Dorul, pitorescul și spațiul mioritic în filosofia blagiană

articol apărut prima dată în revista AC, nr.5

Pentru fiul Lancrămului, Lucian Blaga, filosofia a îmbrăcat haina destinului său, încă de timpuriu. El însuși pare să susțină această afirmație, când rememorează, într-un volum de-al său, „Mă mişcăm prin tărîmurile îndrăgite (n.b. ale filosofiei) ca scos din cîmpul    poverilor  —   de  călţuni de poveste. Luam  seama, cu un pic de regret, că unii dintre profesorii mei afişau un oareşicare dispreţ  faţă de obiectul patimei mele, dar în acelaşi timp mi-a fost dat să descopăr că acest dispreţ nu era decît o altă faţă a ignoranţei. Găseam şi eu că domeniul putea să fie incriminat, dar nu pentru  inutilitatea sa, ci fiindcă  era  plin  de  curse  şi  de  prăpăstii”[1].  Cum putea fi altfel, când un om stă în intimitatea logosului timp de patru ani, neputând să se împartă din el decât atunci când a simțit de cuviință? „N-am putut niciodată să-mi lămuresc suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintîi patru ani ai copilăriei. Cu atît mai puţin acel sentiment de ruşinare, ce m-a copleşit, cînd, constrîns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau, ale Mamei, am ridicat mîna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în  mijlocul lor eram încercat  de  sfieli,  ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc”[2]. Poate nu degeaba, mai târziu, acesta spunea că „filosoful, conștient de vocația sa (…) deschide ferestre, într-un fel sau altul, spre totul existenței”[3].

Am ales să creez această punte de legătură, între personalitatea lui Lucian Blaga și viziunea sa față de conștiința filosofică și exponenții acestei conștiințe menite să se răsfrângă-n spirit, pentru a înlesni, măcar puțin, un parcurs între o lume lăuntrică doar a lui, a filosofului, așa cum îi șade bine, și res externa lui Descartes, tot ce se află în afară. Sigur că în acest itinerariu, restrâns de economia acestei lucrări, vom avea parte și de interferențe, confluențe sau vom ieși dintr-o lume doar pentru a intra în alta, într-un univers care aduce tot mai mult cu forma păpușilor Matrioșka, dar care se pliază aici, de fapt, pe blagianism și pe spațiul mioritic, indisolubile per se.

Vom încerca, în lucrarea de față, o scurtă incursiune spre trei atribute ale acestui micro-univers blagian –dorul, pitorescul și simțământul mioritic. Pentru a ne angaja în acest demers, trebuie mai întâi să menționăm că în definirea oricărui tip de cultură, stilul, ca factor motrice, se întemeiază, cum bine sublinia Alexandru Tănase, în studiul introductiv al volumului Trilogia culturii, pe „sentimentul spațiului, care la Blaga își are originea în inconștient, pe orizontul spațial (…) și pe un orizontul temporal, care este, de asemenea, de natură inconștientă”[4]. Un exemplu edificator în susținerea celor spuse rezidă tocmai „în cămara lăuntrică”[5] a „imnului cu pervaz de baladă”[6], Miorița, unde moartea se echivalează cu nunta, metamorfozându-se, în viziunea ciobănașului, în „a lumii mireasă”. În viziune blagiană, în schimb, moartea, ca act sacramental, și natura, ca biserică, sunt „două grave viziuni de transfigurare ortodoxă a realității (…) niște viziuni cu adevărat sofianice”[7], întărite, în aceeași operă citată, de o notă a filosofului care susține că, în unele variante ale poeziei, motivul ciobanului mioritic fuzionează cu motive cristologice, el însuși devenind Hristos, iar „măicuța bătrână”, care umblă din loc în loc, căutându-l pe cel ucis și jertfit, însăși Maica Domnului. La data apariției cărții antemenționate, existau peste două sute de variante ale baladei, conform folcloriștilor.

Un alt exemplu al literaturii noastre populare, extrem de intens analizat, este balada Meșterului Manole, în care apare vechiul  motiv al jertfei umane pentru o clădire, originar din vremuri geologice, pe când omul credea, relatează Lucian Blaga, că „trebuie să-și asigure pe această cale lăcașul de puterile rele ale pământului și de zeitățile întunericului”[8]. Totodată, același filosof conchide: „numai poporul românesc a crezut că jertfa ține cumpănă unei fapte cerești. Meșterul Manole își jertfește soția pentru o biserică. Iată o sublimare sofianică a străvechiului motiv de aproape incredibilă cruzime”[9]. Dar la ce se referă, mai exact, Lucian Blaga, când folosește termenul de sofianic? Conform acestuia, termenul este împrumutat din istoria artei (Agia Sofia), dar menționează, totodată, că unii gânditori ruși ar folosi și ei acest termen, îmbrăcându-l în straie de natură metafizică. Conform acestora, sofianicul este „o potență creatoare a spiritualității ortodoxe, ca o determinantă stilistică inconștientă a culturii est și sud-est europene”[10], nu și pentru Lucian Blaga, care vede în acest termen orice creație sau existență imaginară sau reală care „mărturisește despre un torent de transfigurare transcendentă, pornit de sus în jos. Sofianică poate fi, deci, o operă de artă, o idee speculativă, o trăire religioasă, o imagine despre natură, o concepție despre un organism social, comportarea omului în viața cotidiană etc”[11].

Blaga credea mult în ideea naturii-biserică, folosind-o, din punctul meu de vedere, ca o cheie de interpretare atât în cazul baladei Miorița, cât și în cel al baladei Meșterului Manole.

4777866_orig

foto: basketoflight.weebly.com

Să ne aplecăm un moment asupra ideii de pitoresc și să plonjăm în lumea ei, prin intermediul viziunii blagiene asupra acestui concept. Și ce mixaj interesant se creează când pitorescul locuiește-n înțelepciunea populară și prinde forma „sfătoșeniei” sub chipul proverbelor, „aforismele poporului”[12], cum le denumește Lucian Blaga. Despre această specie total aparte, a proverbului, filosoful spunea că a luat ființă din înțelepciunea alimentată cu simțul pitorescului, iar despre Anton Pann, cel mai important culegător al acestora, că e „isteț ca un proverb”[13]. Proverbele au ceva de sine stătător, totalmente specific, un dat extrem de greu de redat de către un creator cult, „anemiat de îndoielile reflexiei”, poate „un firesc ce înduplecă inima și inteligența cea mai incoruptibilă, o grație a întâmplătorului, ceva mai presus de bine și de rău, ceva mai presus de adevăr și neadevăr”[14]. Nici că se putea o analiză mai acurată a acestui gen adus până la rang de artă de către poporul român, fără a ne hazarda în aprecieri. Să ne reamintim doar câteva dintre proverbele regăsite de Lucian Blaga în Trilogia culturii: „fățarnicul mănâncă sfinți și scuipă draci”, „fă-ți cruce mare că dracul e bătrân”, „ochii omului sînt din mare, fiindcă se bucură tot la mare” „unde nu e pisică, șoarecii steag ridică” sau „din coada pisicii, sită de mătase nu se face”.

Că balcanicii de pretutindeni sunt îndrăgostiți de pitoresc și de detalii, de podoabe și culori, nu o susțin doar eu, ci și Lucian Blaga, atunci când întâlnește duhul pitorescului, generatorul portului românesc. Legat de ornamentica acestuia, în corelație cu ornamentica altor popoare din jur, filosoful observă că cea românească reprezintă un caz rar al unei arte măsurate și discrete. Există aici un „geometrism de invenție, drept, liniar, static, relativ, rarefiat, discret”[15], în raport corect cu motivele naturale stilizate într-o manieră mai degrabă spontană. O altă caracteristică a artei populare românești este și alternanța între plin și gol, accent-neaccent, substanță-spațiu, conform filosofului nostru, un exemplu grăitor, în acest sens, regăsindu-se în „chilimurile oltenești cu câmpurile lor ultramarin cu fondul negru în care respiră liber motivele vegetale”[16], dar și în lipsa simțirii golului, atât de înfricoșător pentru popoarele vecine, „mai ales cele peninsulare sufăr de un fel de horror vacui”[17].Pentru român, golul nu ia înfățișarea neajunsului, lipsei, ce necesită urgent desființarea, ci reprezintă un mediu propice articulării unui ritm. Să fie aceasta o altă reinterpretare a conceptului deal-vale, omniprezent în cultura românească și expresie fidelă a geografiei spațiului nostru?

O altă specificitate a culturii românești, cu care vom încheia studiul nostru de față, se referă la simțământul dorului, al jalei și al urâtului, trei concepte complet intraductibile în alte limbi străine sau, cum le numea Lucian Blaga, trei „stări de nuanță”[18]. Dorul capătă valențe uimitoare, mai ales când preia un motiv liric și, din acest punct de vedere, regăsim această stare redată cel mai bine, în poeziile populare. Lucian Blaga susține că dorul nu e cântat prin intermediul obiectului (familie, peisaj, iubită), ci el e cântat prin el însuși, e fără de obiect. Unii, spunea tot el, susțin că poezia noastră personifică dorul, or chestiunea în sine stă un pic diferit,  „în realitate nu e vorba atât de personificare, cât de o ipostazare a dorului[19]. Dorul preia multe forme, multe ipostaze, cântărețul acestuia îl tratează când ca pe o stare sufletească, când ca pe o putere care subjugă sau ca o vrajă care mută, închinându-i-se sau luptând cu el, deopotrivă. Nu poate exista o personificare în acest caz, în schimb întreaga paletă de forme luate de dor se poate însuma sub umbrela ipostazei, care creează aici o nuanță de delimitare[20]. Pentru ilustrarea stării dorului în poezia populară, voi uzita două mostre împărtășite de autor în Trilogia culturii(1;2), dar și de o alta (3), găsită de mine, pe cont propriu, toate citatele având ca sursă lucrarea lui Horia Teculescu, Pe Murăș și pe Târnave[21]:

  1. Pe unde umblă dorul

Nu poți ara cu plugul,

Că s-agață plugu-n dor,

Trag boii de se omor;

Pe unde umblă jalea

Nu poți trece cu grapa

Că s-agață grapa-n jele,

Trag săraci vacile mele.

 

  1. Câtă boală-i pe sub soare

Nu-i ca dorul arzătoare,

Că dorul unde se pune

Face inima cărbune.

Câtă boală-i pe sub lună

Nu-i ca dorul de nebună,

Că dorul unde se lasă,

Face lacrimilor casă.

 

  1. Bade, zău, ți-o fi păcat

Ș’aseară te-am așteptat,

Tot cu foc și cu lumină

Și cu dor de la inimă.

Când văzui că nu mai vii

Pusei dorul căpătâi

Cu dragostea mă’nvălii,

Doamne rău mă odihnii!

Peste noapte am visat

Badeo că m-ai sărutat,

Mă sculai și pipăii

Și nimica nu găsii

Numai dorul inimii

Scris pe fața perinii,

Cu cerneala ochilor

Cu mătasea genelor;

Dacă văzui scrisoarea

Mi se rupse inima.

landscape-975091_960_720

foto: Pixabay

În finalul disertației sale despre dor, Blaga face apel la o abordare a filosofului german Martin Heidegger, care ar fi realizat o reducere a existenței umane la substanța ei lirică de ultimă expresie. În continuare, Lucian Blaga susține că un român, în strictă legătură de sânge cu matricea sa, încercând să-și creeze o filosofie existențială, ar putea delimita acest demers printr-un singur cuvânt – dor. Dorul ar deveni, astfel, „revelator ca ipostază românească a existenței umane. (…) Dacă se ține seama de omniprezența dorului în poezia noastră populară, s-ar putea aproape afirma că existența e pentru român dor, aspirație trans-orizontică, existență care în întregime se scurge spre ceva”[22]

 

bibliografie consultată:

 

  1. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985
  2. POP, Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
  3. BLAGA, Hronicul și cântecul vârstelor, editura Tineretului, București, 1985
  4. BLAGA, Hronicul și cântectul vârstelor, editura Humanitas, București, 2012
  5. BLAGA, Încercări filosofice, editura Facla,Timișoara, 1977
  6. TECULESCU, Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături), Tipografia Miron Neagu Sighișoara, 1929

 

 

[1] L. BLAGA, Hronicul și cântecul vârstelor, editura Tineretului, București, 1965, p.105

[2]L. BLAGA, op.cit.,editura Humanitas, București, 2012, p.14

[3]T. POP, Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.45

[4]L.BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, studiu introductiv de Al. Tănase, p.30

[5]L. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, p.249

[6]L. BLAGA, op. cit., p.248

[7]L. BLAGA, op.cit., p.249

[8]L. BLAGA, op.cit., p.250

[9]idem.

[10]L. BLAGA, op.cit., p.252

[11]idem; „De la această altitudine ne putem întoarce privirile încă o dată spre meditațiile metafizice ale unui Florenski sau Bulgakov. Doctrina lor am expus-o sumar mai sus. Sofia este, după acești gânditori, o ipostază de ordin secund a divinității, sau întâia creatură”

[12]L. BLAGA, Încercări filosofice, editura Facla,Timișoara, 1977, p.220

[13]L. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, p.272

[14]idem

[15]L. BLAGA, op. cit., p.284

[16]L. BLAGA, op.cit., p.286

[17]idem

[18]L.BLAGA, op.cit.,p.291

[19]idem

[20]ipostază sf [At: MINEIUL (1776), 246 / V: (înv) ~as sn / Pl: ~ze / E: fr hypostase, ngr ὑπόστασις] 1 (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. 2 (Tlg) Fiecare entitate a trinității. 3 Stare în care se găsește cineva sau ceva. 4 Fază de transformare în care ajunge cineva sau ceva. 5 (Grm) Schimbare a categoriei gramaticale. 6 Aspect.

sursa: MDA2 (2010); PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare. sursa: DEX ’09 (2009)

[21]H. TECULESCU, Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături), Tipografia Miron Neagu Sighișoara, 1929, p.77

[22]L. BLAGA, Trilogia culturii, editura Minerva, București, 1985, p.294

blaga

foto: agentiadecarte.ro

7 răspunsuri la “Dorul, pitorescul și spațiul mioritic în filosofia blagiană”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: