Van Gogh – o biografie esențială

Născut la 30 martie 1853 într-un mic sat din provincia Brabant din sudul Olandei, Van Gogh a fost cel mai mare dintre cei șase frați ai săi.

A fost un tânăr tăcut și timid, petrecându-și timpul liber hălăduind prin sate pentru a observa natura.

Viziunea sa cu privire la viață se întunecă în 1874, când iubirea îi este respinsă de către o londoneză. Dorința sa arzătoare pentru afecțiune fiindu-i zădărnicită, devine tot mai solitar.

Lucrează în Anglia ca profesor de limbi străine și predicator laic.

Anul 1877 îl găsește lucrând ca librar în orașul Dordrecht  din Olanda.

În iarna 1879-1880, experimentează prima criză spirituală a vieții sale. Trăind printre săraci, își donează toate bunurile într-un moment de pasiune, faptă care a determinat autoritățile ecleziastice să-l dea afară din cauza interpretării prea literale a învățăturilor creștine. Fără bani și cu credința zdruncinată, se îneacă-n disperare și alege să se izoleze de toată lumea. „Ei cred că sînt un nebun”, se destăinuie unui cunoscut, „pentru că am vrut să fiu un creștin adevărat. Mi-au întors spatele ca unui câine spunând că provoc un scandal”. Atunci, Van Gogh începe să ia în serios pictura descoperindu-și, astfel, în 1880, adevărata vocație. Van Gogh decide că misiunea sa, începând de atunci, era de a aduce consolare umanității prin intermediul artei.

Cariera sa a fost extrem de scurtă, rezistând doar 10 ani, din 1880 până în 1890.

Una din primele revelații pe care le are în acest domeniu, decisive pentru stilul său,  este maniera rubensiană de a exprima o stare printr-o combinație de culori. Simultan, Van Gogh descoperă pictura japoneză și operele impresioniste. Toate aceste surse îl influențează mult mai tare decât principiile învățate la Academia Regală de Arte Frumoase Antwerp, unde a fost înscris.

În vara lui 1877 pictează în culori pure folosind tehnica pointillistă. La începutul lui 1888, stilul post-impresionist al lui Van Gogh se cristalizează complet, rezultând în opere de artă precum Portretul lui Père Tanguy sau Autoportret în fața șevaletului sau prin intermediul unor peisaje cu suburbiile Parisului.

descărcare

Portretul lui Père Tanguy; sursa: vangoghmuseum.nl

descărcare (1)

Autoportret în fața șevaletului; sursa: vangoghmuseum.nl

descărcare (2)

Pod la Courbevoie; sursa: vangoghmuseum.nl

Van Gogh știa că abordarea sa e unică, dar știa, de asemenea, că unele cerințe sînt peste puterea indivizilor izolați de a le îndeplini. Aflat în Paris, speră să creeze un grup de impresioniști, separat, cu Gauguin, Toulouse- Lautrec și alții ca ei, ce le împărtășeau crezurile. Închiriază și decorează o casă în Arles cu intenția de a-i convinge să înființeze o comunitate de lucru denumită „Studioul Sudului”. Gauguin ajunge la casa din Arles în octombrie 1888 și pentru două luni, cei doi lucrează împreună, însă în timp ce fiecare îl influențează pe celălalt, totodată legătura lor se deteriorează rapid pentru că au idei diferite și sînt incompatibili temperamental.

Dezastrul lovește în ajunul Crăciunului din 1888. Extenuat, fizic și psihic, Van Gogh capotează. Se ceartă puternic cu Gauguin, îl urmărește cu o lamă și, se spune, își taie jumătatea de jos a urechii stângi. O știre senzațională a vremii susține că un Van Gogh instabil psihic vizitează un bordel din apropiere și își lasă bucata de ureche tăiată unei femei pe nume Rachel, spunându-i „Păstrează acest obiect cu grijă”. Alte surse susțin că Gauguin i-ar fi tăiat urechea lui Van Gogh cu ajutorul unei săbii.

La finele lui aprilie 1889, speriat de ideea pierderii capacității de lucru, singurul garant al sănătății sale, cere să fie internat temporar la un azil din Saint-Rémy-de-Provence, sub supraveghere medicală.

Cele mai bune lucrări din perioada Saint-Rémy sînt mai îndrăznețe și mai vizionare decât cele din Arles.

descărcare (3)

Grădina spitalului Saint Paul; sursa: vangoghmuseum.nl

Întors acasă, îndoit de dor pentru locurile natale, Van Gogh ajunge la un doctor homeopat, artist la rându-i, Paul-Ferdinand Gachet, prieten cu Pissarro și Paul Cézanne, la Auvers-sur-Oise. Urmează o altă modificare de stil. Tot ce pictează după aceasta pare viu, pare că are o voință proprie. Din păcate, această fază e scurtă și sfârșește cu o nouă altercație și cu sentimentul vinovăției față de dependența financiară de Theo (fratele său, însurat și având un fiu, la vremea aceea), dar și cu simțământul inabilității de a reuși.

Disperat că nu va reuși să-și vindece singurătatea, Van Gogh se împușcă, dar nu moare instant. Pe când e găsit în patul său, se spune că ar fi declarat, „M-am împușcat… sper să nu fi eșuat”. În acea seară, interogat de poliție, van Gogh refuză să răspundă la întrebările acestora spunând „Nu e treaba nimănui ce am făcut. Sînt liber să fac ce vreau cu propriul trup”.

Van Gogh moare două zile mai târziu. Theo, singurul său frate, avea să moară șase luni mai târziu, la 25 ianuarie 1891.

vangoghmuseum-s0016V1962-3840

Autoportret cu pălărie gri de pâslă, poate cea mai cunoscută operă a sa;

sursa: vangoghmuseum.nl

 

traducere și adaptare după un articol Britannica: Mihai Cotea

 

4 răspunsuri la “Van Gogh – o biografie esențială”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: