Adevărul e că oamenii au o imensă nevoie de validare și simt mereu că trebuie să fie plini de ceva, orice. Asta-i concluzia la care am ajuns, că indiferent că nu le aparțin gândurile, ba chiar și acțiunile, oamenii se vor bucura la nimicuri care să le umple viața. Să-i facă să se simtă mai puțin goi pe interior.
Ea avea nevoie să se simtă mai plină. Și-a făcut iubit. Și-oricât de urât ar suna asta, relația lor era un nimic! Se iubeau de pe la 15 ani, și aveau deja 2 ani împreună și oricând i-ai fi întrebat despre începuturile lor ar fi răspuns, „destinul ne-a sortit împreună”. Care destin, frate? Dacă nu nimereați amândoi în 11B, probabil că Cezar ar fi fost cu vreo altă tentativă de femeie de prin A, iar Lia cu oricare alt tip dispus să-i umple golul din creier. Ups, din inimă.
(fragment din Noi în secolul XXI, vol.3, Caietul Antoniei, Teodora Isdrailă & Antonia Isdrailă, editura Cartea Daath, București, 2020, p.69)
Colțul Cultural 