Citatul de duminică (54): „E prea mult zgomot pe Lume”

Strigătele mamei în dureri și urletele de îmbărbătare ale moașelor, toate amuțiră îndată ce își scoase Taush capul în Lume, iar cei ce nu fuseseră acolo, cei din străzi, din case și din târguri, toți putură mai târziu depune mărturie că toate se opriră-n Lume – nici vântul nu mai bătea, nici animalele nu mai scurmau, nici copiii nu se mai jucau, nici oamenii nu mai vorbeau, nici lighioanele nu se mai târau, nici cerurile nu se mai schimbau, nici gândurile nu se mai urneau. Se făcuse liniște în tot Gaisterștatul și-mprejur și toate rămaseră în tăcere și împietrite până ce Taush fuse smuls trupului femeii și așezat în brațele ei. Iar toți din jur, la trezire, se temură să se-ntoarcă în astă lume, că cică lumea liniștei în care-i aruncase micul Taush era cea mai dulce cu putință. Unii au ales pe veci să tacă și n-au mai scos niciun cuvânt, mișcările lor fiind puține și mici, cuprinse de nostalgia clipelor de atunci, când Taush scoase capul din pântecul femeii și decise, cu amărăciune, că e prea mult zgomot pe Lume.

(fragment din volumul Scârba sfântului cu sfoară roșie, Flavius Ardelean, editura Herg Benet, București, 2015, pp.20-21)

foto: Herg Benet

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: