Etnopsihologia – între domeniu de nișă și disciplină autonomă (II)

prima parte a articolului se poate accesa AICI

ELEMENTE DE METODOLOGIE A DISCIPLINEI

O serie de metode sunt folosite în studierea caracteristicilor acestei discipline. Printre ele se numără:

  • analiza produselor culturale
  • observarea și explorarea comportamentului oamenilor unei comunități în anumite situații
  • cercetarea orientărilor de valoare
  • stabilirea naturii și frecvenței unor trăsături psihice sau a tipului de personalitate predominant
  • analiza reprezentărilor comunității despre sine sau despre alții
  • identificarea manierei în care este receptată de alteritate o anumită comunitate etc.

Dintre toate acestea, cea mai des folosită a fost analiza produselor activității umane, în sensul ei cel mai larg, grație influenței curentului Völkerpsychologie. Acest lucru s-a întâmplat deoarece se consideră că psihologia unui popor se oglindește în toate producțiile sale culturale (artă, literatură, folclor, limbă, filosofie, arhitectură, teatru, film etc.).

De exemplu, în urma aplicării metodei identificării orientărilor de valoare pe zona Berevoiești – Câmpulung Muscel, într-o cooperare româno-americană, concluziile au fost următoarele:

  • Românul este orientat către viitor.
  • Arată o ușoară preferință pentru „omul deasupra naturii”.
  • În ce privește orientarea către activitate, ei preferă „acțiunea”.
  • Sunt colaterali în orientarea relațională și văd natura umană ca bunul esențial.
  • Românii favorizează ordinea față de spontaneitate, curățenia și gustul, abordarea teoretică față de cea pragmatică.
  • Autoritatea părinților este preferată independenței copiilor, iar lauda este puțin utilizată în favoarea criticii în creșterea și educarea celor mici.
foto: Pexels

Se poate observa faptul că cercetarea românească a tins să împingă problematica etnopsihologică în aria psihologiei ori a altor științe conexe precum istorie, sociologie, literatură, etnologie sau filozofie (pe direcția analitico-interpretativă/ hermeneutică și pozitivistă). De regulă, în acord cu opțiunea metodologică, sondarea universului etnopsihologic are loc pe două coordonate mari: prin apelul la produsul cultural, ori prin raportare la omul concret, ca personalitate culturală. Balanța abordărilor românești abordează mai mult prima variantă.

În principiu, în orice domeniu de activitate, a face un experiment constă în a plasa fenomenul studiat sub un control riguros în aşa fel încât să se pună în evidenţă condiţiile de apariţie, manifestare, modificare, cu aspectele lor cauzale, ca şi raporturile dintre variabila dependentă prin care se precizează dimensiunea fenomenului studiat şi variabila sau variabilele independente, prin care precizăm condiţia/condiţiile controlate de experimentator. De altfel, orice tip de experiment, inclusiv psihologic, presupune o problemă de plecare, sau o ipoteză, o definire a variabilelor dependente şi independente, o punere în acţiune de procedee, instrumente sau tehnici adecvate atât pentru controlul variabilelor, cât şi pentru înregistrarea şi prelucrarea datelor, toate subordonate unei strategii a planului experimental adoptat.

În cartea sa, Mictat Gârlan subliniază că „se mai fac şi alte precizări: după T. Cook şi D. T. Campbell (1976) , un model experimental ideal presupune cel puţin 3 condiţii principale:

  1. între variabilele independente şi cele dependente să existe o relaţie temporală de antecedenţă, potrivit principiului cauza precede efectul ;
  2. în grupul variabilelor proiectate să existe o covarianţă teoretic plauzibilă, ceea ce, în urma experimentării, se probează prin consonanţă structurală sau prin diferenţe minimal semnificative;
  3. să nu existe altă alternativă de explicare a modificării ,,dispoziţiilor” interacţioniste ale variabilelor dependente decât pe baza şi prin intermediul celor independente”[1].

Dicţionarele de specialitate mai operează cu o clasificare în experimente provocate şi experimente invocate.  M. Richelle (2001, pg. 308), după o distincţie care ajunge până la părerile lui Claude Bernard, notează că : ,,experimentul provocat este cel pe care experimentatorul îl face în mod deliberat, oferindu-şi mijloacele de a-l realiza, în vreme ce experimentul invocat este acela într-un fel furnizat lui de către natură şi din care poate profita ’’. Dar există situaţii în care, prin caracterul de provocare a modificărilor induse şi prin consecinţele sale asupra fenomenului cercetat, mai ales în rândul oamenilor, cercetătorul se poate expune unor implicaţii de ordin moral, situaţii care în domeniul psihologiei sociale sunt numeroase, întrucât asupra mediului uman nu se poate acţiona cu orice fel de intervenţii (A. Cosmovici, 1996, p.40).

[1]M.A.GÂRLAN, Fundamentări metodologice în etnopsihologie, ed.Lumen, 2004, p.98

MIERCUREA VIITOARE, ULTIMA PARTE

Un răspuns la “Etnopsihologia – între domeniu de nișă și disciplină autonomă (II)”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: