee de unde până unde, însă anul acesta am profitat să caut răspunsuri în jur. Locuiesc în România, ce Doamne iartă-mă? Tot uitându-mă-n stânga-n dreapta, am observat cam așa (urmează altă listă pe orizontală!; lungă): proteste, corupție, prostie, multă prostie, prostie la nivel înalt, analfabetism (funcțional, nefuncțional, e-n funcțiune, domle), discursul urii deghizat în fals conservatorism și-n pseudo-tradiționalism pe linie ortodoxă și încercarea de reglementare a urii împotriva celor „diferiți” (chit că-s tot români), mașini de propagandă a urii și de influențare a votului, care mă făceau să mă simt ca-n Fahrenheit 451, bătăi, jandarmi supărați, protestatari călcați în picioare din motive de confidențialitate, megalomanie cu iz religios, dosare de corupție, demiteri, panseluțe (sau mușcate), albastru galben roșu la profile de Facebook, terasamente frezate și spații verzi puțin mai îngrijite, malluri mai multe, poeme patriotice etc. Încă mă uit în jur. Într-atât, încât prefer să deschid o carte, în loc.

„Un întreg secol de istorie i-a confirmat așadar unitatea. Și-atunci, la ce servește să împingem conștiința unității până în timpurile cele mai vechi? Doar ca să nu fim credibili?” Și eu, aproape la fel ca domnul Boia, consider că România, așa cum e, și-a onorat unirea prin însăși configurația actuală a granițelor care, în linii mari, s-au păstrat la fel. Nu acolo trebuie să mai lucrăm, nu în direcția aia e necesar să ne uităm obsesiv, ci la noi, cei de azi. Ne place? Avem ce sărbători? Ne iubim? Cum ne iubim? Condiționat? Liber? Limitat? De ce nu ne întrebăm? De ce nu ne căutăm?

„Să considerăm poporul ca pe un dat natural, iar națiunea ca pe un construct ideologic?”, ei bine, ultima întrebare din jurul Marii Uniri aruncă o lumină interesantă asupra noțiunilor de patriotism și naționalism, in extenso. De s-ar putea păstra proporțiile, răspunsurile ar arăta mult mai rotund, e un dat natural să fii patriot, dar e un construct ideologic să fii naționalist. Ce ziceam de inimă și cap?

Toate ca toate, dar, de e așa, pentru ce ismeneala? Suntem la grădiniță sau la cântarea României? Ups, doare! Și până când ne tot învinovățim că n-am avut noroc și-am pierdut o jumătate de secol sub comunism? Țara arde și baba se piaptănă, îmi vine-n gând. Vorba asta din popor se potrivește mai mult ca niciodată. Dincolo de ciolhane, mititiei, oameni mărunței și fapte ce se vor mari, o țară se sărbătorește prin ceea ce pornește din inimă. Omul sfințește locul, se zice. Nu știu cum e cu toate conceptele asta și la ce ne folosesc, de fapt, tot ce vreau e să nu ne fie rușine cu noi. Pentru asta mai e ceva de lucru. Cu noi și dinspre noi.

Unirea ca unirea, dragilor, dar pe când uniunea? Uniunea românilor cu ei înșiși. Să sărbătorim mulțumind și iubind. Și să fim oameni. Eu cred că e de ajuns.

12374751_518275855002714_2951682732902441626_o

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: