Marele Anonim și câteva elemente de metafizică din universul lui Lucian Blaga

publicat inițial în revista „AC”, nr.8/2019

 

Deși prezentă în varii forme și interpretări, parte a ambelor lumi ale lui Lucian Blaga,  atât cea poetică, cât și cea filosofică, viziunea metafizică a păstrat mereu o consistență aparte pentru autor. Aceasta purta o anumită culoare în raport cu sensul culturii [o privim ca pe un adaos (…) care să îmbie tuturor, dar nu obligă pe nimeni[1]], o cu totul altă nuanță în raport cu sistemul său filosofic (accentuata diferențiere între filosofia și metafizica lui Blaga[2]) și, nu în ultimul rând, un iz aparte în poezia blagiană („pe acest teren al legăturii fericite ori al comunicării ratate cu cosmosul se înscrie, decis, încă din primul moment, problematica poeziei blagiene”[3]).

Marele Anonim ocupă un loc deosebit de important în metafizica lui Lucian Blaga, ba chiar aș îndrăzni să admit că în întregul său sistem filosofic. Atunci când are loc întâlnirea cu metafizica, Marele Anonim va fi mereu acolo. Subtil înfățișat ori, dimpotrivă, adus în prim plan.

„Rostul metafizicii este să <<însuflețească>> din nou lumea pe care știința o dezanimează”[4]

Despre originea și substanța Marelui Anonim s-au cristalizat diverse viziuni. Cu privire la acest aspect, autorul Ion Bălu, în volumul citat aici, consideră că Marele Anonim a apărut „în gândirea lui Lucian Blaga prin filiera filosofiei indiene”[5]. Conform acestuia, doctrina filosofică Advaita Vedānta așază „existentul” la începutul începuturilor, iar acest „existent” poartă numele de Atman, Marele Tot, spiritul suprem, din care „a emanat Maya, iluzia lumii fenomenale care a creat lumea dintr-o pornire spontană, capricioasă”[6]. Lucian Blaga ar fi avut cunoștință despre această noțiune, susține autorul anteamintit, acest fapt reieșind în urma unei corespondențe purtate cu fosta soție a poetului-filosof, Cornelia Brădișteanu, în care o sfătuia ca atunci când are liniștea mării să cugete „la Marele Tot, la Atman, la <<tat twam asi>>(traducerea autorului- „acela ești tu”)”[7].

Într-o viziune ușor diferită, dar complementară, conf. univ. Svetlana Coandă, citându-l pe Blaga prin intermediul unui extras din Trilogia culturii, consideră că ființa transcendentă este inițiatorul original al existenței, dar că „Lucian Blaga evită să-i atribuie ființei transcendente numele de Dumnezeu și o denumește Factor metafizic central, Marele Mister, Fond Generator Anonim, Principiu Suprem Existenței, Absolutul, Transcendentul, Divinitatea, Necunoscutul sau, cel mai frecvent, Marele Anonim[8].

f294fd6398f25b770cf44bb4bb86485f

foto: Pinterest

Această construcție mentală este piatra unghiulară pe care se susține metafizica lui Blaga, „un mit metafizic prin care el face o anticipație ce-i permite construirea viziunii metafizice personale”[9]. Văzută ca mit filosofic, figura Marelui Anonim capătă câteva trăsături definitorii care o deosebesc net de imaginea lui Dumnezeu, observat prin prisma teologiei. Printre aceste atribute se numără capacitatea de a se reproduce la infinit și înzestrarea sa atât cu trăsături pozitive, cât și cu „trăsături negative, demonice, contradictorii, paradoxale, fapt pentru care Blaga deseori îl numeşte pe Marele Anonim <<Dumnezeu-Demon>>”[10]. În continuarea acestei idei, afirmația lui Henri Wald, din prefața volumului Despre conștiința filosofică, nu este de natură să ne mai mire atunci când aflăm că „sediul pur Marelui Anonim  i se pare (n.b. lui Lucian Blaga) superior unui rai aglomerat de idei contradictorii”[11].

Despre această existență transmundană, cum o denumește Svetlana Coandă în lucrarea sa, separată de timp și de spațiu, un conglomerat de „maximă complexitate substanțială și structurală”[12], aflăm că are un comportament aparte, în universul blagian. Observat sub aspect cosmologic, Marele Anonim pare a fi preocupat de un soi de autocontrol, în contrapondere cu principiul său infinit de autogenerare, prin care dorește să împiedice perpetuarea la infinit a teogoniei[13] pentru a evita descentralizarea existenței sale per se. Auto-limitându-și posibilitățile de generare, Marele Anonim lansează doar fragmente infime din Sine, „indestructibile, ideale, care dispun substanțial și structural de o elementaritate maximă”[14].

Aceste fragmente sunt denumite de Lucian Blaga diferențiale divine.

În urma procesului genezei cosmice, la care Blaga deosebește trei faze, din diferențialele divine, prin intermediul unor procese de integrare, dar și datorită unor posibilități intrinseci ale acestora, are loc ființarea omului și a lumii. Acest fapt reprezintă, în concepția lui Blaga, un plafon de integrare a diferențialelor divine. „Doar la nivelul omului diferenţialele divine sunt integrate la nivel de conştiinţă şi el devine unica fiinţă din Univers orientată spre căutarea misterelor şi relevarea lor”[15].

unknown-1769656_1280

foto: Pixabay

Dar se mai întâmplă ceva în acest moment al zămislirii. Pus, din nou, în fața apărării centralismului existenței sale, din motive ce țin de menținerea echilibrului existențial, Marele Anonim instituie cenzura transcendentă, cu durată de lungime infinită, „prin care nu îngăduie ființei decât o cunoaștere relativizată”[16]. În acest sens, Marele Tot se folosește de matricea stilistică și de categoriile abisale, ca mijloace de tipul frânelor transcendente, „pe tiparul cărora omul este silit să-și muleze spontaneitatea creatoare”[17].

„Câteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim atât de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mare”[18]

În asentimentul altor filosofi precum Platon sau Noica, și Lucian Blaga așază omul în poziție inferioară față de Divinitate. Dacă Platon gândea că omul stă „sub Stăpâni”, Constantin Noica observă omul „sub conștiința unei căderi dintr-o ordine”[19], în contextul propus de Blaga prin intermediul ideii cenzurii transcendente. Laolaltă cu aceștia și, totodată, dintr-un punct de vedere microcosmic, marii prozatori și dramaturgii trăiesc senzația că nu ei stăpânesc opera pe care o alcătuiesc, „ci opera îi stăpânește și își impune propria ei voință”[20]. Unite aceste două perspective, se realizează și se traduce o altă funcție importantă a Marelui Tot- funcția de organizare. Acest postulat al unei anume ordini își are deplin justificat temeiul prin însăși cuvintele lui Blaga, care consideră că a poseda adevărul absolut reprezintă o condamnare a spiritului la o stază perpetuă, fapt ce ar reduce cunoaşterea „la o repetiţie stereotipă”[21]. Alte două motivații, ce vin să creeze un monolit ideatic în conceperea Marelui Anonim din perspectivă blagiană, susțin că o cunoaștere absolută ar înlesni o primejdie pentru obiectul cunoașterii, care ar putea fi creat și distrus la discreția omului. Nu în ultimul rând, un asemenea acces liber la cunoaștere ar constitui o primejdie pentru Marele Anonim însuși, „a cărui potență ar putea fi scăzută și ale cărui intenții zădărnicite de un subiect egal lui”[22].

„<<Nu te înțeleg, pare a spune Fondul anonim omului; dar nu încetez să-ți dau înțelesuri>>. Acesta este, după Lucian Blaga, omul cunoașterii, omul culturii și omul istoriei”[23].

Găsesc oportun să inserez aici un crâmpei de folclor cosmologic românesc cules de Tudor Pamfile, cu care m-am întâlnit într-o altă operă de căpătâi a filosofului Lucian Blaga. În Povestea lumii de demult se pornește de la premisa conform căreia nu se știe de când e zidit pământul, și nici cine l-a zidit, însă, pe vremea lui Dumnezeu și a Dracului, „amândoi frați, pământul se afla, dar cu totul era înecat în apă; numai foarte puțin, ca un ostrov mărunt ieșea deasupra apelor, mare cât un pat, pe care se puteau culca cei doi frați”[24]. Se pare că într-o zi, nu se știe din ce motiv, Dracul a prins ură pe fratele său, Dumnezeu,  și a vrut să scape de el, înecându-l în apă, pe când acesta din urmă avea să doarmă. Speculând momentul oportun, a început să-L împingă în apă, „dar cu cât Îl împingea, cu atât și pământul creștea în acea parte”[25]. După mai multe încercări eșuate, în direcții diferite, Dracul s-a lăsat păgubaș. „Pământul crescu mereu, până ajunse așa de mare cum îl vedem și noi astăzi”[26].

alien-planet-583719_1920

foto: Pixabay (ChadoNihi)

Pe fondul legendei de mai sus, ajunși acum în partea poetică a filosofiei blagiene, apare și subiectul uman, ca „purtător de lumină; În fața tainei generalizate, el vine cu lumina unei noi prezențe, cu individualitate ce-și caută locul în spațiul încă necunoscut”[27]. Poetul Lucian Blaga știe că în momentul intrării sale în lume, luminile eului comportă două culori: „una a minții, care ucide tainele și sugrumă vraja și cealaltă, solidară, fraternă cu taina nopții”[28], după cum se observă și-n strofa de mai jos, extrasă din poemul Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Oprindu-ne doar la acest poem și tot ne-am face o idee de bază despre principalele trăsături ale eului-lumină și relația sa cu lumea, comportate în poezia lui Lucian Blaga. O lumină cu o consistență aparte, ,,lunară, feminin învăluitoare, soarele blagian este un soare de noapte, emanând o lumină ce se lasă ca și contaminată de întuneric”[29], idee surprinsă splendid de către Ion Pop în studiul său consistent închinat universului liric blagian.

Cum se leagă această idee poetică de cea filosofică? Cum nu se poate mai natural. Încercând să rezolve misterul din jurul său, „omul devine creator de cultură”[30].

Așadar, atât în sistemul său filosofic, cât și în universul liric, Lucian Blaga a conferit un loc special creației Marelui Anonim. Deși adevărul suprem este sacrificat în fața creației, „misterul rămânând tâlcul posibilităților și limitelor cunoașterii și a creației umane”[31], rezultanta diferențialelor divine, Omul, are o relație strâns legată cu misterul. O legătură intrinsecă, aș putea spune.

Ce se naște din acest schimb mai mult sau mai puțin echitabil?

O întreagă moștenire culturală.

______________________________________________

La finalul acestei serii, aș dori să aduc mulțumiri sincere acelei persoane dragi și apropiate sufletului meu, care mi-a înlesnit accesul la toate volumele pe care le-am studiat pentru conceperea acestor articole mic-filosofice. Nu e nevoie de nume, căci va simți murmurul mării, de la distanță, cum zicea Blaga. „Pentru a avea și a păstra un dar, o bogăție lăuntrică, un har, nu trebuie să fii conștient de ele. Scoica de mare este o ureche care nu aude, dar care păstrează în sine, cât dăinuiește, murmurul mării. Poate că murmurul mării ar înceta în scoică dacă aceasta ar începe să-l audă”. (Lucian Blaga, Elanul insulei)

articolele dedicate filosofiei blagiene pot fi citite pe blog AICI

 

 

 

[1] I. BĂLU, Lucian Blaga, editura Albatros,  București, 1986, p.192

[2] idem

[3] I. POP, Lucian Blaga-universul liric, editura Cartea Românească, București, 1981, pp.5-6

[4] L. BLAGA, Elanul insulei, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p.197

[5] I. BĂLU, op.cit, p.193

[6] idem

[7] ibidem

[8] S. COANDĂ, Conceptul Marelui Anonim în sistemul filosofic al lui Lucian Blaga publicat în Studia Universitatis-revista științifică a Universității de Stat din Moldova, 2007, nr.4, p.40; cf. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/07.%20Conceptul%20marelui%20anonim%20in%20sistemul%20filosofic%20a%20lui%20Lucian%20Blaga.pdf, accesat la 25 martie 2020

[9] idem

[10] ibidem

[11] Henri Wald, O metafilosofie în vol. L. BLAGA, Despre conștiința filosofică, editura Facla, Timișoara, 1974, p.13

[12] S. COANDĂ, op.cit, p.40

[13] teogonie sf [At: MOLNAR, I. 218/3 / P: te-o~ / S și: (înv) the~ / Pl: ~ii / E: fr théogonie] (În religiile politeiste) 1 Ansamblu de mituri privind originea zeilor și genealogia lor. 2 Ansamblul divinităților unui popor. 3 (Rar) Lucrare care cuprinde probleme de teogonie (1-2)., cf. dexonline.ro, accesat la 25 martie 2020

[14] S. COANDĂ, op.cit, p.40

[15] S. COANDĂ, op.cit, p.41

[16] I. BĂLU, op.cit, p.194

[17] idem

[18] L. BLAGA, Zări și etape, editura Minerva, București, 1990, p.14

[19] I. BĂLU, op.cit, p.196

[20] idem

[21] S. COANDĂ, op.cit, p.41

[22] idem

[23] I. BĂLU, op.cit, p.197

[24] L. BLAGA, Despre gândirea magică, editura Garamond, București, 1992, p.12

[25] idem

[26] idem

[27] I. POP, Lucian Blaga-universul liric, editura Cartea Românească, București, 1981, p.6

[28] idem, p.7

[29] idem, p.8

[30] S. COANDĂ, op.cit, p.42

[31] idem

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: