Citatul de duminică (33): avem marmura, dar nu avem încă statuia

Pentru a afla ce trebuie să facem „ca să nu murim boi”, trebuie să risipim de la bun început câteva neînțelegeri. Cu excepția unor tulburări metabolice sau genetice (cretinism endemic, sifilis congenital etc.), creierele noastre au echipamentul necesar unei funcționări perfecte. Așadar, nimeni nu se naște „bou”, ci doar devine așa. Nu există prostie nativă. Nu prin numărul de neuroni se măsoară inteligența oamenilor, de vreme ce el este același și la un nou-născut și la un adult, ci prin felul în care fiecare își sculptează masa neuronală de-a lungul vieții. Altfel spus, la naștere, creierul unei ființe umane este pregătit să-și facă treaba, dar esențial este ce-i dăm să facă și cum îl hrănim. Un specialist în neuroștiințe ne va vorbi nu despre numărul de neuroni, ci despre conexiunile care se creează între ei. David Eagleman, un neuroscientist foarte la modă prin lucrările lui care ating un public larg, vorbește despre „reliefarea statuii de marmură” care conferă fiecăruia dintre noi o personalitate mintală. Iar reliefarea aceasta depinde nu de cantitatea de neuroni, ci de sinapsele pe care le creăm între ei. La naștere creierul este perfect echipat, spuneam, dar este incomplet. Avem marmura, dar nu avem încă statuia. Statuia se formează din sinapsele la care recurgem cel mai des, așa cum, cu vremea, le pierdem pe cele rar frecventate.

„Într-o anumită măsură, procesul prin care devii cine ești este definit de eliminarea posibilităților care existau deja. Devii cine ești nu datorită elementelor care ți se dezvoltă în creier, ci datorită elementelor care sunt îndepărtate. Pe tot parcursul copilăriei, mediul în care trăim ne cizelează creierul, pornind de la o sumedenie de posibilități și dându-i o formă care să corespundă lucrurilor la care suntem expuși. Creierul nostru formează conexiuni mai puține, dar mai puternice (…) Suntem sculptați de lumea în care ne trezim. (David Eagleman, Creierul. Povestea noastră, trad. de Elena Ciocoiu, Humanitas, București, 2018, pp.14-15)

Așadar, nu ne naștem „boi”, dar trebuie mai întâi să acceptăm că oricum riscăm, de la o vârstă foarte fragedă, sau de la un moment dat al vieții încolo, să ne pomenim așa.

(fragment extras din volumul Așteptând o altă omenire, Gabriel Liiceanu, editura Humanitas, București, 2018, pp.43-44)

978-973-50-6261-3

foto: Humanitas

9 răspunsuri la “Citatul de duminică (33): avem marmura, dar nu avem încă statuia”

  1. ane spune:

    De foarte mult timp am vrut să-mi cer scuze, că te-am confundat cu altă persoană, o bucată mare de timp.
    A fost o eroare. Sper să fi fost înțeleasă.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: