Citatul de duminică (13): culorile gesturilor mele disperate

Și, deodată, acel perfid instinct de supraviețuire sări iar să mă protejeze, neinvitat. Același care mă învăță metodic cum să mă feresc din calea atacurilor, ce mă obliga să acționez pentru a le preîntâmpina. Faptul că marea mă absolvea, fără putere de împotrivire, îmi transmise un început de panică. Brusc, conștiința se revoltă în calea morții, mâinile căutară în transluciditate un punct de sprijin, dar marea mea era azi transparentă, și eu nu, din nou culorile gesturilor mele disperate mă orbeau. Țipătul de ajutor țâșni pentru prima oară cu pregnanță, în sfârșit mă trezeam din amorțeala minții, însă înfumurarea mă pedepsi acum, nu eram invincibilă nici măcar în fața singurului refugiu din lume, marea mea dragă. Trupul slăbit se lupta în aceeași zădărnicie jalnică în care mintea se lupta și pe uscat, nu eram vrednică nici măcar de moartea ce-mi surprindea nesiguranța, sunetele propriilor strigăte păreau departe, liniștea adâncului mă chema ca o obsesie, emoțiile se risipeau în îmbrățișarea apusului incandescent. Imaginea proprie-mi morți în spectacolul naturii mi se părea maiestuoasă, pentru o secundă am respirat ușurată, înghițind prima gură de apă. Odată cu ea, greața lipsită de romanțios a apropierii înecului îmi aduse o ultimă urmă de spaimă, pieptul și capul păreau că explodează, mâinile căutau haotic un punct de sprijin. Când le-am găsit, în mintea mea de femeie proastă, era însăși soarele arămiu ce-și amână inevitabila pieire în mare coborând puțin pentru mine.

M-am trezit cu desăvârșire alta. Salvatorul mă privi îngrijorat, buzele ce executau manevra de resuscitare au fost prima senzație, mirosul lui sărat, stropii de valuri ce se prelingeau din trupul său mă străpungeau cu delicatețe. Mă ținu în brațe pentru a doua oară, și iar am păstrat vinovată momentul de tandrețe. Realitatea însă se prăvăli peste noi, voci îndepărtate reamintindu-mi că aparțineam, încă, aceleiași lumi.

(…)

-În Africa, se spune că dacă cineva îți salvează viața, acea viață e a salvatorului.

(fragment din romanul Departe spre acasă, Claudia Elena Peter, editura Lumen, Iași, 2011, pp.90-91)

37797999

foto: Goodreads

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: