Avangardiştii la București, în anii interbelici

(c) Adrian Grauenfels

Fragment din Michael Finkenthal :  „D. Trost” – Tracus Arte 2013

            Probabil că un moment extrem de important, pentru evoluţia de mai târziu a grupului (2), a fost acela al întâlnirii lui Gellu Naum cu Victor Brauner, care, întors de la Paris, îşi expunea tablourile între 7 şi 26 aprilie 1935, la Galeria Mozart, din Bucureşti.

La vederea lucrărilor lui Brauner, Naum are revelaţia faptului că „aşa ar vrea el să scrie”.(Şi Blecher a avut la vederea tablourilor lui Dalí o reacţie similară, mărturisită într-o scrisoare adresată lui Saşa Pană). De la Brauner, Naum va primi şi unele texte suprarealiste, aduse de acesta de la Paris. Nici arestarea sa, la începutul anului 1936, sub învinuirea de a fi avut activităţi comuniste, şi nici căsătoria sa, la sfârşitul aceluiaşi an, nu-l vor afecta pe Gellu Naum mai mult decât întâlnirea cu Victor Brauner. Împreună, practicau jocul „cadavrului exquis” şi discutau la nesfârşit pe teme legate de magie; cu siguranţă şi despre Breton, suprarealism şi Paris. La începutul aceluiaşi an, poetul va publica primul său volum, intitulat „Călătorul incendiar”, fără îndoială o scriere suprarealistă care va rămâne practic fără ecou la timpul ei, dar care îl va supăra cumplit pe Nicolae Iorga. După ce, în toamna lui 1937, va publica un al doilea volum de poezie, „Libertatea de a dormi pe o frunte”, Gellu Naum va pleca la sfârşitul lui august 1938, împreună cu soţia sa, Mariana, cu o bursă de studii în Franţa. Ambele volume de poezii includ contribuţii grafice ale lui Brauner, care se va reîntoarce şi el la Paris, în vara lui 1938. 

 

Amiciția cu Gellu Naum

 

Anul 1935 – Gellu Naum redactează împreună cu Virgil Teodorescu revista „Tânăra generaţie”. Acolo îl descoperă  pe Victor Brauner, cu care va deveni cel mai bun prieten. „Era deschisă (la galeria Mozart) o expoziție pe strada aia, unde era ziarul Universul, şi era un afiş afară. Expunea Victor Brauner pictură.  De obicei, nu intram, avangarda nu mi-a plăcut niciodată. Era pustiu. Un singur om, într-un colț.  Blond, foarte drăguţ băiat.  Şi a venit tânărul ăsta la mine, era cu opt ani mai mare, şi m-a întrebat: îți place? Extraordinar, am spus eu”. Cei doi devin prieteni buni. În două poezii, Naum se referă la amicul VB.   Versul „fața lui dublă extraordinar de mică strălucea pe marmură”, din poemul „Dăruită mie de V”, este descrierea riguroasă a micii sculpturi „bifrons”, de pe mormântul prietenului său Victor Brauner, iar versul  „el a ales pentru formula focului solidul versatil i-a învăţat să deseneze pe mayaşi şi s-a retras printre totemuri” – din „Rotciv”- se referă clar la picturile lui VB, în care apar personaje totemice şi figuri mayaşe”.(3)

 

 

 

p1

Dăruită mie de V  

Am văzut Călugăriţa pe-o masă acoperită cu zinc într-o  bucătărie de vară

Era un cer fragil nişte păpuşi purtau nume uitate

Tot restul se îngrămădea ca să absoarbă să amplifice

era într-o frumoasă murdărie
Inalterabilii purtau corsete de pământ

pe stradă rămăsese numai casa 34 În ea se petrecea
aceeaşi scenă aceleaşi personaje moarte sau recăsătorite sub

dărâmături vorbeau la mese pe terasă Acel brunet

îmi semăna leit

căram în spate sacul lui cu sentimente Era ora închiderii

Putea să se ridice şi să plece fata aceea îl urma

oriunde îl cunoştea de mult Trecea prin ganguri

adorându-ne Mă duc să-i pun o floare pe mormânt
faţa lui dublă extraordinar de mică strălucea pe marmură

 

 Poemul „Rotciv” nu e o metaforă, titlul citit invers, este chiar prenumele lui Brauner. 

 

Rotciv
Mag şi buchet într-o necontenită oscilaţie cu paşii dezordinii pe câmpuri liniştite
cagulele lui transparente aveau locuri libere magazine cu vulpi dughene intime şi cafenele într-un interminabil somn
el zâmbea vecinului-gravor şi laptelui în fiecare
dimineaţă îşi ciocănea cu degetul un dinte şi
aprindea în sobiţa de tablă focul ritual
pentru apariţia himerelor
degetele lui atingeau punctele incerte ale

sacrilegiului nervii lui pipăiau câmpiile pierdute

sâmburii inoperantului închişi în noi

halucinantele zone interzise
trădat de pretutindeni şi iubit de pretutindeni

(pe pieptul alb al marii iubite dormea un

şoricel picioarele de liliac nocturn al

Consolatoarei se ascundeau în cizme)

el a ales pentru formula focului solidul

versatil i-a învăţat să deseneze pe mayaşi

si s-a retras printre totemuri într-un

acvariu opac

la marginea pământului scâncea

un câine de argint (4)

 

 

p2

  O altă influență preluată de Victor Brauner din poezia lui Naum este cea a  alchimistul Nicolas Flamel, personaj important al „mitologiei” poetului, care face o descriere  explicită a „figurilor hieroglifice” găsite în manuscrisul lui Abraham Evreul, în felul următor: „Pe un câmp violet întunecat, un om roşu de purpură, ţinând piciorul unui leu roşu de lac, care are aripi şi pare să-l răpească pe om şi să-l ducă cu sine”.

Este posibil ca aceste hieroglife să fie folosite în opera lui Victor Brauner.

 

p3

(text preluat din volumul Pe urmele lui Victor Brauner, Adrian Grauenfels, editura SAGA, 2020)

 

pe urmele lui vb

surse foto: (c) editura SAGA

publicat și în revista AC nr.7/2019

_________________________________________________

note:

(2) Este vorba de „Grupul suprarealist român” caracterizat de exegetul francez Sarane Alexandrian drept „grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros și chiar cel mai delirant din suprarealismul internațional”. Participau: Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu.

(3) Gellu Naum – Poezii – Simona Popescu – Polirom 2011

(4) Ambele poezii apar în „OPERE I”, Gellu NAUM- Poezii,  Polirom

 

4 răspunsuri la “Avangardiştii la București, în anii interbelici”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: