Cel mai iubit dintre pământeni (vedere de pe ghețar)

Povestea mea cu ultimul roman al lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, reluat după 15 ani de la abandonarea lecturii, s-ar putea rezuma la o propoziție simplă: Privește, așteaptă și învață suma din experiențele oferite.

Fiecare lucru se face la timpul său, se spune. Există un timp al iubirii, al neiubirii, al morții, al vieții fără de viață, al vieții fără de moarte, al Vieții sau al lecțiilor. Dacă am lăsa timpul să ne învețe tot ce avem de asimilat prin simpla sa trecere, păstrându-ne ochii larg deschiși, poate am ajunge la acea detașare necesară de dramele vieții și am sta deoparte luând notițe și neuitând când și cum se năruie microuniversurile din jurul nostru. Așa ca Victor Petrini, personajul principal al acestui roman cu titlu extraordinar de bine ales, ironic, amarnic, dar, pe undeva, cu un zâmbet reținut.

Povestea filosofului Victor Petrini se desfășoară pe mai multe axe. Avem o axă temporală, un timp cascadă în care povestea sa se petrece și se întoarce precum un val la momente cheie din trecut (în ultimul volum, acțiunea începe să se concentreze mai mult pe timpul prezent, cu introspecții mai puține). O axă a iubirii și a experiențelor prin care a trecut de-a lungul relațiilor și căsniciei sale, o axă cu totul specială, axa paternității, bine accentuată de relația cu fiica sa, Silvia și, nu în ultimul rând, o axă a relației sale cu libertatea, o legătură foarte capricioasă.

Marin Preda a fost un scriitor care a prezentat fără echivoc elementele componente ale comunismului românesc, în toată splendoarea lor, prin intermediul mai multor opere din bibliografia sa, Cel mai iubit dintre pământeni numărându-se printre acestea.  Lansat în anul 1980, într-o perioadă de relativă liniște și așezare a comunismului în România, după multiplele procese traumatizante de aducere cu forța a acestuia în rândul românilor, la scurt timp după război. Temporal, romanul se îndreaptă tocmai spre această perioadă de început a experienței comuniste, când oamenii făceau cunoștință cu „procesul de creare a omului nou”, perioada obsedantului deceniu (1947-1958).

f8997dca2c50eefc904dce7149a92eb4

foto: Pinterest (sculptură de Matteo Pugliese)

Trilogia, dusă pe mai mult de o mie două sute de pagini, prezintă, prin intermediul mai multor prisme, descompunerea și reconstrucția unui caracter. Schimbările psihologice și sufletești prin care trece Victor Petrini, personajul narator, se petrec la un nivel subtil, dar ele există fără doar și poate, fără ele personajul convertindu-se într-un simplu damnat. Din acest punct de vedere, am putea susține că avem de-a face cu un bildungsroman în care ni se prezintă diferite etape ale vieții unui om situat la confluența dintre excepțional și comun.  Victor, tânărul și naivul neexperimentat din primul volum al trilogiei, Victor făcând cunoștință cu căsnicia și ipostaza sa paternă și, mai apoi, Victor, încarceratul fără drept de apel. Viața lui Victor și a „carcerei” de după carceră, în „libertate”, lipsit de drepturi și de o mare parte a celor din jur, Victor taratul (de tată, de prietenul său Ion Micu, de nevastă) și devenirea unui alt Victor prin suferință. „Ehei, Victoraș, ne-am pricopsit”. Mai crezi că ești cel mai iubit dintre pământeni? Cine îți spune asta? Pe acest fond se cristalizează relația sa cu bizara și absconsa Suzy Culala și tot acum, experiența încarcerării revine în viața personajului nostru. Quae nocent docent.

861bb0e6a28eb7fa0f7e981b5d6b2e5f

foto: Pinterest

Generos ca întindere și bine dozat, romanul descrie până în cele mai mici detalii relația unui om cu timpul și oamenii timpului său. Complicatele legături de familie, în care dragostea sa imensă pentru mamă contrastează cu perioadele de respingere din adolescență (când Victor are oportunitatea să vadă și să discearnă între imaginea de cuplu a părinților săi și imaginea fiecăruia dintre cei doi, luată separat) și mult mai complicatele sale relații de amor – Căprioara și moartea sa suspectă, oportunista Nineta, isterica și oportunista Matilda și tenebroasa Suzy.

Departe de a crea un personaj demn de milă ori unul tânguitor, Preda creează o aură de demnitate puternică în jurul lui Victor Petrini care, grație lucidității sale și a capacității de decriptare a realității prin intermediul filosofiei, reușește să meargă mai departe cu capul sus, nu fără a-și trăi propriile îndoieli și a se întreba, căutând, cercetând. Valsând între două istorii – istoria iubirii și istoria timpurilor, oprindu-se mereu la prima, căci „dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

Lucian Blaga ar fi spus următoarele cuvinte – „cine nu cade, nu se poate înălța”, iar acestea mi se par mai mult decât oglinditoare pentru realitatea romanului. În fond, micile mari eșecuri ale oamenilor, văzute de deasupra ghețarului istoriei, care duce viețile noastre încet, dar sigur, spre o destinație doar de el știută, pot părea ridicole de sus, iar Petrini știa asta, Preda fiind conștient de tot melanjul poveștilor de fond de pe perdeaua lumii, „o lume plină de dipsomani, parchinsoniști și torționari”. 

PAG-21-marin-preda-viata-ca-o-prada-delirul-cel-mai-iubit-dintre-pamanteni-morometii-marele-singuratic-intrusul-romanian-writer-scriitor

Marin Preda; foto: editiadedimineata.ro

 

7 răspunsuri la “Cel mai iubit dintre pământeni (vedere de pe ghețar)”

  1. Ohhh, ai reusit sa-mi trezesti dorinta de a reciti acest Exceptional roman! Citind recenzia ta, mi-am amintit de tulburatoarele zile in care nu mai puteam exista in afara universului creat de Marin Preda. Dar nici la ultima pagina nu-mi doream sa ajung. Multumesc, Mihai!

    Apreciat de 1 persoană

    • Uaaa, Daniela, cât mă bucur de ce-mi scrii! Am reușit să reiau cartea, de data asta da capo al fine, cum am scris, după mulți ani, și nu întâmplător. În răstimpul ăsta, viața s-a petrecut în valurile ei ducându-mă înapoi spre acest volum pe care l-am redescoperit cu fascinație. Marin Preda e un scriitor uriaș! La peste o săptămână de la parcurgerea ultimei pagini a universului redat de Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”, încă mă simt locuit de atmosfera din carte, vizitat de personaje, viu în realitatea cărții. Îți doresc o recitire revelatoare, Daniela!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Mi-ai amintit de perioada adolescenței, când am citit acest roman fabulos. Mi-am făcut atunci o mulțime de notițe. Ce mi-aș dori să le am la îndemână și să văd Cel mai iubit,..cu ochii puștoaicei de clasa a XII-a! E, categoric, un roman care merită recitit și aprofundat cu mintea adultului de acum. Felicitări pentru articol! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Am încercat să-l citesc și eu în liceu, prin clasa a zecea, dar nu eram pregătit pentru el. Ce fain că tu ai reușit! E fascinant Petrini, întreg romanul. Artă. Mulțumesc mult pentru citire și cele scrise!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: