Fotografia… „ scrierea cu lumină” (partea 3)

autor: (c) Ovidiu Cosac (postum)

PRIMA PARTE
PARTEA A DOUA

 

Portretul în Arta fotografică

 

Fotografia de portret este unul dintre domeniile fotografiei cele mai uzitate; fie că este vorba despre fotografierea unor membri ai familiei, prieteni, persoane necunoscute sau autoportrete (selfiuri), abordăm foarte des această tematică.

De regulă, se execută fotografia cu personajele aliniate în fața obiectivului, care abordează o atitudine mai veselă sau mai neutră, dar, aproape întotdeauna rigidă – prezența în fața noastră a obiectivului ne inhibă; dorim ca, în momentul declanșării (a clicului), să ne prezentăm cât mai bine, dar ratăm, de cele mai multe ori, să apărem așa cum suntem în viața de toate zilele. Ratăm capacitatea primordială, a aparatului de fotografiat, de a surprinde clipa reală de viață, trăiri și sentimente, expresii irepetabile. Cele mai reușite portrete, realizate de amator, sunt instantaneele – atunci când subiectul nu știe că este fotografiat – atunci desprindem și imortalizăm o bucățică din viața reală. Acest lucru se poate realiza cu teleobiectivul, sau cu obiectivul cu zoom, acestea permițându-ne să ne apropiem de subiect la o distanță între 3 – 20 m (timiditatea și inhibiția subiecților apare sub aceste limite). Când nu posedăm mijloace tehnice adecvate (teleobiectivul), putem folosi următoarea metodă: înainte de-a fotografia portretul, ne „împrietenim” cu subiectul, susținând, în prealabil, o conversație pe diverse teme, apoi îi propunem subiectului nostru să își amintească o întâmplare veselă sau tristă din viața lui, povestind cele întâmplate. Aparatul de fotografiat trebuie să fie în permanență pregătit. Vom trage mai multe cadre, care ulterior vor fi selectate. Dacă din zece cadre vom obține unul sau două valabile, este foarte bine!

OC

Iluminarea, în fotografia de portret, este foarte importantă. Blitzurile încorporate în aparatele de fotografiat sunt un dușman al portretului (cu foarte mici excepții). Atunci când utilizăm un aparat tip DSRL sau SRL și avem posibilitatea montării unui blitz, vom orienta capul mobil al lămpii spre tavan sau spre un perete, analizând, apoi, fotografia. Rezultatul nu este întotdeauna garantat. Unul din cele mai bune rezultate pe care îl putem obține este atunci când plasăm subiectul-portret în interiorul unei camere, în apropierea unei ferestre. Lumina care vine din exterior este o lumină „blândă”, care va pune în evidență detaliile. Este preferabil ca prin fereastră să nu pătrundă direct lumina soarelui (se pot obține și în acest mod fotografii interesante, dar ele vor avea contraste mai puternice). Rezultate remarcabile se pot obține în natură, într-o zonă de umbră, de exemplu, sub coroana unui copac sau în apropierea unei clădiri, cu un zid de o nuanță deschisă, nuanță ce va avea rol de lumină reflectată. Când folosim aparate ai căror parametri sunt reglabili, vom opta pentru o diafragmă cât mai deschisă (2, 8; 4 ;4,5; 5,6), pentru ca obiectivele care sunt în planurile 2 și 3 șă fie mai puțin clare decât subiectul principal (portretul).

În ce privește încadratura, rămâne la latitudinea celui care fotografiază să o aleagă. Pot fi portrete și fotografii unde subiectul este încadrat sub genunchi (plan american), numai fața, sau o parte din față. Experimentați! Experimentați! Experimentați!!!

Fotografia de portret nu este un domeniu prea ușor! Dacă în cazul peisajului, subiectul nostru este static și ne așteaptă să căutăm unghiurile potrivite, să reglăm parametrii, să așteptăm lumina potrivită – în cazul portretului, subiectul este viu, în permanentă schimbare.

Vă doresc Mult succes!!! 

OC - Copie

 

articol publicat inițial în revista „AC” nr.8/2019

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: