Citatul de duminică (23): uneori ne trimitea un dinte

Unchiul Petru era artist, pictor, pederast și fratele emigranților. Și a fost întotdeauna convins că surorile lui îl vor răscumpăra. Această credință i-a adus douăzeci de ani de închisoare.

Răscumpărarea unchiului Petru ne-a însoțit ca aerul. El era piciorul care ne fusese tăiat. Sau ni-l tăiam singure mereu, pentru că nu era limpede dacă încercările de a-l răscumpăra dăduseră greș sau erau inventate.

Povestea despre unchiul Petru era povestea noastră preferată. La fiecare ocazie era relatată și înflorită.

De cînd am putut să reluăm contactul cu rudele, unchiul Petru ne-a trimis scrisori și felicitări. A desenat-o pe mama în chip de japoneză, mătușii îi trimitea peisaje de iarnă și mie lebede din parc. Și uneori ne trimitea un dinte, care îi căzuse sau care îi fusese scos.

Îmi număr dinții ca lunile de pe cer, ne-a scris. Cîte vor mai trebui să cadă pînă ne vom revedea?

(fragment din romanul Raftul cu ultimele suflări, Aglaja Veteranyi, Polirom, Iași, 2019, p.93)

10881996

foto: Libris

Un răspuns la “Citatul de duminică (23): uneori ne trimitea un dinte”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: