Mitul, gândirea prelogică și dogma,în viziunea și creația lui Lucian Blaga

articol publicat prima dată în revista AC nr.6

 

Nu cu mult timp în urmă, cercetătorii etnologi sau specialiști în studiul psihologiei popoarelor considerau că lumea spirituală a popoarelor primitive putea fi înglobată sub aspectul animismului[1], în orice caz, al unei gândiri arhaic-primitive. Sigur că viziunea aceasta nu era unanimă, cum însuși marele filosof Lucian Blaga admite acest fapt, în volumul „Eonul dogmatic” din cadrul „Trilogiei cunoașterii”. Avântul tinerilor cercetători, pe-atunci, de-a însuma toată această lume mitică sub o singură umbrelă, a suscitat un interes vădit din partea filosofului nostru. Să fie vorba de idei preconcepute? Ce înseamnă gândire prelogică, de fapt?

Sigur că, la mijloc, se cască o mare falie între mentalitatea primitivă și cea a omului de cultură.

„Primitivul confundă ce noi deosebim și deosebește ce noi nu deosebim. Primitivul vede cauze unde noi nu le căutăm și nu întreabă <<de ce?>> acolo unde noi avem nedumeriri cauzaliste”[2]. De fapt, aflăm mai târziu, în volumul amintit, lumea primitivilor nu se deosebea fundamental de-a noastră, printr-o logică aparte, ci funcționa în parametri de tip concepte-imagine. Cu toate acestea, chestiunea nu se rezumă doar la acest fapt. Dimpotrivă, poate că cel mai important element este al treilea termen, dominant acestora. Iar acest al treilea element ține de „un ce de natură magică”[3]. O aplecare spre determinat, un determinism magic. Adunând toți acești termeni, putem avea o radiografie a gândirii prelogice, nu îndeajuns, însă, pentru a creiona o formă particulară de logică, scindându-ne de a noastră, proprie. „În logica primitivului, care e aceeași cu a noastră”, între noțiuni precum substanță, accident, persoană și imagine „intervine un  al treilea termen, termen magicului, care face ca ceea ce pentru noi e <<imagine>> să fie pentru el echivalentul complet al unei <<persoane>>” lucru care, inevitabil, ne-ar tenta să unim această teză a gândirii prelogice cu elementul de forță al dogmei[4], Trinitatea lui Dumnezeu, ,,<<unul>>, ca ființă și <<multiplu>>, ca persoană”[5], sub aspect antinomic.

 

AC 6 FILOSOFIE dumnezeu dogma[6]

Ideea magicului e de nesupus vreunei critici, măcar pe baza a ceea ce Lucian Blaga a definit drept „multiplicitatea funcțională”[7], fiind cea mai polivalentă idee a spiritului uman. Căci, „ideea magicului abundă în virtuți, pentru cari trebuie prețuită, critic firește, dar cu generozitate”[8]. Dintre funcțiile fundamentale ale ideii de magic, ne vom opri asupra funcției poetice – „magicul este unul din elementele la care recurge, cu insistență, și cu excepționalități de valorificare, poezia mare a tuturor timpurilor”[9] – pentru a crea, astfel, un liant necesar cu opera poetică a filosofului nostru din Lancrăm.

Pentru critici și literați, Lucian Blaga a alternat mereu între două ipostaze de demarcare, poetul-filosof și filosoful-poet, „poetul apărând odată cu filosoful, în poeziile și cugetările sale, în filosofia poeziei sale și poezia filosofiei sale”[10]. Filosofia sa, asemeni poeziei (și viceversa) prevede locul tuturor celor neînțelese – misterul. Cum se întâmplă acest lucru? Nu cum, ci unde. La „localizarea” acestui sălaș și cartografierea „geografiei mitologice” a tărâmului său de legendă, „ca o lume a poveștii, deci a mitului”[11], se cuvine să punctăm câteva repere uzitate de poetul-filosof în creația sa: muntele, peștera, pădurea. Bunăoară în poemul „Dați-mi un trup, voi, munților”, eul metamorfozează ideea existenței sale per se, cu cea a nevoii de ocrotire. Un eu reprezentat printr-un soi de centro mundi fortificat de o dorință de ascensiune și, „la fel cu pământul larg – asimilat trunchiului în care reveria blagiană plasa aceeași năprasnică inimă, același strașnic suflet”[12]. Nici mai mult, nici mai puțin decât imagini arhetipale.

25500287

foto: Goodreads

Nu departe de acesta, în „Corola de minuni a lumii” cititorul se vede pus în rolul de asistent la „fabulosul originilor”, despre care tot Ion Pop spune, în opera menționată, că reprezintă o „prelungire în mit a lumii umane marcând solidaritatea prezentului cu un timp etern”[13]. Totodată, avem existența unui raport între eu și univers, sub aspectul unor termeni de sorginte fundamental erotică, pentru că toate aceste unități morfologice ce delimitează acea „geografie mitologică” menționate anterior, tărâmuri are obârșiilor la esență, au reverberații puternice în mitul poetic al iubirii de factură blagiană, acolo unde „iubirea apare, mai ales în ultimă etapă a creației, drept o forță de regenerare, având un rol hotărâtor în refacerea relației dintre eu și lume”[14].

Toate aceste plăsmuiri mitice reprezintă o fundație puternică spre ceea ce însuși filosoful denumește a fi „noua metafizică” a cărei origine dusă până la valoare de gând este explicată într-un alt volum[15] substanțial, din bibliografia acestuia. Noi o vom esențializa, în cele ce urmează astfel, călcând pe urmele lăsate de gândurile autorului:

Ce este un gând metafizic? – Un cap de pod pe care omul izbutește să și-l facă în cer

Așadar, pășind spre finalul potecii acestui material dedicat mitului, gândirii prelogice, dogmei și magiei, ne vom opri la ultima menționată din înșiruirea anterioară, aplecându-ne asupra artei și a magicului în artă.

Dacă am fi fost tentați să vorbim despre arta omului primitiv ca despre una ce se localizează în afara esteticii, iată că viziunea filosofului Lucian Blaga comportă unele particularități demne de semnalat, admirabil în măsura cu care domnia sa o redă. Conform acestuia, arta primitivă a ținut, la origini, mai mult de tehnica omului primitiv decât de exigențe de ordin spiritual, la înțelegerea acesteia fiind necesar „să depășim subiectivismele conștiinței de azi și să ne dezbarăm de toate sugestiile unei analogii posibile cu finalitatea artei, așa cum o înțelegem azi”[16].

În căutarea unui adeziv necesar pentru unirea artei primitvului, cu ideea de magie, ne vom opri asupra conceptului blagian de cauzalitate prin analogie.

BLAGA-Lucian-wb

foto: tion.ro

Mai exact, tot în cuprinsul volumului asupra căruia ne-am concentrat mai înainte, aflăm că primitivul, atunci când voia să scape de un adversar într-un mod aproape abscons, plăsmuia un chip de om în lut ori în alt material, străpungând cu o țeapă inima imitației (poate că pe unii dintre cititori, această tehnică îi va duce cu gândul la mult-mediatizatul ritual de tip voodoo). Primitivul considera că acest asasinat simbolic avea să se repercuteze și în realitate, pe căi oculte, asupra dușmanului. Un act efectuat „asupra icoanei”[17], nici mai mult, nici mai puțin. Un procedeu asemănător efectuându-se și atunci când se dorea chemarea ploii, imitând fenomenul meteorologic „trecând apa printr-un ciur”[18]. Obicei magic folosit și de țăranii noștri până în secolul XX, inclusiv. Omul timpurilor străvechi voia să influențeze prin arta sa, având la origine o tehnică magică, rezultatul unor deziderate. O credință conform căreia o icoană putea lua, în anumite împrejurări, proporții de realitate. În exemplificarea acestei teorii a magismului, fascinantă prin compoziție, vă vom împărtăși un exemplu redat de Lucian Blaga, în același volum, „Încercări filosofice”:

„Se povestește despre cel mai mare pictor al împărăției soarelui că ar fi pictat odată, pe un perete, un prea frumos peisaj, un colț de natură cu o peșteră. Despre pictor se spune că isprăvind peisajul a intrat el însuși în peștera desenată și a dispărut în ea. De atunci nu i se mai știe de urmă, căci pictorul nu s-a mai întors”[19].

Noua gândire mitică, noua religiozitate, afluente ale eonului dogmatic în care dogma comportă diferite fațete (poate că, stăruind pe contemporaneitate, am fi înclinați să credem că natura dogmei din ziua de azi e mai mult de natură politic-ideologică), toate aceste aspecte ce se împletesc și-și unesc vlăstarii în trunchiul puternic al spiritualității, nu fac decât să întărească o viziune originală a filosofului-poet și o redare cât se poate de artistică a poetului-filosof, Lucian Blaga. Dincolo de structura ilogică a dogmei, a aparentei desuetudini încâlcite și regăsite-n magism și gândire mitică, pe axa dintre intelect enstatic și intelect ecstatic[20] stă nevoia unui ce spiritual, a unui ultim sens. O ieșire din cerc.

 

 

[1]animísm sm [At: DA / E: fr animisme] Formă primitivă de religie constând în credința în spirite și în existența unor duhuri ale obiectelor, ale plantelor, ale vietăților etc., cf. www.dexonline.ro, accesat la 3 octombrie 2019

[2]L. BLAGA, Eonul dogmatic, editura Humanitas, București, 1993, p.105

[3]L. BLAGA, idem, p.107

[4]„Pentru teologi dogma e <<formulă de credință>> (unanim acceptată de Sinoadele ecumenice pe temei de pretinsă revelație), care face parte constitutivă din doctrina Bisericii, fie că depășește sau nu înțelegerea. Pentru noi (n.r. pentru Lucian Blaga) <<dogmă>> e deocamdată orice formulă intelectuală care, în dezacord radical cu înțelegerea, postulează o transcendere a logicii.”, cf. L. BLAGA, op.cit, p.21

[5]L. BLAGA, idem, p.46

[6]schema autorului, conform L. BLAGA, op.cit, p.49

[7]L. BLAGA, Despre gândirea magică, editura Garamond, București, 1992, p.169

[8]L. BLAGA, idem

[9]L. BLAGA, op.cit, p.171

[10]E. TODORAN, Lucian Blaga, mitul poetic, editura Facla, Timișoara, 1981, p.55

[11]I. POP, Lucian Blaga – universul liric, editura Cartea Românească, București, 1981, pp.144-145

[12]I. POP, op.cit, p.145

[13]I. POP, idem, p.144

[14]I. POP, idem, p.158

[15]L. BLAGA, Elanul insulei, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p.129

[16]L. BLAGA, Încercări filosofice, editura Facla, Timișoara, 1977, p.204

[17]L. BLAGA, op.cit, p.205

[18]idem

[19]idem, p.206

[20]Conform autorului, există două stări fundamentale și distinctive ale intelectului: cea „en-statică”, așezată în cadrul funcțiilor sale logice normale (intelect enstatic) și cea ec-statică, în care intelectul, „pentru a formula ceva cu ajutorul conceptelor ce-i stau la dispoziție, trebuie să evadeze din sine, să se așeze cu hotărâre în afară de sine, în neopotrivire ireconciliabilă cu funcțiile sale logice”, devenind ecstatic; cf. L. BLAGA, Eonul dogmatic,editura Humanitas, București, 1993, p.120.

 

bibliografie consultată:

  1. BLAGA, Eonul dogmatic, editura Humanitas, București, 1993
  2. BLAGA, Despre gândirea magică, edituraGaramond, București, 1992
  3. TODORAN, Lucian Blaga, mitul poetic, editura Facla, Timișoara, 1981
  4. POP, Lucian Blaga – universul liric, editura Cartea Românească, București, 1981
  5. BLAGA, Elanul insulei, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977
  6. BLAGA, Încercări filosofice, editura Facla, Timișoara, 1977

 

ion-popa-lucian-blaga-cartea-romaneasca-1981-a-802076-510x510

foto: Târgul Cărții

4 răspunsuri la “Mitul, gândirea prelogică și dogma,în viziunea și creația lui Lucian Blaga”

    • Mulțumesc frumos! Micul meu eseu e chiar panoramic, foarte frumos spus, am încercat să prezint în linii mari un subiect complex cu cuvintele mele. Tema e fascinantă, iar dacă articolul e de ajutor, nici că puteam fi mai fericit! Mult spor la preluarea subiectului! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: