Învățând, vom ști (6) #isauiisauiii

Secvența grafică ii poate nota succesiunea de vocale „în hiat” [i-i] (de fapt, cele două vocale au între ele un i semiconsonantic, mai slab sau mai puternic, deci notația fidelă ar fi [iʲi] sau un diftong (descendent, cu al doilea i semiconsoană: [iĭ]); secvența grafică iii corespunde unei secvențe fonice care cuprinde doi i vocalici și cel puțin un i nevocalic (element al unui diftong). Valorile fonetice descrise pentru ii și iii au în vedere condiții ideale de pronunțare, în tempo rar și cu oarecare emfază. În pronunțarea curentă, mai ales în tempo rapid, diftongul [iĭ] se poate confunda cu vocala [i], ceea ce face ca modul de pronunțare să nu constituie pentru oricine un reper sigur în scriere. De aceea scrierea cu un singur i sau cu doi i și cea cu doi sau cu trei i se orientează în cvasitotalitatea situațiilor după gramatică (structura morfologică a cuvîntului în cauză, reguli morfologice și contexte sintactice). Regulile gramaticale vizează sfîrșitul cuvîntului și, în interior, locul unde se întîlnește rădăcina sau tema lexicală cu un afix (flexionar sau derivativ) ori cu un element de compunere.

1. Cele mai multe probleme de alegere între scrierea cu i, ii sau iii se pun la sfîrșitul cuvintelor. Scrierea corectă are aici o deosebită importanță întrucît prezența unui singur i sau a doi i, respectiv a doi sau trei i, marchează distincții morfologice:
   • la substantive și adjective, distincția între formele nearticulate și cele articulate de (nominativ-acuzativ) masculin plural: ani – anii, mari – marii, pui – puii, arbitri – arbitrii, copii – copiii sau de genitiv-dativ feminin singular: (unei) țări -țării, dulci – dulcii;
   • la majoritatea verbelor de conjugarea a IV-a, distincția între infinitiv (și toate formele lor compuse cu acest mod: viitorul indicativ și condiționalul prezent la toate persoanele; imperativul negativ 2 sg.) sau perfectul simplu 3 sg. și perfectul simplu 1 sg.: găsi – găsii, sui – suii, sfii – sfiii;
   • la verbele a fi și a ști, distincția între infinitiv (și toate formele lor compuse cu acest mod – cele enumerate la verbele precedente -, precum și formele compuse cu auxiliarul a fi: viitorul anterior, conjunctivul perfect, condiționalul perfect, modul prezumtiv, infinitivul perfect) și indicativ sau/și conjunctiv prezent 2 sg.: ști – (să) știi, fi – (să) fii;
   • la unele pronume și numerale, distincții totale sau numai parțiale între valorile adjectivale și cele pronominale sau substantivale ale formelor de masculin plural: distincție totală între adjectivul pronominal alți și pronumele corespunzător (articulat) alții; distincție parțială la numeralele ordinale întîi, primi (cu valoare adjectivală în orice topică) – întîii, primii (cu valoare substantivală, dar și adjectivală în antepunere).
   1. Se scrie numai i la:
      • singularul nearticulat al substantivelor de orice gen: m. pui, unchi, culi (toate și pl.); n. roi, unghi, schi, taxi; f. joi, vineri, tanti, zi (cu excepția ultimului, toate și pl.);Face excepție varianta învechită și populară fii a substantivului fiu (literar în această ultimă formă, art. fiul), folosită numai în îmbinări cu adjective posesive conjuncte; varianta – care circulă alături de fiu-su – se scrie fii-su (nu fi-su).
      • pluralul nearticulat al substantivelor și adjectivelor masculine, cu excepția celor cu singularul în –iu și a substantivului copil: arbitri, cai, lupi, arici, unchi; albaștri, moi, albi, mici, vechi (dar cafegii, copii, aurii);
      • pluralul nearticulat și genitiv-dativul singular nearticulat al substantivelor și adjectivelor feminine, cu excepția celor cu nominativ-acuzativul singular în –ie bisilabic: cărți, țări, mări, vulpi, femei, idei, confeti; moi, mici, vechi (dar bucurii, familii, roșii);
      • nominativ-acuzativul masculin plural al pronumelor personale (ei; și noi, voi); al pronumelor și adjectivelor pronominale posesive (mei, tăi, săi, noștri, voștri) și al pronumelui și adjectivului interogativ cît (cîți); al adjectivelor pronominale demonstrative acel, acest, celălalt (acei, acești,  ceilalți) și nehotărîte alt, atît (alți, atîți). Dintre acestea numai alți are o formă opusă cu doi i (pronumele alții);
      • cîteva numerale cardinale propriu-zise (doi, trei, cinci, douăzeci și celelalte compuse cu -zeci), pluralul numeralelor fracționare în –ime (doimi, treimi etc.), pluralul masculin nearticulat al numeralelor ordinale prim, secund, terț (primi etc.), numeralul ordinal întîi cu valoare adjectivală postpus (la ambele numere și la toate genurile). Dintre acestea au forme opuse cu doi i numai numeralele ordinale menționate (formele de genitiv-dativ articulat de tipul doimii nu sînt numerale fracționare, ci substantive propriu-zise);
      • persoana a 2-a singular la toate timpurile simple (indicativ – și conjunctiv – prezent, imperfect, perfect simplu, mai mult ca perfect, imperativ pozitiv) ale tuturor verbelor, cu excepția prezentului verbelor, de diverse conjugări, cu tema în i vocală: (să) aduni, afli, bei, lucrezi, citești, citeai, adunași,  adunaseși, rîzi (dar apropii, scrii, știi);
      • infinitivul prezent și persoana a 3-a singular a perfectului simplu la verbele de conjugarea a IV-a cu tema în consoană: citi, iubi, veni;
      • persoana 1 singular la perfectul simplu al tuturor verbelor, cu excepția celor de conjugarea a IV-a cu infinitivul în i: adunai, tăcui, bătui, mersei, coborîi (dar citii, sfiii);
      • persoana l singular (omonimă cu a 2-a singular) la prezentul indicativ și conjunctiv al verbelor de conjugarea I și a IV-a cu tema în i semiconsoană: tai; birui (dar apropii);
      • cuvintele aci, aici, ci, deci, deși conjcț., și (adv., conjcț. și pron. refl.), pronumele și adverbele compuse cu –și: același, însuși, iarăși, totuși (pentru care vezișiXI 3 b), formele dedativ ale pronumelor personale și reflexive (mi, ți, i, și, ni, vi, li; îmi, îți, îi, își).
   2. Se scrie numai ii la:
      • pluralul nearticulat al substantivelor și adjectivelor masculine terminate în –iu: fii, cafegii; aurii, proprii, al substantivului copil (copii) și al adjectivului roșu (roșii);
      • nominativ-acuzativul plural articulat al substantivelor și adjectivelor masculine, cu excepția celor cu singularul în –iu, a substantivului copil și a adjectivului roșu: arbitrii, caii, lupii, aricii, unchii;  albaștrii, gălbuii, albii, micii, vechii (dar fiii, cafegiii,  copiii, auriii, propriii, roșiii);
      • pluralul nearticulat și genitiv-dativul singular nearticulat al substantivelor și adjectivelor feminine în –ie bisilabic: bucurii, familii, rochii; aurii, proprii, roșii;
      • genitiv-dativul singular articulat al substantivelor feminine, cu excepția celor cu genitiv-dativul singular nearticulat în -e, -le și în -ii: cărții, femeii, țării, mării, vulpii; gălbuii, micii, vechii (dar casei, mamei, zilei, bucuriei, familiei, roșiei);Formele de acest tip sînt mai numeroase în uz decît în normă, întrucît la cele literare se adaugă variantele neliterare în -ii, -lii sau -iii ale unor forme literare în -ei, -lei sau -iei: de exemplu, casii, fetii, cafelii, bucuriii, familiii, auriii, în loc de casei, fetei, cafelei, bucuriei, familiei, auriei. În limba literarănu se admite secvența iii la genitiv-dativul feminin singular articulat (deși forma nearticulată corespunzătoare este în –ii), iar forma articulată a unui genitiv-dativ singular nearticulat în -le este totdeauna -lei, realizîndu-se o distincție între perechi de tipul albăstrelei (< albăstrea) – albăstrelii (< albăstreală).Dependentă de scrierea genitiv-dativului singular al substantivelor feminine este scrierea adjectivului invariabil acătării (provenit dintr-un genitiv cu articol posesiv) și a genitiv-dativului îmbinărilor alcătuite dintr-un substantiv și un adjectiv posesiv conjunct de tipul maică-mii, soră-mii, nevesti-mii.
      • genitiv-dativul singular articulat al unor substantive masculine (care, spre deosebire de cele feminine, nu au un corespondent nearticulat în -i): neichii, popii. Numărul lor crește dacă se adaugă substantivele la care forma cu -ii are variante de alt tip admise în normă: bădichii/bădicăi, naibei/naibii, taichii/lui taica, vlădicii/vlădicăi/vlădichii; Pentru alte substantive, comune și proprii, nu sînt considerate literare variantele în -ii: se spune corect papei, tatei/lui tata (nu papii, tatii); lui Oprea/Oprei, lui Toma/Tomei (nu Oprii, Tomii).
      • pluralul nearticulat al substantivelor neutre terminate la singular în –iu: domenii, exerciții, servicii, studii; o formă de plural în –ii există și la substantivul seminar (seminarii/seminare);Unii vorbitori folosesc forme de plural în –ii și la alte substantive neutre terminate la singular în consoană. Conform normelor actuale sînt corecte formele itinerar – itinerare și orar – orare; pluralele itinerarii, orarii sînt admisibile numai la cei care folosesc singularele învechite itinerariu, orariu (nuși în raport cu formele itinerar, orar; cf.și flexiuni hibride ca laborator –laboratorii, în loc de laboratoare, sau sanator, în loc de sanatoriu, – sanatorii).
      • nominativ-acuzativul masculin plural al pronumelor personale însul, dînsul (înșii, dînșii), al pronumelor și adjectivelor pronominale nehotărîte unul, vreunul (unii, vreunii), al pronumelui nehotărît altul (alții) și al pronumelui și adjectivului negativ nici unul (nici unii). Dintre acestea numai alții are o formăopusăcuun i (adjectivul alți);
      • pluralul nearticulat al numeralului cardinal mii; nominativ-acuzativul masculin plural al numeralelor ordinale întîi, prim, secund, terț cu valoare substantivală și cu valoare adjectivalăîn antepunere (întîii/primii, întîii/primii concurenți); genitiv-dativul feminin singular al numeralului ordinal întîi în aceleași situații (întîii zile);
      • persoana a 2-a singular a prezentului indicativ sau/și conjunctiv sau/și a imperativului pozitiv la verbe, de diverse conjugări, cu tema în i vocalic: apropii, scrii, știi; fii;
      • infinitivul prezent și persoana a 3-a singular a perfectului simplu la verbele de conjugarea a IV-a cu tema în i: prii, pustii, sfii;
      • persoana 1 singular la perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a cu infinitivul în i și tema în consoană: citii, iubii, venii sau în orice vocalăafarăde i: căii, hîrîii, îndoii, suii (dar sfiii);
      • persoana 1 singular (omonimă cu a 2-a singular) a prezentului indicativ și conjunctiv la verbe de conjugarea I cu tema în i vocalic: apropii, înjunghii, mînii, sperii etc.
   3. Se scrie numai iii la:
      • nominativ-acuzativul plural articulat al substantivelor și adjectivelor masculine cu singularul în -iu: fiii, cafegiii, auriii, propriii, al substantivului copil (copiii)și al adjectivului roșu (roșiii);
      • persoana 1 singular la perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a cu tema în i: priii, pustiii, sfiii.Greșeli de scriere se produc în ambele direcții: pe de o parte, se întîlnește notarea unui i în minus (i în loc de ii, respectiv ii în loc de iii) și, mai rar, chiar a doi i în minus (i în loc de iii), iar, pe de alta, scrierea unui i în plus (de obicei ii în loc de i). Cele mai frecvente sînt notațiile în minus, dar destul de des apare și greșeala opusă – scrierea unui i superfluu -, explicabilă prin hipercorectitudine. Ambele tipuri de greșeli afectează în special opoziția de articulare la substantive și la adjective sau la cuvinte cu valori înrudite: absența unui i face ca o formă articulată să fie interpretată drept nearticulată și, invers, un i în plus dă unei forme nearticulate aspectul fals al uneia articulate. Pronunțarea singură nu ajută totdeauna orientarea scrierii, nu numai pentru că distincțiile nu sînt clare, ci și pentru că o anumită particularitate fonetică a articulării, anume faptul că i nevocalic de la formele nearticulate devine vocalic la cele articulate ([eroĭ] – [eroiĭ], [țărĭ] – [țăriĭ], [veë] – [veëiĭ]), poate induce în eroare, atrăgînd neglijarea – fonetică și grafică – a articolului propriu-zis. Pentru a distinge cele două situații atunci cînd pronunțarea nu oferă un reper suficient de clar este utilă folosirea unor contexte minimale cu rol diagnostic și a unor probe de substituție:
      • pentru masculin plural contextul acești, doi sau mulți + substantiv nearticulat față de substantiv articulat + aceștia, amîndoi sau toți, respectiv amîndoi sau toți + substantiv articulat: acești (doi, mulți) băieți – băieții aceștia (amîndoi, toți) sau amîndoi (toți) băieții și substituirea cu femininul corespunzător aceste/două/multe fete – fetele acestea/amîndouă/toate sau amîndouă/toate fetele; contextul substantiv nearticulat + genitivsau adjectiv posesiv cu articolul al față de substantiv articulat + genitiv sau adjectiv posesiv fără al: băieți ai mei/ai mamei – băieții mei/mamei; substituirea cu singularul sau/și cu femininulcorespunzător și variația topicii: băieți triști cu băiat trist sau cu fete triste, dar băieții triști cu băiatul trist sau cu fetele triste, iar triștii băieți cu tristul băiat sau cu trista fată; testarea existențeiunui al doilea i, articol, prin substituirea lui cu forma de genitiv-dativ plural a articolului hotărît enclitic: băieți||i – băieți||lor;
      • pentru genitiv-dativul singular feminin contextul acestei, acelei sau unei + substantiv nearticulat fațăde substantiv articu-lat + acesteia, aceleia; acestei/acelei/unei țări – țării acesteia/ aceleia și substituirea cu un sinonim masculin-neutru: acestui/ acelui/unui ținut – ținutului acestuia/ aceluia; identitatea cupluralul la formele nearticulate: (unei) țări bogate = (multe) țări bogate și nonidentitatea formelor articulate țării bogate – țărilor bogate; substituirea cu un sinonim de alt genși variația topicii: unei țări mari cu unui ținut mare, dar țării (celei) mari cu ținutului (celui) mare, iar marii țări cu marelui ținut; testarea existenței unui al doilea i, articol, prin substituirea lui cu formele de plural ale articolului hotărît enclitic: țări||i – țări||le, țări||lor.

VA URMA

(c) Mioara Avram

sursa

restul episoadelor AICI

foto original: Pixabay

Publicitate