Esența autismului (recenzie)

Zilele trecute am citit o carte plină de provocări, din mai multe puncte de vedere. Atât ca subiect, cât și ca mod de recepționare a celor citite. Esența autismului,  de William Stillman. Un volum care a bătut din inimă prea puțin, la vremea sa, ținând cont de incidența temei abordate. Din fericire, un volum care încă mai poate fi vizitat.

În Esența autismului se vorbește despre autism, dincolo de șabloane, dincolo de etichetări și, cel mai important, ținând în frâu o perspectivă complexă și slab căutată. Mai exact, prin acest volum, autorul său, el însuși o persoană cu o afecțiune din spectrul autist (sindrom Asperger) ne îndeamnă să cultivăm unicitatea intelectuală a celor diagnosticați cu autism, dar mai presus de asta, să cultivăm unicitatea lor divină. În asta constă noutatea absolută a volumului propus. Un subiect care, abordat astfel, va crea un răsunet lung, cu siguranță.

Cine e William Stillman?

Conform  datelor creionate în Esența autismului, Stillman s-a făcut remarcat inițial prin volumul Autismul și legătura cu Dumnezeu, o lucrare „despre înzestrarea spirituală, mistică și metafizică deosebită a unor persoane cu autism”. Volumul a avut parte de recunoaștere în rândul profesioniștilor din domeniu medical și al părinților de copii autiști, atât în SUA, cât și pe plan internațional. După cum spuneam, autorul, diagnosticat cu sindrom Asperger (o rudă mai blândă a autismului), deține o diplomă de licență în educație de la Universitatea Millersville, Pennsylvania și lucrează de peste 30 de ani „pentru ajutorarea oamenilor cu feluri diferite de a fi”. De asemenea, a fondat Autism Self Advocacy Coalition, o organizație cu scop de instruire și consiliere a membrilor guvernului de stat și local, a forțelor de ordine și a comunității medicale cu privire la tulburările din spectrul autist.

_________________________

Trecând peste micile prezentări și detalii biografice, aș dori să subliniez din start faptul că volumul Esența autismului se bazează pe nenumărate mărturii ale părinților copiilor cu autism, dar și pe, atenție, o bibliografie consistentă. Vorbim, deci, despre un volum de suită științifică.

Lucrarea este împărțită în trei secțiuni: Posibilități nelimitate (I), Lecțiile inimii (II) și Temeiuri superioare (III).

 

Instrumentarul

Încă din incipit, Stillmann ne destăinuie că, atent fiind la detalii și tinzând să gândească în linii mari, ca multe alte persoane cu sindrom Asperger, a început să observe o serie de indicii  cu privire la faptul că societate actuală ar fi pregătită pentru o evoluție spirituală a percepției (sau, măcar, e deschisă spre discutarea unor posibilități de neimaginat cu privire la persoanele cu dizabilități).

Ei bine, criteriile după care a realizat selecția relatărilor cuprinse în volum se concentrează asupra a doi mari factori:

  1. „Se fac simțite sentimentul interior al adevărului și un aer de modestie în relatările unei persoane? Informația furnizată conține elemente credibile pentru o experiență autistă, fără ca aceasta să fie exagerată în mod nejustificat?”
  2. „Informația se încadrează într-unul sau mai multe dintre tiparele pe care le-am văzut conturându-se pe măsură ce studiul meu progresa?” (recunoașterea unei existențe anterioare, precogniție sau premoniție, telepatie, comunicarea cu animalele, existența unei legături afective cu o persoană iubită trecută în neființă, apariții de entități dezîncarnate, întâlniri cu entități binevoitoare/ îngeri).

Volumul mușcă din posibilitate cu toți dinții, iar universul micuților cu autism e doldora de posibilități, incertitudini, necunoscute. Pentru noi.

Oare există vreun lucru, așa cum spune și Stillman, care să fie într-atât de neînsemnat încât să nu ne pese de el? Răspunsul său (și al meu) este: nu

Picture1a

 

 

„Uit ceea ce aud, știu ceea ce văd și înțeleg, ceea ce fac eu însumi”

 

Am citit, undeva pe la începutul cărții, o comparație foarte interesantă legată de autism și cele cinci simțuri (îngrăditoare, până la urmă, pentru că ne leagă doar de material). Autorul scrie despre faptul că în urmă cu mai mulți ani, citise câteva relatări ale unor indivizi orbi din naștere care, datorită unor tehnici chirurgicale novatoare, își recăpătaseră vederea, dar care atunci când văzuseră lumina pentru prima oară erau adesea dezorientați neînțelegând ce târăsc oamenii după ei mai exact (umbrele). Făceau aprecieri ale mărimii și distanței în mod eronat  și, de multe ori, percepțiile bizare pe care le simțeau îi tulburau și mai tare preferând să rămână cu ochii închiși ori să stea pe întuneric. „Oare nu procedăm și noi la fel atunci când ne agățăm de lumea celor cinci simțuri? Nu am întâlnit încă o persoană autistă care să nu-și fi manifestat, într-o oarecare măsură, dorința  să ofere celorlalți ceva din ceea ce este ea, să le împărtășească și altora talentul ei sau să-i învețe ceva pe ceilalți”. Darurile lor cele mai de preț, firește: răbdarea, toleranța, sensibilitatea, compasiunea și iubirea necondiționată.

De exemplu, cei mai mulți dintre ei rețin cel mai bine informația atunci când o pun în practică instant și când și-o însușesc în timp real. Vor învăța mai bine ce este un măr experimentând mărul, nu privind o planșă. Cu și prin toate simțurile, asimilând diversitatea sa: în livadă, la aprozar sau pe masa din bucătărie.

Picture3

Un alt adult cu sindromul Asperger, prezentat în carte, Terry Walker, susține o abordare ieșită din tipare. Cultura noastră ar trebui să accepte diversitatea. În acest sens, „eu optez pentru schimbarea lumii care mă înconjoară”, declară el.

De ce nu ascultă aproape nimeni? De ce nu se valorizează persoanele cu autism drept niște parteneri egali în proiectare? Din păcate, răspunsul autorului nu este unul fericit: aceste lucruri se întâmplă din două motive – fie din cauză că puțini sînt cei care doresc  să afle lucruri din partea autiștilor, fie pentru că lumea se încăpățânează să vindece autismul lăsând deoparte acceptarea a ceea ce e. Renunțând la o integrare curată și rotundă.

Picture2

 

Ce se întâmplă în solitudine?

Rădăcina cuvântului autism rezidă în particula de origine greacă autos, „pentru sine însuși”. Acest fapt presupune, implicit, o stare de solitudine, o retragere în sine asemănătoare (superbă comparație a autorului) unei spirale concentrice a cochiliei melcului. Solitar în gândire și faptă.

Cuvinte precum „mânăstire” sau „monah” izvorăsc din același cuvânt grecesc, ce semnifică „în singurătate ” sau „de unul singur”, realizându-se, astfel, o analogie între persoanele cu autism și cei care au realizat jurământul tăcerii în vederea comuniunii și purificării spirituale. Totodată, aici observăm existența unui dublu standard: pe de o parte îi respectăm și-i admirăm pe sihaștri, pe oamenii religioși care, în urma unor convingeri puternice, se izolează întru contemplare, pe de altă parte, avem cazul autiștilor care duc o existență asemănătoare cu cea a călugărilor, dar care sînt încadrați într-o certă patologie care necesită vindecare.

 

Așteptările nu-și au locul. Câteva cazuri

Poate ar trebui să permitem scăderea nivelului așteptărilor cu privire la relațiile noastre personale și să ridicăm o punte asupra cauzelor autismului și nu a ceea ce autismul cauzează. „În loc să constituie o epidemie, poate că autismul este remediul pentru suferința lumii”.

De exemplu, avem cazuri de autiști care par să comunice cu mamele lor la nivel intuitiv, simt o atracție instantanee pentru persoanele blânde și bune, devin interesați de anumite plante stropite cu erbicid care, mai apoi, înfloresc, atrag animalele în jurul lor și stabilesc contact vizual cu gorile la zoo înainte de-a stabili contact vizual cu proprii părinți, etc. Cazul lui Renee, o tânără cu sindrom Down și autism, e edificator, în acest sens. Ea nu vorbește, dar „își comunică gândurile prin compunerea răspunsurilor pe tastatură, (…) a remarcat că oamenii nu apreciază adevărata valoare a tăcerii. Ea se delectează cu ironia unui fizic care-i induce pe ceilalți în eroare (…) și care îi ascunde intuiția ascuțită și cunoașterea nerostitită”.

Spre finalul cărții, William Stillman, se întreba câți din cei cu tulburări din spectrul autist au o credință puternică și observă căile prin care aceasta se reflectă în cei din jur, în ciuda mocirlei urii de sine și a disperării tristeții. „Fenomenul se manifestă, vă asigur. Eu sunt dovada vie că acesta e adevărul”.

Aceasta e calea adevărului său, iar acest fapt e îndeajuns pentru a-l urni spre apărarea cauzei celor care nu se pot reprezenta pe ei înșiși, ca modalitate de recunoștință adusă lor pentru toate binecuvântările pe care le trăiește.

titlu complet: Esența autismului – dezvăluirea secretelor spirituale ale cunoscătorilor inimii omenești – o perspectivă dincolo de etichetări

autor: William Stillman

traducător: Adina Ihora

an apariție: 2013

editura: Cartea Daath

număr pagini: 214

 

esenta autismului transparent 500-500x500

foto: Cartea Daath

2 răspunsuri la “Esența autismului (recenzie)”

  1. A republicat asta pe Cartea Daath Publishing și a comentat:
    Din blogul Coltul Cultural: „Rădăcina cuvântului autism rezidă în particula de origine greacă autos, „pentru sine însuși”. Acest fapt presupune, implicit, o stare de solitudine, o retragere în sine asemănătoare (superbă comparație a autorului) unei spirale concentrice a cochiliei melcului. Solitar în gândire și faptă.”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: