-Ascultă aici și fii atentă, fetița mea, tuna vocea Veronicăi. Dacă cititorul refuză să returneze cartea, îl avizezi cu blândețe printr-o depeșă. Mă asculți? Îl avizezi, adică. Dar așa, mai cu tragere de inimă. Să se prindă că-i groasă.
-Cartea, doamnă?
-Amenda, fetițo! Amenda-i groasă și așa și trebuie să fie. O carte e sfântă, Mălino! E ca un pui de pasăre care poartă în el toată înțelepciunea și libertatea păsărilor din neamul său și care nu are nevoie decât de atenție pentru a se dezvălui. Ai „pricipit”? Aperi puiul, dar nu-ți ieși din eleganță niciun moment. Cartea cere și eleganță, nu te agiți ca o…
-E elegant ca atunci când presezi flori în carte, nu? Ca doamnele… zise ea cu un zâmbet pierdut undeva-n zare.
……….
-Suntem precum floarea de mac. Cu fructul ei interior. Ascunși altora și fideli nouă. Ne împăunăm cu câteva petale ce iau ochii multora…
Vezi articolul original 175 de cuvinte mai mult
Colțul Cultural 