Toți oamenii, nu numai rușii, se nasc cu puțin nihilism în ei: este partea de revoltă irațională a ființei umane împotriva puterii condițiilor care o înlănțuie încă din fașă și nu o eliberează decît în moarte. La ce bun atunci totul? Priviți chipul unui prunc înfășat, și o să vedeți cum apare pe el suferința că i se paralizează astfel mișcările lui libere; trăsăturile lui inocente se crispează de revoltă și neputință. Și el încă nu știe nimic, dar mai târziu va fi silit să afle, începând din școală. trecînd prin căsătorie, prin robia zilnică a luptei pentru existență, că totul îl înlănțuie, ierarhia socială, nedreptățile oricărei orînduiri, impefecte de la natură, legile desvoltării economice, condițiile de existență ale țării sale în relație cu alte țări, care adesea dau naștere la războaie, unde e trimis, el sau copiii lui, să lupte și să moară. De aceea ia parte adesea cu frenezie la revolte, răscoale și revoluții, cînd vrea să nimicească toate acestea. Caracteristica sufletului e aspirația spre libertate, dar sensul vieții tot nu-i apare cu limpezime: da, libertate totală, dar ce să faci cu ea, dacă într-o zi tot trebuie să mori? Scriitorii ruși au numit asta „blestemata chestiune insolubilă”. Și pe această incertitudine, pe această ispită a lui nicevo (nimic), apare sil (putere) și îl prinde în arcane.
(fragment din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda, volumul 2, editura Cartea Românească, București, 1984, pp.78-79)
foto: printrecarti.ro
Colțul Cultural 