Să-ți cucerești dreptul la noi valori – iată cea mai cumplită sarcină pentru un spirit răbdător, plin de respect. Într-adevăr, aceasta-i o prădare și-un lucru propriu unui animal de pradă.
Tot ce iubea mai mult, drept cel mai sacru lucru-al său era acest „Tu-trebuie”: acum el e chemat să-i afle deșertăciunea și-arbitrarul, ca să-și cîștige libertatea de-a se smulge din iubirea sa: da, e nevoie să fii leu pentru-o asemenea prădare.
Dar spuneți-mi, o, frați ai mei, ce lucru stă-n puterile unui copil, de care însuși leul nu-i în stare? De ce n-ar fi nevoie oare ca leul prădător să se preschimbe în copil?
Uitare este un copil, și nevinovăție, nou început și joc, o roată ce se-nvîrte prin ea însăși, mișcare primă și preasfîntă afirmare.
Da, frați ai mei, pentru-a intra în jocul creatorilor, este nevoie de o preasfîntă afirmare: acuma spiritul își vrea doar vrerea sa, își cucerește lumea sa, pierzîndu-și lumea.
Despre trei preschimbări v-am povestit: cum spiritul devine-ntîi cămilă, cămila leu, iar leul la sfîrșit copil. –
Așa grăit-a Zarathustra. Și-n timpu-acesta el sălășluia într-un oraș, ce se numea Vaca Bălțată.
(fragment din volumul Așa grăit-a Zarathustra, Friederich Nietzsche, editura Humanitas, București, 2018, pp.76-77, traducere Ștefan Augustin Doinaș)
foto: carturesti.ro
Colțul Cultural 