„Călătoria sufletelor”, Michael Newton

Volumul Călătoria sufletelor – studii de caz asupra vieții dintre vieți, scris de ph.D Michael Newton, apărea la noi, tradus, în anul 2004, la editura Cartea Daath, 10 ani după lansarea din țara de baștină. Un volum extrem de atrăgător ca tematică și sincer, pentru că ne oferă exact ceea ce redă în titlu – o călătorie a sufletelor spre și dinspre tărâmul de dincolo. Cum? Vom vedea imediat.

Pentru început, aș dori să vă spun că autorul cărții, Michael Newton, a fost un hipnoterapeut acreditat, cu doctorat în consiliere, care și-a dăruit o mare pare a timpului realizării de regresii în alte vieți în scopul „conducerii” clienților săi dincolo de viețile lor anterioare. Atrag atenția din start că vorbim de o carte greu de digerat pentru unele persoane, un subiect ce necesită toată deschiderea și răbdarea pentru a-și duce la bun sfârșit țelul plănuit. Aici (la fel ca în multe cărți de acest fel, recenzate pe blog), nimeni nu încearcă să convingă pe nimeni. Scopul doctorului Newton a fost să prezinte un fenomen fascinant în fața căruia el însuși a fost refractar la început.

„Această carte este un jurnal intim despre lumea spiritelor”

Volumul, care face parte dintr-o trilogie, are cincisprezece capitole și prezintă 29 de cazuri regresate de autor de-a lungul timpului, ce vin să întărească teza de bază a materialului prezentat. Călătorind și noi, de la un caz la altul, de la un capitol la altul, trecem, într-un parcurs invers, prin ceea ce presupune desprinderea sufletului de trup până la (re)atașarea și întoarcerea sufletului în alt trup, cu o altă misiune.

Se știe deja că frica cea mai mare a omului, dintotdeauna,a fost frica de moarte. Multe din răspunsurile ce privesc taina vieții de apoi au rămas și vor rămâne încuiate „în spatele unei uși spirituale”, iar acest lucru, în opinia domnului Newton, se întâmplă din cauza unei „amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel conștient ajută la contopirea sufletului cu corpul uman”. Totodată, cunoaștem din psihologie, că alături de nivelul conștient, mai avem încă două sfere componente, să le zicem așa, și anume: subconștientul și supraconștientul. Despre acesta din urmă, autorul ne spune că ar putea echivala cu ceea ce numim suflet, cel mai înalt nivel de înțelepciune și „materialul” cu care doctorul a lucrat la fiecare regresie.

Celor care critică hipnoza crezând că subiectul va fabrica amintiri în timpul procesului hipnotic și că-și va influența reacțiile în acord cu hipnotizatorul, autorul le-a răspuns clar: dacă aceste lucruri ar avea loc, răspunsurile furnizate de subiect ar deveni incompatibile cu celelalte studii de caz, însă ele se întrepătrund de multe ori, se completează.  

 

De exemplu, în completarea primului caz (vezi foto), un al doilea subiect descrie experiența desprinderii comparând-o cu cojirea unei banane. „Îmi părăsesc trupul într-o clipire”. Mi-a plăcut mult structura aleasă de autor, foarte prietenoasă cu bibliofilii aplecați mai mult spre literatură pentru că, da, în anumite momente, senzația cititorului este că citește o carte S.F. Una bună și foarte diferită ca tematică. Dar, să nu confundăm lucrurile! Călătoria sufletelor nu are nimic de-a face cu exagerarea unor cineaști din „filmele cu fantome”. Tocmai aici intervine punctul care trezește cititorul: povestea e faină, dar nu e literară, e științifică. Pas cu pas, autorul face observații și intervine cu lămuriri după fiecare sesiune dialogată cu vreun pacient de-al său.

Așadar, se pare că odată desprins de trup, sufletul trece printr-un soi de tunel (descriere făcută de majoritatea subiecților doctorului) ajungând la ceea ce vechii mesopotamieni credeau că sunt porțile de intrare și de ieșire din ceruri, „la capetele opuse ale Căii Lactee”, și care se deschid doar într-un interval anume (la echinocțiul de toamnă, când ziua e egală cu noaptea). Dincolo de porți, o serie de structuri fizice similare cu ce avem pe Pământ și o întâlnire. Întâlnirea cu ghidul spiritual al sufletului sau cu o figură familiară din viața trecută. În funcție de numărul de vieți trecute, fiecare spirit e așteptat de tot mai puține suflete, pentru că întâlnirea are rolul de (re)familiarizare cu spațiul de dincolo, în primă fază, ori un suflet avansat nu mai simte această nevoie .

Un alt aspect interesant al acestor ghizi este că se pot prezenta fie în chip de bărbat, fie în chip de femeie. „Noi arătăm ce parte din noi dorim”. Împreună cu ghidul/ghida, sufletul se îndreaptă, adeseori, spre un spațiu al vindecării, deoarece multe spirite vin de pe Pământ încărcate cu traume sau răni sufletești. Spre corespondență, să ne gândim la acest „spațiu” ca la un spital de campanie sau o unitate MASH „pentru sufletele rănite care vin de pe câmpurile de bătălie Pământene”.

După acest loc de vindecare, urmează tranziția spre „casă”. Vastul drum descris de unii drept o autostradă, un butuc uriaș sau un debarcader este un loc trecere spre interior, foarte populat de o multitudine de spirite aflate în tranzit.

În fotografia de mai sus sunt redate diferitele tipologii de grupuri de suflete regăsite în locul de întoarcere al celor ce trec de zona de tranzit. Există mai multe grupuri de suflete, unele interacționează mai des, altele mai puțin des, la fel cum socializăm și noi, pe Pământ.

De exemplu, interacțiunea cu ghidul spiritual nu se reduce doar la întâlnirile și plecările din lumea spiritelor, ci și la plănuirea următoarei vieți, a scopurilor și provocărilor propuse în aceasta, în coordonare și schimb de idei. La fel cum am proceda cu un dascăl. De altfel, în funcție de tipul sufletului (se disting trei tipuri: începător, mediu și avansat, descrise în capitole separate), acesta își alege mai multe sau mai puține provocări pentru viața următoare, în raport cu lecțiile învățate sau neînvățate.

Cum se alege o nouă viață? Aceasta e o decizie grea pentru majoritatea sufletelor, care „trebuie să lase în urmă o lume a înțelepciunii absolute, în care conviețuiesc în libertate și fericire,pentru a întâlni cerințele fizice și mentale ale trupului omenesc”, dar oare cum să creștem altcumva dacă nu prin provocări și prin ieșirea din (prea)cunoscut? Toate spiritele știu asta, însă niciun moment nu sunt obligate să se întoarcă. Această decizie le aparține, aflăm din carte.

 

Ca pentru orice călătorie, luarea deciziei plecării pe Pământ necesită o oarecare pregătire. După consultările cu ghizii și colegii sufletelor, urmează o coordonare (să-i spunem o primă repetiție) cu ceilalți actori implicați în piesa vieții, ce urmează a fi jucată. În acest sens, sufletelor li se dau indicii cu privire la modul de recunoaștere a unor alte suflete cu care trebuie să se întâlnească (un lănțișor de aur, izul unui parfum, o fotografie; aici, povestea întâlnirii autorului cu sufletul său pereche, e de-a dreptul delicioasă). Urmează alegerea locurilor de încarnare, a trupului și familiei copilului în care urmează să intre sufletul (în funcție de propriile-i planuri cu privire la viața viitoare), o perioadă de plutire în jurul noii familii (sau nu) și… gata. Piesa poate începe.

Dacă ar fi un lucru care nu mi-a prea plăcut la carte, acesta s-ar oglindi în obișnuința autorului de a spune, pe parcurs, ce urmează să trateze în alte capitole, care devine obositoare și deconcentrantă, la un moment dat, dar pe care o înțeleg, din punct de vedere al construcției.

O carte recitită la distanță de 5 ani, care mi-a făcut bine, un volum care are calități liniștitoare pentru suflet. Fie că o vedeți ca pe o poveste sau ca pe un studiu de caz, Călătoria sufletelor  e o carte care vă va uimi. Nu despre asta e viața, la urma urmei? Vă doresc lectură plăcută!

titlu: Călătoria sufletelor – studii de caz asupra vieții dintre vieți

autor: Michael Newton

traducător: Robert Malischitz

an: 2005 (ediția a doua)

editura: cartea Daath

pagini: 317

foto: Cartea Daath

Publicitate