Orice poate fi vindecat (recenzie)

Cartea de azi face parte dintr-o altă colecție a editurii Cartea Daath (denumită „Terapii pentru minte inimă și trup”), a apărut în 2004 la noi, iar autorul ei, Martin Brofman ne transmite un mesaj sublim, încă din titlu – Orice poate fi vindecat.

Din cadrul acestei colecții am citit și-am scris despre Puterea spirituală a empatiei , dar volumul lui M. Brofman aduce cititorului un compendiu care adăpostește varii terapii alternative, un alt model de viață și vindecare, dar și multe lucruri noi cu privire la potențialul uman benefic.

Cine a fost Martin Brofman? Povestea autorului, așa cum am găsit-o pe site-ul fundației care-i poartă numele, e fascinantă. A studiat psihologia și religia comparată, a lucrat pe Wall Street ca expert computer și, așa cum aveam să aflu din volum, a fost un om care s-a vindecat de o tumoare localizată în coloana vertebrală (bolnav terminal), cu un prognostic foarte rezervat: una-două luni de viață rămasă (diagnostic pus în 1975, dar autorul a trăit până în 2014). La vremea aceea, Brofman nu credea în niciuna din ideile pe care le-a transmis în această carte, cel puțin astfel se confesează în prefața cărții despre care discutăm azi. Ulterior, a devenit interesat de legătura dintre conștiință și corp, într-un gest de întrajutorare în fața unui diagnostic atât de sumbru. Tot în prefață, autorul ne spune:

 

„Vindecarea, de când există ca și concept, a fost deseori prost înțeleasă, privită cu suspiciune și chiar groază. Societatea a considerat întotdeauna acest proces drept ceva extraordinar și misterios și accesibil numai shamanilor, vracilor, acelor persoane cu daruri speciale sau cu o legătură telefonică directă cu Dumnezeu sau având alte capacități care, în condiții normale, nu se pot asocia cu oamenii obișnuiți când, de fapt, noi toți posedăm aceste daruri speciale și noi toți suntem vindecători” (p.8).

 

Și totul începe în conștiința noastră, aveam să citesc. Sigur că ph.D Martin Brofman este tributar conceptului de co-creație, la fel ca mulți alți curajoși ca el, iar acesta susține că dacă ne vedem ca pe niște victime ale mediului nostru și căutăm cure și vindecări în afară, ratăm adevăratul peisaj și nu identificăm cauzele care au dus la apariția unor simptoame (cauze de natură emoțională și tipare ale conștiinței dobândite).

În cele cinci părți ale cărții (+ anexe) – Orientarea; Sistemul oglindă-corp; Creație și co-creație; Alte dimensiuni și Exerciții energetice și meditația pe chakre – Martin Brofman dorește să ne reamintească legăturile dintre conștiință și corp, ca într-un manual de folosire a echipamentului din dotare.

Picture1

Ce înseamnă toate aceste blocaje? Un sistem de convingeri care șchiopătează, cel mai probabil. Asta nu înseamnă că dacă sistemul nostru de convingeri e defect trebuie să-l preluăm pe al celuilalt ca pe unul plin de adevăruri care ne lipsesc, ci să discernem. Iată:

 

„Atunci când sunteți pus în fața convingerilor altor persoane, sunteți liberi să le acceptați sau să le respingeți. (…) Poți decide singur: deoarece un expert afirmă aceasta, atunci trebuie să fie adevărat că dacă mănânci grapefruit vei deveni suplu sau te vei îngrășa. După cum alegi” (p.18).

 

De fapt, toate legile sunt considerate ca atare până când se întâmplă ceva și are loc o reconsiderare a acestora împreună cu alți factori posibili ce vor duce, în final, la modificarea legilor. Perfect aplicabil și pentru legile din sistemul medical.

Apare în scenă conceptul de energie vitală, care energie vitală, atunci când părăsește corpul, acesta moare. Ce e această energie? Conștiința. Recent, acest lucru a fost dovedit științific prin procesul de fotografiere tip Kirlian, iar dacă discuțiile în această zonă sunt contradictorii, încă, modificarea conștiinței creează o schimbare în câmpul energetic cât se poate de logică:

Conștiință  → Câmp energetic → Corp fizic

La nivel micro, și mai mic decât cel al elementelor quarci, neutrino sau gluoni, în corpul unui individ vom găsi mici găuri negre și albe, fiecare cu o anumită încărcătură energetică (pozitivă sau negativă), deci, într-un cuvânt, găsim energie. Doar energie, asta suntem. Astfel, în continuarea schemei anterioare, avem:

Eliberarea tensiunilor → Vindecare (Deblocare) → Eliberarea simptomelor

Luați-le și puneți-le una sub cealaltă și observați ce iese.

Și-atunci, de ce mor oamenii?

Martin Brofman propune două motive tare interesante:

a) fie li s-a terminat drumul și au experimentat și realizat cam tot ce și-au propus

b) fie se află într-o situație grea sau trăiesc o experiență dificilă și nu găsesc altă cale de ieșire decât moartea.

 

Care să fi fost varianta autorului? Simplu de stabilit.

Ar părea că noi suntem motivați de siguranță sau ne simțim amenințați de lipsa acesteia. Mai degrabă, lumea e așa cum suntem, după cum am observat și din ce am citit în Orice poate fi vindecat. Depinde cum privim, din ce balon o facem și prin intermediul cărei chakre (volumul are mai multe capitole care intră adânc în acest subiect).

 

„Ca la orice televizor, atunci când nu vă place programul pe care îl priviți, puteți să schimbați canalul, prin decizia de a privi printr-o chakră diferită și de a urmări un scenariu diferit” (p.49)

Când trecem de la libertate la acceptare e mult mai ușor decât atunci când trecem de la control la acceptare. Autorul lucrează cu ideea conform căreia gândurile sunt obiecte și există ca atare sub aspectul formelor-gând la nivel eteric, zona de graniță dintre universul fizic și cel spiritual. Aceste gânduri, aspirații și imagini le creăm în conștiință și „călătoresc” în eter ca imagini holografice așteptând condițiile propice pentru a se manifesta.

Picture2

De ce am prelua toate aceste informații? În fond, nu avem nimic de pierdut dacă ne conformăm și poate chiar s-ar întâmpla ceva bun. Indiferent dacă înțelegem sau nu anumite concepte, poate ne-ar fi de folos și ne-ar susține creșterea. Pasivitatea în combinație cu deschiderea și receptivitatea susțin vindecarea.

De asemenea, M. Brofman crede că fiecărui tip de boală îi corespunde un fel particular de a fi al bolnavului. Ar exista anumite tipologii de personalități ale bolnavilor de inimă, a celor suferinzi de cancer sau miopie, pe un principiu al cărui numitor comun rezidă-n stres – generatorul simptomatologiilor la nivel fizic.

Picture3

Ce se întâmplă cu cuvintele când rostim și nu sîntem auziți?

Pentru cine sînt aceste cuvinte? Poate pentru noi, ne transmite Brofman. Poate că mai târziu, cealaltă persoană ne va cere răspunsul și astfel vom putea desăvârși comunicarea lăsată-n suspensie cândva. Când direcționăm cuvintele noastre spre ceilalți e bine să observăm că nu facem altceva decât să ne adresăm nouă înșine. „Lumea e plină de oameni care-și vorbesc lor înșiși, dar numai unii ascultă. Atunci când vom realiza această situație, vom continua să mergem și să ne vorbim  nouă înșine, dar vom deveni capabili să și ascultăm”. Dacă vrem ca oamenii să relaționeze cu noi într-un fel anume, putem să le arătăm asta prin propriul exemplu. „Arătați în afară ceea ce vă doriți înapoi”.

Screenshot_2019-03-19-11-55-39-1

Suntem o parte minte, o parte trup și o parte spirit. fotografie personală

 

Și atunci, care e elementul care lipsește? Mereu același, conform cărții, IUBIREA. Percepția de a fi iubiți, întreaga suită de emoții și întrebări traducându-se prin: Cum s-a putut întâmpla așa ceva când eu eram iubit? Dacă aș fi fost iubit, toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dar s-au întâmplat. Înseamnă că nu sînt iubit.

Ultimul capitol al cărții e dedicat unei sesiuni de Q&A (întrebări și răspunsuri), iar aici m-am oprit la întrebarea ce este moartea?, doar pentru a primi un răspuns pe care-l primisem și-n alt loc, încă o dovadă a omniprezenței conștiinței. Brofman aduce în discuție posibilitatea simțirii trecerii printr-un tunel la capătul căruia am fi întâmpinați de o ființă sau de un comitet. Ca vindecători, scopul nostru constă în ajutarea celorlalți, indiferent de decizia lor (un aspect proeminent al acestei cărți e multitudinea de portițe pe care le oferă înspre vindecare și înspre trecerea de la pacient la vindecător, un termen care sperie pe mulți, din păcate), ca pacienți, cel mai bine e să acceptăm și să primim.

Până la trecerea de mai sus 🙂 mai e „un pic”, până atunci să ne gândim la afirmația lui Martin Brofman, repetată la finele fiecărui capitol și care reprezintă titlul acestui vom – Orice poate fi vindecat.

20190318_121011

titlu: Orice poate fi vindecat

autor: Ph.D Martin Brofman

traducători: Maria Ionescu Zlatev, Daniela Pascu

an: 2004

pagini: 237

cop_orice4-500x500

foto: Cartea Daath

 

Publicitate

7 răspunsuri la “Orice poate fi vindecat (recenzie)”

  1. Acesta este unul dintre subiectele care ma intereseaza foarte mult, in ultima vreme. Din pacate, uit ca trebuie sa lucrez cat mai mult cu subconstientul meu si cu vointa, dar ma inseninez cand intalnesc articole pe bloguri care trateaza tema. Astfel imi aduc aminte care este, de fapt, scopul meu principal pe lumea asta. Sa fiu bine cu mine, ca apoi sa pot oferi mult mai mult celorlalti. Doar citind titlul articolului, ceva a inceput sa „zburde” in interiorul meu. 🙂
    Multumesc pentru recenzie. Foarte inteligenta poza „minte, trup si spirit”.

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi eu mulțumesc, din suflet, pentru citire şi împărtăşire! Ce tare mă bucur când ajung la sufletele care caută ceea ce dăruiesc pe micul meu colț. 🙂 şi eu sunt cam în aceeaşi situație cu tine, dar când am ocazia şi sunt ok cu mine, încerc să depun cărămizi la temelia rezervei valoroase de linişte sufletească prin întoarcerea în interior. De aici, eu zic că şi sănătatea se reface… şi văd că autorul mă aprobă 🙂 Important e să nu capitulăm în fața tornadei de zi cu zi şi să ne găsim momentul şi locşorul potrivit să stăm cu noi în noi

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: