Cezanne, artistul indecis

Cezanne este văzut ca cel care a creat o punte de legătură între impresionism și cubism. Această legătură ce leagă cele două curente, perfect reprezentate de Matisse și Picasso, nu poate fi negată, prin aceasta, Cezanne fiind considerat a fi părintele artei moderne.

Operele sale revelează o impecabilitate a designului, culorii, compoziției și conceperii.

Multe din lucrările artistului au fost pictate în tonuri întunecate, cu tușe groase și fluide, ce duc privitorul cu mintea la expresionismul generațiilor anterioare lui. Treptat, Cezanne a început să se identifice tot mai mult cu ideea reprezentării vieții contemporane, pictând lumea pe care acesta o observa fără a fi preocupat de idealizări sau prețiozități stilistice. Totodată, Cezanne a ales să fie mai puțin tehnic decât restul impresioniștilor anilor săi.

Drum în Provence, 1868
Prânz pe iarbă, 1869

Îndoiala lui Cezanne

Pentru mulți ani, Cezanne a fost cunoscut doar de câțiva colegi impresioniști mai în vârstă decât el și de câțiva tineri post-impresioniști radicali, printre care Vincent van Gogh și Paul Gauguin. Cu toate acestea, spre finalul carierei sale, în anul 1895, un dealer artistic ambițios (Ambroise Vollard) i-a creat oportunitatea unui vernisaj doar al său, primul de până atunci. Se întâmpla la Aix-en-Provence și, cu această ocazie, Ambroise a început să-i promoveze creațiile pentru câțiva ani, până la moartea artistului, în anul 1906. În această ultimă perioadă a vieții, mai mulți tineri artiști călătoreau la Aix-en-Provence pentru a crea alături de Cezanne și pentru a primi o parte din experiența sa.

Atât stilul, cât și teoria stilului său au rămas misterioase și criptice. Unora le părea un naiv primitiv, altora un maestru sofisticat al procedurii tehnice, dar majoritatea lumii era atrasă de intensitatea culorilor folosite de acesta, de rigoarea compozițiilor sale. Acestea din urmă trădau elemente  expresive și reprezentative extrem de originale, în ciuda disperării intense, frecvent trăite de Cezanne.

Scopul lui Cezanne nu a fost, în mintea lui, niciodată atins pe deplin. El și-a lăsat cele mai multe lucrări neterminate și le-a distrus pe multe altele. S-a plâns de eșecul său în interpretarea figurii umane și de marile opere din ultimii săi ani (printre ele „Marii scăldători”). Cu toate acestea, generația de pictori următoare lui a ajuns să fie receptivă la aproape toate idiosincraziile lui Cezanne. Urmașii artistici ai lui Cezanne au simțit că pictura naturalistă a impresionismului fusese deja formulată și era nevoie de un stil nou și original pentru a reda un sentiment de sinceritate și autenticitate față de arta modernă.

traducere și adaptare: Mihai Cotea

foto: WikiArt

Publicat de Mihai

Cotea Mihai, autor

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: