Denumirea de „astral” este antică, ea fiind folosită de unii neoplatonicieni. Porfir descrie corpul celest, care este întotdeauna unit cu sufletul, ca fiind „nemuritor, luminos și asemănător cu o stea”. Rădăcina acestui cuvînt vine poate de la numele scit aistaer – care înseamnă „stea” sau de la asirianul Istar, care are același sens. (…)
Paracelsus o numește lumină siderală, luând termenul din latină. El consideră mulțimea stelelor (inclusiv Pământul nostru) drept părți condensate ale luminii astrale, „căzute în manifestare și în materie”, dar ale căror emanații magnetice sau spirituale păstrează constant o neîntreruptă comunicare între ele și Sursa-Mamă a întregului – Lumina Astrală. (…) „Magia este filosofia alchimiei”, spune el. Tot ceea ce ține de lumea spirituală trebuie să vină la noi prin intermediul stelelor, și dacă ne aflăm într-o stare de prietenie cu ele, putem obține cele mai mari efecte magice.
sursa: Giphy
„Așa cum focul trece printr-o plită de fier, la fel și stelele trec prin om cu toate proprietățile lor și intră în el ca apa în pământ, care dă rod datorită acesteia. Acum observați că stelele înconjoară întregul pământ, așa cum coaja înconjoară un ou, iar aerul trece prin coajă și pătrunde până în centrul lumii”. Trupul uman se supune – asemenea Pământului, planetelor și stelelor – unei legi duble: atrage și respinge, căci este saturat de un magnetism dublu al influxului luminii astrale. Orice obiect are o natură dublă. Magnetismul este pozitiv și negativ, activ și pasiv, masculin și feminin. Pentru om, noaptea constituie o pauză după activitatea zilei; ea restabilește astfel echilibrul atât în natura umană, cât și în cea cosmică. (…) Astfel, lumina astrală este androgină, căci echilibrul este rezultanta a două forțe opuse, acționând etern una asupra celeilalte. Rezultatul acestei acțiuni este VIAȚA.
(fragment din volumul Isis dezvăluită – partea 1 – Știința, vol.1, Helena Petrovna Blavatsky, editura Ganesha, București, 2013, pp.37-39)
foto: edituraganesha.ro
Colțul Cultural 