Piersici și caise, mămăliguță…

Ți-am spus, Mihai, simțul umorului și auto-deriziunea m-au salvat de multe ori și continuă s-o facă. La urma urmei, sunt un grăunte de nisip sau nici măcar atât, în Universul-Tată. Ca noi toți, de altfel. Vom dispărea și, într-o generație sau două, nu se va mai ști că am existat. Bun, ai să spui, cu excepția valorilor universale. Puține, în raport cu masa de muritori anonimi sau cu nume trecătoare numai prin două, hai, fie, trei generații… Dar, până și ele, valorile noastre, ale umanității vremelnice, față de miliardele de ani și, modest, glaciațiuni, sunt infinit de mărunte.
Imaginează-ți, Stelu, că ai fi un bozon. Ar ști de tine copacul pe care l-am îmbrățișat la Căsoaia, în urmă cu trei zile? Sau președintele SUA? Nu. La fel de nepăsătoare este nemărginirea față de vietățile de boțuri cu ochi, ce suntem. Dar, poate n-o fi așa. Îmi place mult să cred că nu e așa. Am ales plăcerea de a considera că energiile Universului ne înglobează pentru eternitate. Că literele și scânteierile din gândurile noastre se așază confortabil, pe băncile de date, ale Infinitului. Căci, la cât e de nelimitat, ho-ho-ho, are loc pentru toate și-i mai și rămâne, tot pe-atâta. Și pentru fericirile, extazierile, beatitudinile, și pentru mizeriile, decăderile noastre, omuleți purtători de conștiințe alandala…

images

Pichet et coupe de fruits, Pablo Picasso; sursa: 1000museums.com

Nesfârșirea, ca timp și spațiu, zeflemèle pe care cineva sau altcineva le-a numit categorii și, apoi, „filosofice”, plus energiile de atâtea naturi, care se joacă „de-a v-ați ascunselea” și „prinselea” – goană mare, cât o căldare – se împrăștie și se recompun după reguli doar de ele știute, pentru a da de scormonit, dragilor, „homo sapiens” de știință. Numiți și ei așa… Ca să scriu eu, acuma, ceva neapărat, că dă pe dinafară, dragă Claudia. Și dragi Sara, Paul, Diana, Rodica, Ghiță, Tina, Adrian, Cătălin… Toți, peste mări, țări și zări, amfore, ancore, visări și chemări…, piersici și caise adevărate, din grădina de la Caporal Alexa…
Iată, să considerăm imaginea cu sacoșa personalizată, primită în dar de la farmacia – cu „ph”…, a comunei din Haute-Savoie, pe înălțimile Évian-ului, unde am locuit timp de 7 ani și jumătate. Conține articole necesare pentru mersul la cimitir și, recent, am adăugat un mileu din cele croșetate de mama, din fir de lasetă, să-l pun în firidă, să le fie drag părinților mei, să se simtă ca acasă. Imaginea, da. Plutește în cosmosul gândurilor, culorilor, sunetelor, aromelor, ca și reverența pe care am făcut-o azi dimineață în fața paginilor Ilenei, Ottiliei, Anei, lui Vasile… Ca iubirea aruncată peste cer, în auroră neboreală. Moldovenească, ieșeană.
Azi, am pășit de 3.895 de ori, îi dau bătăi… Așa, ca în Parcul de Sculptură… Plouă mărunt și des, așezat. Nu mă duc după pâine la comerțul de proximitate, fac mămăliguță. Pentru Sabino, tăiată felii, prăjită.

Iulie înaintează ca regele zilelor, plutind.

©Anica Andrei-Fraschini
03.07.2019

2 răspunsuri la “Piersici și caise, mămăliguță…”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: