Cu puțin înainte de plecarea mea în mlaștini, conceptul și atributele fizice ale Spiritului-Femeie se reechilibraseră. Vreau să spun că, de pildă gigantismul presimțit devenise pentru mine un fel de dimensiune pur spirituală, abstractă, fluidă și informă, în care imensitatea și micimea, anomalia și firescul, promiscuitatea și splendoarea coexistau, fără să mai existe ca atare.
Începusem să intuiesc totala nepăsare activă cuprinsă în solicitările ei cele mai directe: imaginați-vă un far la țărmul mării, noaptea, pe vreme de furtună; pe când nebuna Paznică a farului trimite semne către toate navele, corabia ignorată a fiecăruia se zbate singură în beznă. Secunda de lumină nu mai arată stâncile…
O vagă legătură cauzală mă făcea totuși să cred în efectele benefice ale unui anumit comportament asupra căruia n-am să insist ca să las fiecăruia plăcerea de a-l regăsi, între asceză și destrăbălare.
(Zenobia numește asta: a fi cuminte)
Zenobia, Gellu Naum, editura Polirom, București, 2014, pp.116-117
foto: Cărturești
Colțul Cultural 
Un răspuns la “Citatul de duminică (21): a fi cuminte”
[…] o reacţie similară, mărturisită într-o scrisoare adresată lui Saşa Pană). De la Brauner, Naum va primi şi unele texte suprarealiste, aduse de acesta de la Paris. Nici arestarea sa, la […]
ApreciazăApreciază