Citatul de duminică (58): „Ralph descoperi mizeria și descompunerea”

Fluxul înainta, iar între apă și stâncile albe și fărâmicioase de lângă terasa cu palmieri se întindea doar o limbă subțire de plajă solidă. Ralph o apucă pe fâșia care semăna cu o cărare; trebuia să reflecteze, și doar aici putea merge în voie, fără să se uite pe unde calcă. Deodată, în timp ce pășea pe lângă apă, îl copleși uimirea. Înțelese brusc plictiseala acestei vieți, unde fiecare potecă era o improvizație, iar o bună parte din viața diurnă ți-o petreceai urmărindu-ți picioarele. Se opri, cu fața la fâșia de uscat; și, amintindu-și de prima explorare entuziasmată ca de un amănunt dintr-o copilărie încântătoare, zâmbi batjocoritor. Apoi se întoarse cu chipul în soare și o luă înapoi spre platformă. Venise vremea să se țină adunarea și, în timp ce înainta printre razele soarelui care ascundeau decorul splendid, revăzu atent fiecare punct al discursului. Nu trebuia să facă nicio greșeală la această adunare, să evite gândurile trecătoare și fanteziste…

(…)

Adunarea nu avea să fie o distracție, ci o treabă serioasă.

Începu să meargă mai repede, conștient deodată de importanța ei, de soarele în asfințit, ca și de vântul slab, care îi sufla în față, stârnit de pașii lui grăbiți. Vântul îi lipi cămașa cenușie de piept și își dădu seama – în această nouă dispoziție – că faldurile ei se făcuseră țepene ca de carton și neplăcute la purtat; își dădu iarăși seama că marginile zdrențuite ale chiloților îl rodeau și-i lăsau o tăietură roz supărătoare pe pulpe. Cuprins de scârbă, Ralph descoperi mizeria și descompunerea; înțelese cât de neplăcut era să-și îndepărteze mereu de pe ochi părul încâlcit, iar după apusul soarelui să se întindă cu zgomot printre frunzele uscate ca să se odihnească. Începu să grăbească pasul.

(…)

Adunarea se ținea într-un fel de triunghi grosolan, neregulat și strâmb, ca tot ce făceau ei. O latură era alcătuită de bușteanul pe care ședea el – un copac prăbușit, mult prea voluminos ca să fi crescut pe platformă. Poate că una dintre furtunile legendare ale Pacificului îl adusese acolo. Triunghiul zăcea în lungul plajei, iar când Ralph se așeză pe el, se trezi cu fața la insulă, deși copiii nu vedeau decât o siluetă întunecară, proiectată pe laguna sclipitoare.

(fragment din romanul Împăratul muștelor, William Golding, editura Humanitas, 2016, ediția a doua, pp.86-87)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: