Citatul de duminică (26): îi ținea de cald pulovărul milițianului

Iar îl vedeau toți că vine acasă cu mașina miliției. Lui Vasilică i-ar fi plăcut. Mereu îi spunea „ce noroc, bă, pă tine să te plimbi cu mașina miliției fără probleme, numa’ așa, să te-aducă acasă”. Lui Vasilică îi plăceau mașinile. Voia să se facă șofer.

Ce bine-ar fi să nu fie domnu’ Cornel acasă. Ar avea timp să facă curat prin casă, să taie lemne, să dea de mâncare la găini. Mama nu-l bătea dacă erau numai ei doi.

Îi ținea de cald pulovărul milițianului. Recunoscuse că-l prinsese de trei ori până acum și când îl întrebase de ce vine atâta distanță până la blocul ăla, i-a spus că acolo stătea colega lui de bancă și pentru că în holul scării ei, caloriferul era cald.

– De ce n-ai urcat la colega ta, s-o rogi să te primească?

– Cum să mă duc la ea… mi-e rușine. Andreea e de vis.

– Ești îndrăgostit?

– Nu.

– Cum, nu? Hai, nu te mai ascunde că nu te spun.

– Nu știu, zău! Îmi place așa, tare mult să stau în preajma ei. Da’ mi-ar fi rușine să afle că…

– Că dormi în holul blocului ei, că fugi de-acasă, că te-aduce miliția acasă, nu?… Maică-ta e căsătorită legal cu ăsta, cum ai zis că-l cheamă?

– Domnu’ Cornel.

– Ei, asta e… „domnu’ Cornel”. Cornel și mai cum?

– Ioniță.

– Așa! Sînt căsătoriți?

– Da, nu știu… adică nu cred că sînt.

– Ia să le facem noi un raport de concubinaj și maltratare de minori… Ai urme pe corp, ai vânătăi?

Matei se gândi puțin încercând să înțeleagă cele două cuvinte, concubinaj și maltratare. Maltratare era bătaie, probabil, că mai auzise el pe la secție cuvântul ăsta. Concubinaj semăna cu bobinaj. Nenea Gigi lucra la bobinaj. Bobina motoare.

– N-am vânătăi, de data asta n-a apucat să mă bată c-am reușit să fug.

– Păcat!… Aici fac la dreapta?

– Da!

Intrară pe stradă. Îi bătea inima atât de tare… Cât o să fie milițianul acolo, n-o să-i facă nimic, dar după aia… Mașina se opri în dreptul porții și milițianul claxonă, apoi se-ntoarse spre Matei.

– Dacă mai pleci de acasă, încearcă și tu să rămâi mai în zonă, mai pe-aproape.

Mama ieși la poartă. Matei vru să dezbrace puloverul, dar milițianul îl opri.

– Lasă-l, mă! Păstrează-l tu, că-ți stă bine! Hai să mergem!

De-abia se auzi un „mulțumesc”. Vocea lui Matei se ascunsese undeva în adâncul trupului său tremurând.

(fragment din volumul La Strada – fragmente de viață între realitate și ficțiune, Daniela Marin, editura TA, București, 2000, pp.29-30)

ee4abd67f5236f79695c9e5723632dab-7332141-400_400

foto: Okazii

Publicat de Mihai

Cotea Mihai, autor

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: