„Destinul sufletelor”, Michael Newton

Volumul Destinul sufletelor , apărut la noi în anul 2004 la editura Cartea Daath, cartea doctorului Michael Newton, este considerat a fi (și aceasta a fost și intenția autorului) urmarea volumului de succes Călătoria sufletelor, ”, cartea în care intrăm, cu ochii mari, într-o lume a spiritelor descoperită de dr. Newton in timpul regresiilor.

La insistențele cititorilor, autorul a publicat acest al doilea volum, adăugind și detalii suplimentare pentru unele subiecte abordate în cartea de debut, Călătoria Sufletelor. 

Domnul Newton ne-a destăinuit argumentul său astfel: „Destinul sufletelor are intenția de a extinde înțelegerea noastră asupra incredibilei semnificații a ordinii și a planificării ce există în folosul ființei umane”.  Ba, mai mult, dr.Newton declara în primele pagini că lungii ani de cercetări asupra lumii spiritelor s-au scurs în singurătate și izolare, departe de rafturile bibliotecilor de metafizică, lucru pentru care se felicită și un gest pe care, personal, îl consider lăudabil și sănătos.

Volumul are mai puține capitole decât Călătoria sufletelor, însă acestea sînt mai generoase, iar numărul de cazuri luate în vedere și prezentate, s-a dublat (67 față de 29). De asemenea, lucrul pe care l-am apreciat mult, a fost acela de a dezvolta până la amănunt aspecte interesante, curioase ori necesare din precedenta apariție. Putem considera Destinul sufletelor un fel de Călătoria sufletelor 2.0, dacă vreți. Asta nu înseamnă că prima carte trebuie ocolită și citită doar a doua! Aș fi greșit dacă aș fi făcut asta, deși între citirile celor două s-au scurs 5 ani, în cazul meu. Ani în care am trăit multe lucruri (am experimentat și eu regresiile și asta a fost extraordinar!), dar cărora le-am găsit sensul abia când m-am întâlnit cu anumite pasaje din carte pe care le-am „aflat” între timp, înainte să le fi citit. Nu pot detalia, deoarece aceasta e o recenzie a cărții domnului Newton, nu e un post despre mine. 🙂

Tot citind cărțile editurii Cartea Daath , am făcut unele legături între pasaje din carte, precum acesta – „Energia sufletului este capabilă să se dividă în părți egale, asemeni unei holograme” și subiectele unor cărți care se juxtapun parțial cu volumul în cauză (mă refer, desigur, la Universul holografic, de Michael Talbot). Oi fi eu subiectiv, dar afirmațiile din acest volum sînt fascinante oricum le-ai privi, să luăm un exemplu – „Acele suflete care au fost asociate cu răul sunt duse în centre speciale pe care unii clienți (n.b. sub hipnoză) le numesc unități intensive de ajutor”. Păi, și cum rămâne cu Iadul? vă veți întreba. Nu mă hazardez să răspund, însă vă pot spune că citate întregi din carte au un efect de liniștire. Ca atunci când citim despre reîntâlnirea cu cei dragi de dincolo sau când realizăm că o parte a energiei noastre e tot timpul acolo, iar o parte din ea (procentajul diferă de la suflet la suflet), vine cu noi aici.

De exemplu, primul caz prezentat în această carte vorbește tocmai despre desprinderea de trup și despre acele momente când sufletul rămâne o scurtă vreme în jurul nostru, până ne liniștim și acceptăm pierderea celuilalt, până acceptăm vremelnica „pierdere”.

Cum ar putea un suflet desprins să ne consoleze?

Prin mai multe maniere, ne împărtășește dr.Newton. Prin crearea anumitor tipuri de vise sau alegerea anumitor vise ale persoanei cu care se dorește intrarea-n contact în acest scop.

Nu toate sufletele pot crea vise, iar pentru a explica acest lucru, mă voi folosi de clasificarea dată de dr.Newton, care împarte sufletele în patru clase generale:

a) suflete care fie că nu pot, fie că nu vor să funcționeze individual

b) suflete care nu doresc să se încarneze în forme fizice

c) suflete care se încarnează numai în lumi fizice

d) suflete care au abilitatea, cât și dorința de a funcționa în toate tipurile de medii fizice și mentale

Unde sînt stafiile?

Autorul lămurește și acest aspect. Se pare că aceste spirite pică într-un soi de confuzie, atașându-se în mod obsesiv de anumite locuri, persoane și evenimente de care nu se pot desprinde. Se pare că ghizii spirituali (despre care am menționat în articolul cu privire la Călătoria sufletelor) respectă acest lucru și nu „interferează” peste lecțiile pe care trebuie să le învețe aceste spirite mai puțin evoluate, spirite care, uneori, în urma unei traume, consideră că liberul arbitru le-a fost încălcat și/sau vor să protejeze de pericol o persoană apropiată (vă amintiți de filmul Fantoma mea iubită?). Aceleași spirite neliniștite care au dreptul, inclusiv, de a refuza ajutorul ghizilor. Ce se întâmplă cu ele? Merg în ceea ce catolicii numesc purgatoriu?

Dr.Newton relatează că, în urma ședințelor de hipnoză, a aflat informații prin care așa-numitul purgatoriu n-ar însemna nimic mai mult decât o izolare auto-impusă după desprinderea de trup, totul în scopul purificării și lămuririi unor aspecte. Din păcate, biserica (de orice culoare ar fi), pur și simplu nu acceptă că totul poate fi iertat, dar se pare că această posibilitate există. Sîntem suflete care tind spre perfecțiune, și în acest sens, cartea dezvăluie o serie de tratamente efectuate de alte spirite mai înalte sau de noi înșine în scopul elevării pe trepte cât mai înalte. Sunt informații pentru care acest doctor a fost considerat nebun chiar și de către colegi de breaslă, însă existența tuturor acestor mărturii ar trebui să ridice măcar un semn de întrebare înaintea oricărei declarații pripite.

Și dacă tot ne aflăm la mansardă cu tema luată în discuție, iată altă categorisire a doctorului, în urma variilor sale studii, de data aceasta cu privire la memorie. Există trei categorii ale memoriei, în clasificarea dumnealui: memoria conștientă (cuprinde toate amintirile reținute de creier în corp); memoria veșnică (amintirile venite din zona subconștientlui) și memoria divină (amintiri care provin din supraconștient/ suflet).

Dar dacă avem contact, într-un fel sau altul, cu aceste amintiri, cum se explică gesturile sinucigașilor? Se pare că sinuciderea, în concepția abordată în Destinul sufletelor este o variantă pe care o au, întotdeauna, sufletele care vor să spună STOP JOC, dar fiind o variantă prea ușoară, nu e încurajată de mentori, ba chiar e privită ca un act de imaturitate. La asta se rezumă poziționarea spiritelor care se ocupă de mentorat acolo Sus, în volum nemenționându-se nimic despre vreo pedeapsă aspră, o apostrofare serioasă sau o umilire în fața Consiliului Bătrânilor (explicat aici, și mai pe larg, după structură, componență, simbolistica abordată de unii membri, scop etc.).

Totul seamănă cu o mare familie, nu-i așa? Exact asta pare să fie, un corespondent al diviziunilor noastre de bază din viața de aici, transpus într-o ordine mult mai „ordonată”, dincolo. De exemplu, cu referire la legăturile de familie dintre noi și un anumit cerc de spirite cu care alegem să ne încarnăm pe Pământ, dr.Newton susține că membrii aceluiași grup de suflete nu se întorc în încarnările lor următoare ca membri aceleiași familii umane genetice deoarece, „încarnându-se în diferite familii de pe glob în fiecare dintre viețile lor, sufletele pot profita de marea diversitate de trupuri omenești; tocmai această variație conferă profunzime încarnărilor noastre pe Pământ”.

Dar sufletele animalelor?

Cu toate că religiile lumii nu au ajuns la un consens asupra existenței sau inexistenței sufletelor la animale, o parte din clienții consultați de doctor au dezvăluit că ele au un fel de energie a sufletului, diferită de a noastră, iar după moarte energia aceasta există în sfere diferite de cele ale oamenilor.

E totul așa serios dincolo? Doar ordine și disciplină?

Iată că tot din cartea Destinul sufletelor ne mirăm (sau nu) aflând că sufletele își joacă feste unele altora, câteodată, ori au tot felul de jocuri în scopul destinderii. Asta în cazul în care unii se vor grăbi să trăiască tot aici crezând că dincolo nu e nimic mai mult (dacă e) decât o mare de plictiseală. Ca idee, încercați și sub-capitolul ”Activități de recreere în lumea spiritelor”.

Ultimele pagini reiau, din nou, tema proiectărilor și a revenirii pe Pământ. Majoritatea celor care aleg să revină în acest „laborator al haosului” ținut sub control de Supraveghetori, sînt, în principiu, suflete exploratoare care-și aleg un anumit trup și o anumită axă de timp pentru Marea (Re)Întoarcere. Dacă în Călătoria sufletelor citeam cum aceste spirite intră în contact cu fătul încă din burta mamei în primele luni de viață, tema este dezvoltată și mai clar în acest volum, dar… nu îndeajuns încât să nu am și eu o întrebare, la final, după ce-am răspuns (ajutându-mă de carte) la o serie de întrebări-tabu : ce rost are armonizarea dacă se presupune că ne alegem anumiți parametri încă de sus? Asta nu înțeleg.

Din păcate, autorul nu mai e printre noi pentru a putea fi abordat cu noi și noi întrebări puse în fața temei enorme deschise de acesta, însă avem, redată pe final, credința acestuia cu privire la poziția abordată de el însuși în fața subiectului volumelor sale: Credința mea în viața de după a apărut încet, ca o consecință a implicării mele în relatările subiecților pe care îi hipnotizam. That much for love at first sight, asta dacă mai credeați că unii din voi sînteți singurii circumspecți cu privire la volumele prezentate…

Reiau o urare pe care am lansat-o și cu alte dăți în diferite maniere: Vă rog, descheiați-vă la minte înainte să citiți aceste volume uimitoare!

Iar pentru cei care practicați sau vă doriți să practicați mai bine procedeele de regresie prin care dr.Michael Newton a ajuns la toate aceste revelații, există un al treilea volum al acestei serii care se ocupă doar de această tematică și care se numește Viața dintre Vieți (editura Cartea Daath, 2005).

titlu complet: Destinul sufletelor – noi studii de caz asupra vieții dintre vieți

autor: Ph.D Michael Newton

traducător: Robert Malischitz

editura Cartea Daath, 2006 (ediția a doua)

pagini: 430

foto: Cartea Daath

Publicitate