autor: (c) Anca Hirschpek
Am un orgasmuuuu triplu, până la stele și înapoi, atunci când văd că nu diamondsurile daimonice are the girls or boys best friends, ci rețetele de socializare și, în special, ciorba Post-mortem FB.
Atâtea morticii tentante și talentate-n talanți, care-ngroapă e-moțiunea până la mirobolanții microbi ai desfrâului literar, mai rar! Tăgârțele cu târtițe multiple și mimoze cu cifoze, pitulate în principii aride, pittbulizate și însămânțate cu ador-abile furturi telectuale, furtuni într-un pahar de gin, cu vagin trucat peste-amorezul îmbălsămat, vin la pachet cu adorarea adormirii bunului-simț.
Ne doare la bas de prietenii adevărate, de elite, prezență, sacru și vibrații. Timpul tâmp, zburătăcit de sărbători ne presară aure găurite și tichii ticluite-n mărgăritare, putrezind pe filonul crezut nemărginit al unui strop de na(ra)țiune, vărsată asemenea biscuiților la băcănia de cartier.
Saltimbancii beznei îmi vânează capul, creierul dospește și se revoltă. Amețitor duiumul de informații, fașe sîngerânde pentru deliriumul pruncit și muncit în exces. Bagabonțeala asta virtuală e cea mai ra. Mitocănia salivează pe România, din toate pozițiile și charismele bumbăcite-n schisme ORALE. Smile, you are candid like a candidoza-n Parliament.
Înapoiați din toată țara, uniți într-un maț imens de ardere cosmică, autosheruiți și autoplagaiți, se cred atinși de îngereală cronică. Martiriul lor e un biet funcționar al Big-bangului academic. Sacrul cărat cu sacul apasă pe poponețele săltărețe, demoazele cu pampoane și gânduri curbe. Se nasc eroi la erori cu Maju-scule, paradiți, pârliți asemenea șoricului, cu nasurile-n fantome de Iphone, adăstând virtual lângă plaiul cu boi muuulți ai nemuririi lovite la gioale. Văd panglicarii ADN-ului, simțul bunului rătăcit în clar, un priveghi continuu de alb negruți, panicarzi, ghâlmaci, postaci, cobzari aciuați pe după perdele de absențe din capace de bere.
Cum dispare oare binele din om? Trăim într-o supă călduță și tot ce se potrivește intereselor de moment, de apariții și glorii, e înveșmântat în haina scumpă a prieteniei. Persoane care dacă nu faci parte din tagma lor, nici nu te bagă în seamă, alții care, dimpotrivă, zemuiesc teribil pe umbra ta, ambele categorii sunt de evitat. Cred într-un caracter virtual care nu se deosebește cu absolut nimic de cel real, cred în ochi sinceri și după mii de ecrane. Cred în omul de înaltă ținută, care se mlădie ca să încapă și altul lângă el, într-un magazin. În cel care nu pune zeci de întrebări insistente în fața unui ghișeu la care se așteaptă. În omul care mizează toată viața pe cei câțiva absolut dragi și nu face niciun rabat în acest sens.
foto: Pixabay
Interesul înghite oamenii mai ceva ca rechinul din ,,Fălci”. Extrem de puținii aparținători ai unor prietenii de-o viață nu trădează, dar asta nu e suficient pentru ca o națiune să stea în picioare. Furiile caracteriale se convertesc și în războaie literare, deseori. Iar eu nu mă grăbesc să ajung la stadiul de cadavru răbdător, posibil să nu ating vreodată o stare de serenitate necesară. Știu că nu vreau să fac parte din nicio adunare, oricât de elitistă s-ar autointitula. Gruparea nevăzută, dar atât de prezentă, necesară, a marilor creatori, nu are nevoie neapărat de cadru instituțional de manifestare, orice îngrădire poate pune aripi în ghips.
Un lucru sper însă, că nu-mi lipsește, în ciuda piedicilor, lealitatea. Privesc oarecum detașată la spectacolul de cenacluri, căpestre, căpețele de bisericuțe, căpătuiri măiastre, ștăngi, ștoarfe, zahariseli atât de îndoliate metafizic încât și vorba-n dodii le doboară, salivații care coșcovesc nații și pupincuriști de toate soiurile, forfotă, pămă-tufe de Veneția, forfecări, schisme, sâcâieli, cafteli, ghiftuieli, altoieli, altoiuri pe marii inspirați, truisme în izmene și mitocănii găurite-n huzur, angrosiști în cioareci, ciupercuțe parazite, pe toate le găsim în tija retezată a fiorului artistic. Fără har și poate, poate cu puțin amor șubred pe poante.
Tabula rasa cufurită, cufundată în fabule rare de găozași ai s(i)cri(s)ului care sug infinitul și-l schimbă de Pampers strălucește sub protecția lingăilor de profesie din găștile și gâsculițele literare, cu Febeu plebeu aprins pe plombeu. Vai de bietul Prometeu, trebuie să ofere focul furat perechilor de Lolek și Bolek sau Stan și Bran moderni, pentru a fi divizat în artificii bambooistice. Mult mai interesant e SpongeBob pantaloni pătați. Cât despre lucifericii deghizați în sugative insațiabile, numai de bine… până la Crăciun poate se îngrașă.
Colțul Cultural 