Copilul realității și creatorul iluziei

Anul trecut aveam bucuria să mă întâlnesc cu Gyuri. Cu scriiturile lui Gyuri. Omul copilăriei mele devenea purtătorul de cuvinte al maturității mele.

Volumul său despre care am să vă vorbesc azi, Gândirea, copilul realității și creatorul iluziei, a apărut în anul 2006, la editura Cartea Daath. Cronologic, în ordinea volumelor lui Gyuri, după anul de apariție, acest volum este al doilea, după În căutarea armoniei. Nu știu de ce, dar aveam impresia că acest volum ar trebui să fie unul dintre ultimele volume ale sale, dar ce știm despre timp? De ce cred asta? Pentru că, în viziunea mea, această carte micuță la stat, dar mare la sfat, reprezintă rezumatul înțelegerii unui om simplu, dar înțelept tocmai prin simplitatea sa.

Cartea e însoțită de lucrările grafice ale artistei Paula Șalar, care au rotunjit conturul frumos al acestui material valoros.

Gyuri își păstrează vestita modestie în fiecare din cele șapte capitole ale acestei cărți. E spontan, cum el însuși declară în Cuvânt înainte, fără să fi premeditat acest material, deci e intuitiv. Fără de gând.

Și-atunci cum de scrie o carte despre gândire?

Hai să vedem!

gandi2

Primul lucru de care m-am îndrăgostit la acest volum apare, deja, la pagina 8, pe finalul Cuvântului înainte. Gyuri spune că din momentul în care ideea acestui volum i-a încolțit în minte a simțit că acest volum, expresia a lui TREI în unu (corpul/ mintea/ spiritul), mulțumește Minții Universale și tuturor întâlnirilor providențiale, a cărților care l-au întâlnit pe drum, în căutarea sa având ca destinație cunoașterea, a „înțelesului mereu mai profund al experiențelor repetate (fie ele plăcute sau izvorâtoare de suferință), rugăciunilor (mai stângace sau mai bine focalizate), momentelor de meditație, momentelor de bucurie create de ajutorul dat celorlalți”.

Primul capitol, denumit Hard-disk-ul numit creier și marele sofist numit ego deschide corpul acestui volum prin întrebări precum „De ce gândul și gândirea sunt atât de importante în evoluția noastră și în cea a Universului?”; „Ce este mintea?” Mintea este creierul? Nu, creierul e un instrument care servește minții, dar nu e singurul organ care „are o minte a lui”. Ce părere aveți despre inimă? Apoi, dacă asociem creierul cu un computer și genetica ne spune că venim într-un corp fizic cu un anumit bagaj, unde se depozitează acest bagaj? În hard-disk, nu? Adică în creier. Despre teoria asupra calității holografice a memoriei și a universului, ca hologramă, amintește și Gyuri în carte, și-am scris și eu un articol separat despre volumul invocat de el aici.

Tot aici aflăm sau ne reamintim că rațiunea realizează armonia între linear și non-linear. Sau că ego-ul e neutru, nici bun, nici rău  și că, obișnuiți să ne identificăm cu trupul nostru, utilizăm gândirea excesiv, chiar și acolo unde nu-i cazul, de exemplu atunci când ne așezăm să admirăm o floare. O gândim și pe ea, o analizăm, o măsurăm, o…of. Alchimia! Să nu uităm alchimia! Sîntem propriii alchimiști ai vieții noastre iar țelul ei suprem ar trebui să fie acela de a topi ego-ul cu ajutorul gândirii și a focului inimii (aprins de iubire și compasiune). Încă din Renaștere și până-n prezent, „au fost secole întregi în care omul, pus în centrul universului, a încercat să se ia la trântă cu Dumnezeu, ba mai mult, s-a pus în locul Lui, erijându-se în stăpânul atotputernic al Naturii”. Pe eroarea acestei căi nu mai trebuie să insist, cred că am urmărit cu toții știrile despre incendiile mistuitoare din vara asta. Lecția noastră de azi, repetată până la învățare. EL are răbdare.

Capitolul 2, Gândul – interfață între minte și materie se axează pe puterea gândului și multiplele abordări ale problematicii gândului și a  gândirii, dar „doar filosofii și misticii au avut în vedere și componenta spirituală a minții, implicit a felului în care se formează și acționează gândurile”. Nu putem ocoli acest aspect atâta timp cât există stări precum cea de inspirație, care nu e atât un produs a planului, rațional cât unul al planului subtil. Încet-încet se naște o nouă triadă cu originea în gândire.

  • gândirea-memorie
  • gândirea-intuiție
  • gândirea-inspirație

Nu trebuie să mă credeți, însă, cum scrie și Gyuri, să nu uităm că „interfața între minte și materie, care este gândul, capătă consistență prin Credință și nu prin credințele implementate de ego”.

Ajunși la capitolul al treilea, Cuvântul – Logos creator; Limbajul – tălmaci al adevărului în lumea relativă a iluziei ne dăm seama că importanța Cuvântului Creator e de natură esențială pentru ființa omenească. În momentul când am ignorat Logosul și Harul creator, „a început căderea”. O cădere datorată liberului arbitru, ca posibilitate de mișcare conferită omului într-o hartă a destinului finită și infinită, totodată.

Limbajul limitat îngreunează explicarea acestor aspecte iar gândirea noastră despre, cere, pe undeva, o comutare spre limbajele universale. Care sunt acestea? Muzica instrumentală, arta.

Să fim, ci nu să percepem, căci percepția e doar o pecete a egoului (capitolul 4). Atunci când schimbăm percepția, ne schimbăm viața, „putând inclusiv să trăim paradoxul că, schimbarea percepției va schimba inclusiv un mediu care pare de neschimbat”. La acest subiect, Gyuri ne oferă o mână de ajutor prin raportarea asupra relativității conținut/context cu exemplificare asupra unui buchet de flori. Dacă ne focalizăm asupra unei anumite flori, restul buchetului devine context și, în același timp, acea floare devine conținutul atenției mele.

gandi3

Capitolul 5, Arta între ego, gândire și inspirație creează, prin intermediul autorului, o delimitare clară și necesară între artă și meșteșug. Gyuri spune: „arta adevărată este cea mai frumoasă tălmăcire a iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga sa creație”. Artistul își visează lucrarea sa, unicat, spre deosebire de meșteșugar, care creează lucrări în serie.

gandi1

Uneori, arta se bazează pe gândirea-memorie. Avem reluat, aici, cazul izolării lui Proust, care recurge la gândirea-memorie atunci când declanșează fluxul de creație stârnit de celebra madeleine, dar îl avem și pe Beethoven, care combină mintea-memorie și inspirația pentru a scrie celebra simfonie a 9-a într-o perioadă în care surzenia sa devenise completă.

 

Dacă artiștii sînt doctori de suflete, în capitolul al șaselea (Meditația sau vindecarea de gândirea excesivă) aflăm remediul pentru toată harababura aceasta a gândurilor născute de peste zi. A mustangilor, cum le denumește Gyuri. El ne prezintă, tot aici, și un model de meditație, dar fiecare e liber să și-l găsească pe al său. Pe undeva, meditația e un exercițiu intim. Așa cum folosim șampoane pentru un anumit tip de păr, așa folosim și un anumit model de meditație. Al meu se concentrează pe eliberarea minții de gânduri concentrându-mă, într-un moment de liniște totală, doar pe propriile fosfene, fără a gândi nimic. Cum apare gândul de sub cortină, haț, îl poftesc respectuos afară. Și stau așa câteva minute bune. Mintea e o cameră fără încuietoare, ori, dacă există una, gândul are mereu cheia cea bună. Totuși, prin perseverență, se poate educa și neastâmpăratul. Eu, unul, în acest model mi-am găsit evadarea de sub greutatea copertinei gândurilor.

Ultimul capitol al volumului, denumit Viața- bucuria adevărului de a călători în fascinanta lume a iluziei, se prezintă sub formă literară. Povestea lui Gelu care face pasul de la gândirea-memorie spre transcedental, își amintește că e co-creator, dă nas în nas cu percepția și află că, uneori, poate fi tămăduitor dacă și numai dacă e acompaniat de toiagul potrivit, cel cu șerpii (simbolul înțelepciunii). Foarte frumoasă parabola (îndrăznesc s-o numesc așa) expusă de Gyuri și edificatoare ca rezumat al întregului volum.

Cu siguranță că recomand și această carte semnată de Ioan Gyuri Pascu, Gândirea, copilul realității și creatorul iluziei și o fac în asentimentul tuturor căutătorilor fără de oboseală. Acest volum substanțial vă va conferi un popas frumos, pentru că nu e nevoie de sute de pagini pentru a parcurge acel drum necesar, calea spre tine. Uneori, cele mai frumoase întâlniri au loc la popasuri.

titlu: Gândirea, copilul realității și creatorul iluziei

autor: Ioan Gyuri Pascu

an: 2006

editura: Cartea Daath

pagini: 81

gindirea642-500x500

foto: Cartea Daath

Publicat de Mihai

Cotea Mihai, autor

Alătură-te conversației

3 comentarii

  1. A republicat asta pe Cartea Daath Publishing și a comentat:
    Cu siguranță că recomand și această carte semnată de Ioan Gyuri Pascu, Gândirea, copilul realității și creatorul iluziei și o fac în asentimentul tuturor căutătorilor fără de oboseală.

  2. Personal, nu am ajuns nici măcar să-i strâng mâna acestui om. Sunt doar unul din mulțime, din rândul acelora care îl apreciau și îl aplaudau. Însă când cineva îl comemorează, îmi vine să-i mulțumesc, ca din partea familiei. Ca și cum el mi-ar fi fost frate. Poate unde l-am simțit astfel, după ochi, după glas, sau descoperind în ideile sale propriile mele gânduri. Căci nu a fost numai un „megavesel comediant”, așa cum s-a relevat publicului larg. Da, a fost un artist complet, dar Gyuri a reprezentat mult mai mult decât atât. Era un om profund și un filosof. Care purta haina modestiei pentru că în înțelepciunea sa, știa că haina asta îl face pe om frumos. Și el a fost un om frumos!
    Faceți bine, dumneata și Daniela Marin că îl scoateți la lumină.
    Un fel de a zice, pentru că „sufletul său era venit din soare” și pentru că acum, Gyuri chiar este în Lumină.
    Însă e bine pentru noi! Gyuri a avut tristețile sale, dar a fost o bucurie a vieții și generos, a găsit de cuviință să ni se dăruiască în doze mici, curative, tuturor.

    1. Mulțumesc mult pentru cele scrise! Perfect de acord.
      Nu am exagerat cu nimic când am spus că era, odată, „omul copilăriei mele”. Fac parte din generația ’90 și pe atunci, cei de la Divertis erau în mare vogă, țin minte că taică-meu avea (încă are, cred) o casetă video cu ei, dar dintre toți, eu îl rețineam doar pe Gyuri, nu știu de ce. Avea ceva al lui. Eram mic, nici nu înțelegeam glumele lor, dar mă bucuram cumva atunci când apărea el pe scenă. Totuși, Gyuri nu era doar atât. De asta m-am convins citindu-l, ascultându-i melodiile și urmărindu-l pe YouTube în cu totul alte materiale, complet diferite de era Divertis. Foarte profund, modest, cum îi șade bine omului înțelept.
      Inițial îmi păruse rău, ziceam „uite, măi, ce păcat că nu l-am descoperit mai devreme, cum de?”, dar am credința că toate se întâmplă la timpul lor, la momentul oportun și poate că aș fi avut șansa să-l cunosc în persoană, dar ar fi fost un moment sau două sau câteva… memorabile, cu siguranță, dar așa, măcar, am ocazia să-l reîntâlnesc de câte ori simt nevoia. În bibliotecă, pus la loc de cinste. 🙂 De recitit. Și în suflet.

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: