Arta lui David Lynch

David Lynch este un regizor, muzician și artist vizual de origine americană. Lynch este cunoscut cel mai tare pentru idiosincrazia operelor sale cinematografice, ce combină stiluri precum neo-noir, suprarealism, kitsch american, mister, horror și, în cele mai recente lucrări ale sale, structuri narative de „logica visului”. A fost multiplu nominalizat la Oscar (categoriile „Cel mai Bun Regizor” și „Cel mai Bun Scenariu”). De asemenea, Lynch este câștigător a două premii César pentru „Cel mai bun Film Străin” (1982- „The Elephant Man”, <<Omul Elefant>> & 2002- „Mulholland Drive”, <<Calea Misterelor>>), precum și a două premii Palme d’Or (1990- „Wild at heart”, tradus la noi prin <<Suflet sălbatic>> & 2001- „Mulholland Drive”). Anul acesta, în urmă cu câteva zile, David Lynch a primit un Oscar onorific.

În continuarea operelor sale cinematografice, Lynch este cunoscut și pentru arta sa vizuală, muzică și design.

Locuiește și lucrează la Los Angeles.

davidlynch-untitled-2-light-800x800

fără titlu, 1999

Originar din Missoula, Montana, Lynch a studiat pictura la Academia de Arte din Pennsylvania, unde a făcut cunoștință, de asemenea, și cu producția de film. Inspirat de experiența de aici, Lynch s-a relocat la Los Angeles unde a produs primul său lungmetraj, „Eraserhead” (1977), care a devenit, ulterior, un film cult pentru conținutul său iconic suprarealist-horror. După acest succes, Lynch a fost invitat de către producătorul Mel Brooks să regizeze „Omul Elefant” (1980), unde a contribuit și la design-ul sunetului. Aceste două succese l-au propulsat pe Lynch spre o carieră de lungă durată, care și-a aflat nucleul în ecranizarea romanului scris de Frank Herbet, „Dune” (1984), Lynch fiind angajat de către producătorul de film Dino De Laurentiis. Cu toate acestea, Dune a fost un eșec din punct de vedere al criticii și al comercializării, criticul Robert Ebert acordându-i o stea din patru și numindu-l „cel mai prost film din 1984”.

După acest insucces în mainstream-ul cinematografic, Lynch a luat o turnură mai „personală”, în ceea ce privește producția de film, scriind și regizând, în anul 1986, „Blue Velvet” (<<Catifeaua albastră>>). Filmul de mister și neo-noir a ajuns să fie una din cele mai bune producții ale regizorului.

000004

fără titlu VIII

Între 1990 și 1991, Lynch a colaborat cu scenaristul Mark Frost la cele două sezoane ale foarte popularului serial de crimă „Twin Peaks”, care a avut parte de o revenire spectaculoasă, cu un al treilea sezon, în 2017. Următoarele sale filme din decada 90, și nu numai, au fost Suflet sălbatic (1990), Twin Peaks: Fire Walk with me (1992), Lost Highway (1997), The Straight story (1999), Calea misterelor (2001) și Inland Empire (2006), aproape toate aplecându-se asupra unei narațiuni suprarealiste și non-lineare, bucurându-se de o critică favorabilă în branșă; scriitoarea Pauline Kael, cu referire la Lynch, l-a numit „primul suprarealist popular”.

Dincolo de operele sale cinematografice, David Lynch nu a abandonat niciodată pictura. Stilul său de pictură preia o estetică asemănătoare celei prezentate în filmele sale; lucrările sale sînt, adesea, întunecate, completate într-un stil pseudo-naiv, folosind bucăți de limbaj fracturat. Influența artistului irlandez Francis Bacon este evidentă în lucrările lui Lynch.

În anul 2007, operele sale vizuale au fost prezentate în retrospectivă la Paris’s Fondation Cartier.

davidlynch-untitled-four-800x800

fără titlu patru, 2008

davidlynch-untitled-c1-800x800

fără titlu C1, 2001

davidlynch-woman-in-tank-1-800x800

Femeie în rezervor, 1997

Estetica hipnagogică a lui Lynch este influențată parțial și de meditația transcedentală, pe care aceste o practică de două ori pe zi, încă din 1973.

În 2005, a înființat David Lynch Foundation for Consciouness-Based Education and World Peace, unde predă metoda sa de meditație pentru școli și populații vulnerabile.

 

traducere și adaptare după un articol Art SpaceMihai Cotea

fotografii: Art Space

 

o incursiune scurtă și justă în filmografia lui David Lynch:

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: