Învățând, vom ști (8) #isauiisauiii

În interiorul cuvintelor, la întîlnirea dintre rădăcină sau tema lexicală cu un afix (flexionar sau derivativ) ori cu un element de compunere, problema alegerii se pune numai între i și ii. Secvența – fonetică și grafică – ii este corectă numai atunci cînd-

a) un prefix sau element de compunere terminat în i se combină cu o temă (cuvînt sau element de compunere) care începe cu i și

b) cînd un sufix sau element de compunere cu i inițial se combină cu o temă (cuvînt sau element de compunere) terminată în i.

  • Se scrie ii în:
      • derivatele cu prefixele anti- (antiimperialistantiinfecțiosantiinflamator, antiinsulină, antiintelectualist, antiistorism), arhi-(arhiinteresant), peri- (periintestinal);
      • compusele cu elemente ca di- (diiamb), mini- (miniinterviu), poli- (poliizopren), semi- (semiindustrializa, semiinternat), toxi- (toxiinfecție), în principiu și cele cu bi-, maxi-, pluri– etc.; Menținerea celor doi i în pronunțare și în scriere nu este totuși generală. Există și cîteva formații prefixale cu un singur i, explicabile fie prin contragerea celor doi i originari, fie prin eliziunea vocalei finale a prefixului; de exemplu, termenul medical antinion < anti- + inion (pentru varianta ant– cf. antarctic, antepileptic), arhierarh (cf. ierarh)și arhiereu (cf. protoiereu). Scrierea concordă totdeauna cu pronunțarea.
      • derivatele cu sufixele –icios (sfiicios), -iciune (sfiiciune), -ime (miime), -ință (cuviință, ființă, știință), -ișoară (iișoară, miișoară, viișoară), -itor (pustiitor, țiitor, scriitor, viitor), -itură (scriiturăviitură) de la cuvinte cu tema în i vocală și, bineînțeles, derivatele și compusele acestor derivate (cuviinciosîncuviințanecuviință; ființa și înființa, conștiință și conștiincios, înștiința, neștiință; locțiitor; priincios); Substantivul fiică se scrie corect cu ii indiferent dacă etimologia justă este învechitul fie „fiică” + sufixul –ică sau învechitul fii „fiu” + sufixul –.
      • formele de gerunziu, cu sufixul –ind, ale verbelor de conjugarea I și a IV-a cu tema în i vocală: apropiindcalchiindfiind (și fiindcă), înjunghiind, machiind, mîniind, priind, pustiind, scriind, sfiind, știind, trunchiind, zgîriind.

  • Se scrie însă i în:
      • formele flexionare ale tuturor cuvintelor cu tema în i în care afixul este aeu sau începe cu aceste vocale: ie – ia (nu iieiia); apropie, apropiem, apropiat; sfiesc și sfia, sfiască (nu sfiiesc, sfiia, sfiiască); înfiez; știu;
      • derivatele cuvintelor cu tema în i în care afixul începe cu altă vocală decît i: fiescfiascăfiuțînfiaprielnicpustietatesfială, sfielnic, sfios; zgîrieci; Pentru scrierea cu ia sau iia vezi și X.
      • derivatele de la cuvinte a căror temă nu se termină în i vocală. De reținut că se scrie corect i în substantivele cunoștințărecunoștință și în verbul încunoștința, în care sufixul –ință este atașat la o temă consonantică (cunoașt-; cf. cerințăcredințăputință, ședință), spre deosebire de știință, conștiință și înștiința, la care tema în i justifică pronunțarea și scrierea cu ii; de la numeralul mie derivatul cu sufixul –ime are doi i (miime), pe cînd de la doi și trei derivatele cu același sufix sînt doimetreime;
      • gerunziul verbelor de conjugarea I și a IV-a cu tema în i nevocalic se scrie corect deochinddespăduchindîmperechindîngenunchind, înmănunchind, muind, tăind, urechind, veghind, biruind, chinuind, învechind, suind, zbughind. Și în interiorul cuvintelor se produc greșeli de pronunțare și de scriere în ambele direcții. Cele mai numeroase se întîlnesc la derivatele cu sufixul –ință (pe de o parte, grafii ca fințăconștințăînștințez, iar, pe de alta, grafiile cunoștiință și încunoștiința) și la formele de gerunziu (atît grafii ca apropindfind, cît și, mai rar, muiind, tăiind; se confundă în special tipurile flexionare cu infinitivul în –chea-ghea și –chia-ghia, scriindu-se – la fel de greșit îngenunchiindurechiindveghiind și calchindînjunghind, machind, trunchind).

  • În anumite situații – puțin numeroase – alegerea între i și ii, eventual și iii, nu are legătură cu gramatica.
    1. În cîteva interjecții se poate scrie atît i, cît și ii sau chiar iii, repetarea literei fiind un mijloc de marcare a lungirii vocalei în cauză: i/ii/iii, di/dii, pfi/pfii etc.
    2. Tot un mijloc de redare a lungirii vocalei i într-o pronunțare marcată de afectivitate este scrierea ocazională cu doi sau mai mulți i în interiorul rădăcinii cuvintelor. De exemplu: miiic de tot!
    3. Numele proprii IsacIsus se scriu cu un singur i inițial (nu Iisus).
    4. Numele proprii de origine slavă – românești și străine – în -schi se scriu cu un singur i final, chiar dacă în limbile originare numele respectiv are finala -ii. De exemplu: BaraschiMacedonski, Malinschi; Dostoievski, Ostrovski.
  • Uneori se pune problema alegerii între scrierea cu un singur și cea cu doi i separați/legați prin cratimă. Secvența grafică i-i (și ii-i) se întîlnește în următoarele situații: pronume (în dativ) + i pronume (în acuzativ): i-i dau (și mi-i țin etc.);
    • pronume (în dativ) + i verb: i-i foame (și mi-i foame etc.);finala unei conjuncții + i pronume (în dativ sau acuzativ): ci-i
    • văd și-i aud, și-i dau sau + i verb: și-i bine;
    • finala unui substantiv sau adjectiv (și părți de vorbire echivalente) + verb: cu bani-i bine sau + i pronume: ochii-i rîd, părinții-i dau bani, dînșii-i văd;
    • finala unui verb + i pronume (în dativ sau acuzativ): auziți-i, dați-i;
    • finala unui adverb + i verb: aci-i bineaici-i bine. În asemenea secvențe se produc greșeli de scriere nu numai în privința cratimei (pentru care vezi XXVI), ci și a numărului de i. În poziție neaccentuată cei doi i din îmbinarea i-i pron. + pron. sau pron. + vb. se confundă în unul singur în pronunțare și de aceea se poate ajunge la grafii greșite ca i dau sau i foame. Secvența neaccentuată ii-i (din ochii-i…, părinții-i…) se pronunță fie ca diftong, fie ca o singură vocală, niciodată ca o secvență de trei sunete distincte, ceea ce explică frecvența grafiilor care omit un i; tot astfel, secvența neaccentuată iii-i (din propriii-i copii sau copiii-i văd) nu se pronunță cu patru sunete distincte, de unde și aici grafiile curente cu omiterea unui i. Acel i omis poate să fie din finalul cuvîntului care precedă cratima, deci articolul acestuia (în grafii de tipul ochi-i rîdpărinți-i dauproprii-i copiicopii-i văd etc., pentru care veziși1), sau poate să fie i conjunct, în grafii ca ochii rîd pentru ochii-i rîd sau propriii copii pentru propriii-i copii.
  • Omiterea unui i poate avea loc și la întîlnirea a doi i (cu valoare de semiconsoane) din cuvinte diferite între care nu se folosește cratima. Este cazul îmbinărilor (-)lui, (-)eicui + i-a (pron. + vb.), i-e (pron. + vb.), i-i (pron. + pron.): de exemplu, lui i-a datei i-i daucui i-e foame, care ajung să fie scrise greșit lui a dat, cui e foame din cauza faptului că în pronunțare cele două semiconsoane [ĭ] se confundă în una singură (vezi și 4).

(c) Mioara Avram

sursa

restul episoadelor AICI

foto original: Pixabay

disclaimer: îmi cer scuze pentru „aranjarea” în pagină a acestei ultime părți a seriei, însă admit, WordPress m-a biruit 🙂 vă mulțumesc mult pentru lecturare! Sărbători liniștite! 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: