Ai-Da: Circuite poetice și lirismul viitorului de azi

(CNN)

Când oamenii se gândesc la inteligența artificială, imaginile care le vin adesea în minte sunt cele ale roboților siniștri care populează lumile din „Terminator”, „i, Robot”, „Westworld” și „Blade Runner”. Timp de mulți ani, ficțiunea ne-a spus că inteligența artificială este adesea folosită mai degrabă pentru rău decât pentru bine.

Dar ceea ce nu asociem de obicei cu inteligența artificială este arta și poezia – și totuși, exact cu asta își ocupă timpul Ai-Da, un robot extrem de realist inventat de Aidan Meller în Oxford, centrul Angliei. Ai-Da este primul robot umanoid artist ultrarealist din lume, iar vineri (n.trad: 26 noiembrie a.c.) a oferit o reprezentație publică de poezie, pe care a scris-o cu ajutorul algoritmilor săi, pentru a-l celebra pe marele poet italian Dante.

Recitalul a avut loc la renumitul Muzeu Ashmolean al Universității din Oxford, în cadrul unei expoziții care marchează 700 de ani de la moartea lui Dante. Poemul lui Ai-Da a fost realizat ca răspuns la epopeea „Divina Comedie” a poetului – pe care Ai-Da a „consumat-o” în întregime, ceea ce i-a permis să-și folosească apoi algoritmii pentru a se inspira din tiparele de vorbire ale lui Dante și, folosind propria sa bancă de date de cuvinte, să-și creeze propria operă.

Poemul lui Ai-Da a fost descris de Meller ca fiind „profund emoționant” și include următoarele versuri:

(ENG)

„We looked up from our verses like blindfolded captives,

Sent out to seek the light; but it never came

A needle and thread would be necessary

For the completion of the picture.

To view the poor creatures, who were in misery,

That of a hawk, eyes sewn shut.”

(RO)

„Ne-am ridicat privirea din versurile noastre ca niște captivi legați la ochi,
trimiși să caute lumina, dar ea n-a mai apărut niciodată.
Un ac și o ață ar fi fost necesare
Pentru completarea tabloului.
Pentru a vedea bietele creaturi, care erau în suferință,
Cea a unui șoim, cu ochii cusuți.”

Meller consideră că abilitatea lui Ai-Da de a imita scrisul uman este „atât de mare, încât, dacă ai citi-o, nu ai ști că nu a fost scrisă de un om” și a declarat pentru CNN că, atunci când Ai-Da și-a citit poemul, „era ușor să uiți că nu ai de-a face cu o ființă umană”.

„Proiectul Ai-Da a fost dezvoltat pentru a aborda dezbaterea privind etica dezvoltării în viitor a inteligenței artificiale pentru a imita oamenii și comportamentul uman”, a declarat Meller pentru CNN. „În cele din urmă, ne dăm seama cu toții că tehnologia are un impact major asupra tuturor aspectelor vieții și căutăm să înțelegem cât de mult poate face această tehnologie și ce ne poate învăța despre noi înșine.”

Meller a spus că un lucru cheie pe care l-au descoperit el și echipa care lucrează cu Ai-Da în timp ce o dezvoltau este că proiectul nu i-a învățat cât de „umană este ea, ci ne-a arătat cât de robotici suntem noi, ca oameni”.

Pe măsură ce Ai-Da a învățat cum să imite oamenii pe baza comportamentului nostru, Meller afirmă că proiectul a arătat cât de obișnuite sunt ființele umane și cum tindem să repetăm acțiuni, cuvinte și tipare de comportament – sugerând că noi suntem, de fapt, cei care suntem roboți.

„Prin Ai-Da și prin utilizarea inteligenței artificiale, putem învăța mai multe despre noi înșine decât am făcut-o vreodată – Ai-Da ne permite să obținem o nouă perspectivă asupra propriilor noastre tipare și obiceiuri, pe măsură ce o vedem cum le imită chiar în fața noastră”, a declarat Meller pentru CNN.

foto: Design Museum

Ai-Da nu numai că știe să citească și să scrie poezii, dar este capabilă să creeze și opere de artă și a realizat o lucrare pentru expoziția Dante, intitulată „Eyes Wide Shut”, care a fost creată ca răspuns la un incident petrecut în Egipt în octombrie, când forțele de securitate egiptene au reținut-o pe Ai-Da și au vrut să-i scoată camerele de luat vederi din ochi din cauza preocupărilor legate de supraveghere și securitate. (n.tr. aici, traducătorul își amintește de o altă referință cinematografică, seria „Raised by wolves”, regia Ridley Scott).

„Incidentul a arătat cât de multă neliniște există în lume în legătură cu tehnologia și progresele acesteia”, a spus Meller.

Meller este conștient, de asemenea, de preocupările legate de dezvoltarea din ce în ce mai avansată a inteligenței artificiale și de potențialul de a folosi algoritmi pentru a manipula populațiile, dar a spus că „tehnologia în sine este benignă – cei care o controlează sunt cei ale căror intenții ar putea fi discutabile din punct de vedere moral și etic”.

Conform acestuia, atunci când vine vorba de îngrijorarea cu privire la locul în care ne va duce viitorul inteligenței artificiale,

„cea mai mare teamă pe care ar trebui să o avem ar trebui să fie față de noi înșine și față de capacitatea umană de a folosi tehnologia pentru a oprima, nu față de inteligența artificială în sine”.

Meller crede că Ai-Da poate fi un pionier în lumea inteligenței artificiale și că ceea ce va produce – fie că este vorba de poezie, opere de artă sau altceva – va depăși limitele a ceea ce se poate realiza în tehnologie și ne va permite să învățăm mai multe ca niciodată despre noi înșine, totul prin ochii unui robot.

Ai-Da este capabilă să creeze opere de artă și poezie, folosind algoritmii săi pentru a imita acțiunile umane. sursa CNN

traducere după un articol CNN, de Hannah Ryan

5 răspunsuri la “Ai-Da: Circuite poetice și lirismul viitorului de azi”

  1. Există o valoare intrinsecă a repetiției, pe care nu știu dacă au perceput-o cei care dezvoltă inteligența artificială.
    Un călugăr repetă în gând toată ziua aceeași rugăciune și devine alt om, evoluează spiritual. Pentru un robot, același text ar fi doar ceva pe care ”îl știe” deja și nu ar aduce nicio complexitate în plus. Omul poate adânci sensul din aceleași semne, și nu prin combinațiile lor posibile.

    Apreciat de 1 persoană

    • Categoric și perfect de acord. De altfel, autoarea nu încerca să indice vreo superioritate a inteligenței artificiale, poate doar să spulbere anumite mituri riscând să devină reductibilă în cazul anumitor termeni de comparație.
      Am mizat intuitiv pe reproducerea cu ajutorul unor algoritmi atunci când am citit titlul știrii și, se pare, nu m-am înșelat. De altfel, oricât ar fi de dezvoltată această inteligență artificială, cred că e imposibil să ajungă să egaleze câteva „unelte” pe care le avem doar noi, oamenii (unii le folosim, alții nu, asta e altă poveste). Am mari îndoieli când vine vorba de conștiință și empatie.

      Apreciat de 1 persoană

      • Există un site care te invită să ”ghicești” dacă un text (aparent) poetic a fost scris sau nu de un robot.
        M-am înșelat la o singură poezie, am crezut-o scrisă automat, dar avea de fapt un celebru autor uman 🙂

        În fond, aceste bot-poezii sunt oarecum ”dadaiste”, scrise de hazard, însă cu anumite restricții.
        Până la urmă, interpretarea aparține cititorului. Există și în natură forme accidentale cărora oamenii le atribuie un sens (de ex. Sfinxul din Bucegi), fără ca natura să-și fi propus asta.

        Apreciat de 1 persoană

      • Nici asta nu știam. Foarte interesant. Mi-ar plăcea să fac și eu experimentul. Sigur că poemele dada sunt mai greu de decelat, iar sensul, vorba dvs., aparține cititorului sau privitorului, în cazul picturii.
        „Frumusețea șade în ochiul privitorului”, nu? 🙂

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: