Intr’o colecție de folklor românesc am găsit o legendă cu privire la dispariția inorogului, animal fantastic, împodobit cu un singur corn în frunte (unicornul).
Pe vremea când Noe primise porunca să-și clădească arca și să ia câte o pereche din toate viețuitoarele, care nu trăiesc în apă, inorogul era și el o ființă aievea. Noe a chemat viețuitoarele potrivit poruncii, singur inorogul s’a opus, spunând că el se va mântui înotând. Când potopul și-a revărsat apele, inorogul se ținu lesne deasupra, dar s’au agățat de el peste valuri viețuitoarele osândite prăpădului, și astfel, sub povară, se înnecă și el. In acest chip, și pentru trufia sa, inorogul a pierit, fără de a lăsa urmași, și dispăru pentru totdeauna depe fața pământului. Legenda s’ar zice că este o prefigurare a teoriei catastrofelor geologice (Cuvier), după care speciile fosile s’au stins prin succesive uriașe dezastre ale naturii, fiind nevoie apoi de noui și repetate creațiuni. Legenda inorogului poate fi citată pentru transparența și puterea ei de divinațiune, cu un eclatant exemplu de gândire mitică.
Mitul e încercarea de a revela un mister cu mijloace de imaginație. Mitul convertește misterul existenței, dacă nu adecuat, totuși în chip pozitiv, prin figuri care satisfac prin ele înșile.
* la acest fragment s-a păstrat grafia originală (1941)
(fragment din volumul Despre gândirea magică, Lucian Blaga, editura Garamond, București, 1992, pp. 7-8)
Colțul Cultural 