Citatul de duminică (25): acești mici cavaleri în negrele lor armuri medievale

Doborâți de oboseală, de agitația din ultimele zile, am încercat să ne dăm somnului. Însă noile împrejurări nu erau de natură să priască odihnei. Casa de iarnă ce alcătuia una din aripile curții, și care ne-a fost în întregime pusă la dispoziție, se dovedea incredibil invadată de șoareci. O adevărată noapte valpurgică a șoarecilor se desfășura prin pod deasupra încăperilor ocupate de noi. (…) Asistam foarte treji la acest valvârtej de rozătoare care devorau desigur prin cămări toate prescurile popii. Pentru redarea sunetelor și zgomotelor lor, toate onomatopeele graiului românesc s-ar fi dovedit cu totul neputincioase. Dar împrejurarea că somnul nu voia să se înființeze mai avea și altă binecuvântată pricină: puzderia de pureci. După ceasuri și ceasuri de zvârcolire în așternut, mă adunai dintr-un coșmar ca să privesc, treaz de-a binelea, situația la rece. Să îngădui oare purecilor răgazul de a se sătura? Dar poate că purecii fac parte dintre ființele în stare să bea fără întrerupere! Mă zvârcolii de pe o parte pe alta: oh, când vor conteni să mă înțepe cu sulițele lor acești mici cavaleri în negrele lor armuri medievale?! Hotărâi totuși în cele din urmă să-i las în voia lor, ca să văd prăpădul la care mă vor supune. Număram cu răbdare locurile pe unde se schițau, felurit gradate, înțepăturile: zece, douăzeci, treizeci. Apoi îmi veni gândul salvator să sar dintr-odată din pat cu toți purecii adunați pe trupul-câmp subt pijamaua mea. Mă dezbrăcai cât ai bate din palme, și pijamaua, cu puzderia de pureci în ea, o băgai mototol într-un geamantan ce se-nchidea ermetic. Îmi luai altă pijama și mă culcai iarăși cu gândul de a repeta grijuliu și sistematic operația strategică până la prinderea tuturor purecilor. Dar nu a mai fost nevoie de nici o altă ofensivă, căci am adormit buștean până în ceas de dimineață.

(fragment din romanul Luntrea lui Caron, Lucian Blaga, editura Humanitas, București, 2013, pp.20-21)

images

foto: culturesti.ro

Publicat de Mihai

Cotea Mihai, autor

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: