Citind-o pe Vero Budea „dintr-o suflare”…

Pe Vero Budea am cunoscut-o în urmă cu aproape 5 ani. Atunci, ca și acum, era redactor la site-ul Literatura pe tocuri și țin minte că mi-a scris un mesaj foarte frumos și sincer despre romanul meu de debut, Vremea tornadei, pe care îl primise, dacă nu mă înșel, prin intermediul altei persoane apropiate sufletului meu, poeta Natașa Valentina Chilibon-Roman. Mesajul se referea la recenzia pe care tocmai o realizase pe site și, totodată, am făcut cunoștință. Cum eram într-o zonă cu semnal slab, în delegație la firma pentru care lucram pe atunci, nu mai știu dacă am reușit să-i trimit înapoi un răspuns de mulțumire sau dacă mesajul a ajuns atunci la ea. Mi-a părut, din start, o persoană naturală, asumată, directă, care nu se ascunde după formulări pompoase sau laudative ca să-ți ajungă la suflet. De-altfel, asta se simte și din recenziile ei, dar mai ales din versurile sale, dacă nu ai ocazia să o cunoști altfel.

Între timp, am ajuns să ne vedem la Arad, în urmă cu câțiva ani, împreună cu alți prieteni din zonă, ea locuind într-o localitate din județul vecin și realitatea n-a putut decât să confirme.

67526538_904525189900355_4915605978830864384_o

Veronica Budea; foto: Facebook

Nu știam că Vero scrie poezii, am aflat doar cu un an și ceva în urmă, când și-a deschis blogul personal și, mai apoi, când i-am văzut publicat volumul de debut, Dintr-o suflare. Pe lângă toate trăsăturile ei, Vero e și o persoană modestă, nu-i place să se afișeze mai mult decât e cazul sau să se împingă în față cu orice preț, o altă calitate pe care o apreciez la ea.

Zilele trecute, volumul ei a ajuns la mine și am început să sorb, cu nesaț, versurile sale și vă pot spune că, așa cum îi este titlul, cartea Veronicăi Budea poate fi citită „Dintr-o suflare”. Asta din mai multe motive. „Când e vorba de poezie, întotdeauna contează cuvintele”, nu-i așa? Cu aceste versuri se deschide volumul de debut al lui Vero, cum nu se poate mai firesc, transmițând „versurilor viață” pentru ca atunci când cititorul se va fi regăsit în ele, cuvintele să-i hrănească „libertatea sufletului”. „Înseamnă că până și lucrurile/Aparent banale/Le-ai ridicat la rang de artă”. Nici n-ar fi nevoie să merg mai departe, poemul care deschide cartea despre care vă scriu este chintesența valorii poetice a autoarei.

Versuri simple, care merg direct la țintă, adresate sau auto-adresate, scurte sau în mai multe cuvinte, dar clare. Albe. Transparente. Curate.

„Azi te-am privit

Fără să te recunosc.

Azi am văzut că semeni cu bunica.

Nu vremea e de vină, ci anii.

Azi te-am privit,

Iar ochii tăi erau prea obosiți.

Duioși, ei mă priveau cu drag.

Azi te-am privit”. (Identitate, p.17)

Fragmentul de mai sus e o mostră cât se poate de evidentă că Vero are capacitatea scriitoricească de a transmite un mesaj direct, drept și, cum altfel, cu un iz poetic descris printr-o situație de imagini necomplicate. Mi se pare foarte greu să fii poetic în cuvinte simple, dar, cumva, Vero reușește asta și nu e puțin lucru.

res_6ee2ec0aabbb858eea155be6018464b7_full

foto: eMag

Autoarea conversează în poeme, propune dialoguri, trimite spre poezia din afară, din jur, spre poezia realității. Parcă ne îndeamnă să o vedem măcar la fel de firesc și de autentic cum o vede și ea.

„Ai pictat o femeie

o fecioară,

cu talentul unui Michelangelo

prea îndrăgostit…

Și

Tu ești

Singurul singur.” (Tu ești, p.18)

 

Sîntem îndrumați spre poveștile ei de viață, personale, prin anumite experiențe pe care le-a trăit,  dar Vero nu se rezumă doar la acestea, ea arată în versuri și problemele actuale, peste care n-ar trebui să trecem zâmbind, ci să le privim în față, să le asumăm pentru că, după cum ea însăși scrie, „Suntem o țară plină de oameni deștepți și iubitori,/ dar de undeva „de sus” ni se șoptește „Stop!”/Se vrea o țară de proști!/Și eu zâmbesc și trec peste.” (Zâmbete, p.22). Acest zâmbet, propus în cele câteva versuri de mai înainte, poate fi interpretat ca un zâmbet de auto-siguranță, a omului care nu poate fi manipulat sau poate fi un zâmbet care denotă ignoranță, totul depinde de cititor. Tu cum citești aceste versuri? Cum zâmbim? Și ce spune zâmbetul nostru despre noi? Trecem peste? Mereu pe fugă? Chiar și atunci când iubim? „Aerul proaspăt/îmi inundă plămânii/și mă bucur că sunt/cine vreau să fiu./Nu-mi aștept prințul/călare pe un cal alb,/ pentru că libertatea/îmi permite să aleg/o dragoste pe fugă” (Dragoste pe fugă, p.31). 

Așadar, Vero, ca orice persoană inteligentă, știe să facă haz de necaz, să fie ironică sau auto-ironică, atunci când e nevoie, continuând să se dezvăluie. E ea în fiecare vers. Cu tristețile, neputințele ei sau cu bucuriile inimii, cu sentimentele pe care le simte față de cei din jur, reușind să le transpună cu succes în puține cuvinte și uzitând de mijloace stilistice minime. „Privesc neputincioasă/Lacrimile care-ți inundă/Sufletul inocent. (…) Din neputință îți șoptesc/Un simplu te iubesc” (Neputință, p.34). 

res_611c248c029a54cddcf76a895f3ffe92_full

foto: eMag

Binele este întotdeauna greu de înțeles, iar oamenii, deseori reduși la neputință, sînt nevoiți să-și construiască ziduri atunci „Când nu a mai rămas nimic de spus,/Cuvintele-și caută tăcerile sumbre/Și timpul se oprește în loc/Palmele noastre se ating/Despărțite doar printr-un perete de sticlă,/Atât de fragil încât/Orice sentiment puternic/L-ar transforma în mii de bucățele” (Ziduri, p.55).

Cuvinte, aceste instrumente cu care, nu o dată, am operat greșit, cu care descriem ce simțim sau ce-am trăit într-un timp trecut, cu care spunem că iubim ori, cu ajutorul cărora scriem versuri sincere, așa ca cele pe care Vero ni le-a lăsat dintr-o suflare. Așa cum totul nostru a luat ființă, dintr-o suflare. („Dacă vreodată/ cuvintele vor pleca,/Nu poți pune-n bagaj/Amintirile și sentimentele; Cuvinte, p.81).

91420949_203731734382299_6598170549594095616_n

Recomand versurile lui Vero tuturor prietenilor sincerității, celor care iubesc versul direct, frust și ancorat în real. Celor care caută o poezie onestă.

Aștept și alte volume ale autoarei, pentru că are potențial.

11666133-HABE

foto: Libris

 

titlu: Dintr-o suflare

autor: Vero Budea

editura: Libris Editorial

locul apariției: Brașov

număr pagini: 174

an: 2019

 

5 răspunsuri la “Citind-o pe Vero Budea „dintr-o suflare”…”

  1. Vero spune:

    Multumesc din suflet, Mihai! Mi-ai facut o mare bucurie!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Vero spune:

    A republicat asta pe Dintr-o suflare și a comentat:
    Multumesc, Mihai!
    Tare frumoase cuvinte despre volumul de versuri ” Dintr-o suflare”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: