Ce s-a citit, (și ce ) a rămas – partea 1/2

Vara e pe final, concediul s-a dus deja, dar ce a rămas mai valoros din el, nu a dispărut. Și anume, impresiile de lectură ale cărților minunate pe care le-am citit în acea perioadă. Și nu, nu spun cuvinte mari și nu voi spune nici în continuare, oricât de mult ar părea că fac asta, dar cărțile pe care mi le-am ales pentru concediu s-au dovedit a fi adevărate bijuterii. De ce? Să vedem în continuare:

Ne_tradițional, de Teo Savin (2022, roman)

nota 5/5

Teo Savin a apărut de undeva dintr-un albastru al său (după cum zice englezul, out of the blue), altfel nu se explică prezența sa și puterea debutului să literar. Am dat de Teo Savin prin intermediul Facebook și cartea lui mi-a atras atenția rapid. Atât conceptul coperții, cât și cele câteva rânduri de prezentare citite pe pagina lui, m-au convins să-mi comand romanul numaidecât, încercând cu putere să pun frână entuziasmului meu pentru a nu fi dezamăgit ulterior. Până la urmă, îmi ziceam, alt Teleșpan, mama lui nu mai face. Și nici nu e nevoie. Teo e Teo, Teleșpan e Teleșpan. Atât de simplu.

De ce am folosit referința de mai sus, cu privire la autorul romanului Cimitirul, recomandat tot aici cu ani în urmă? Pentru că Ne_tradițional a lui Teo Savin m-a dus cu gândul la motivul gay al romanului scris de Teleșpan. Motiv care m-a mânat și spre „Soldații” lui Adrian Șchiop și spre alte romane asemenea, dar scopul acestei prezentări nu este de a-l compara pe Teo cu vreunul din cei menționați înainte. Nu asta îmi doresc și nici el nu și-a dorit asta, când a scris romanul său.

Dar oare a reușit tot ce și-a propus prin scrierea romanului?

Da, și un pic mai mult, deoarece Ne_tradițional e o carte cu bătaie lungă. Cât ador poveștile care fac o radiografie completă a societății! Cazul de față e cum nu se poate mai edificator. Pentru că romanul lui Teo nu e despre lumea gay, e despre mult mai mult. E despre adevărata față a societății românești, iar cartea o înglobează cât se poate de admirabil, revelându-i cu brio toate fațetele. Falsitatea care ne caracterizează, lungul drum al aparențelor și locurile goale spre care duc ele, lentila murdară de prejudecăți prin care-i vedem pe ceilalți, modul în care ne supraevaluăm ș.a.m.d. Ne_tradițional le are pe toate. Poate de-asta m-a uimit forța scriiturii autorului, care nu mai publicase nimic până acum și care a avut curajul să publice fără susținerea unei edituri. Făcând și eu asta, cu romanul meu din acest an, știu ce înseamnă.

Teo Savin, autorul-personaj sau personajul-autor, pornește acțiunea cărții prin întâlnirea pe care acesta o are cu Ioana, o tipă lesbiană împreună cu care plănuiește să formeze un cuplu de ochii lumii ca să scape de… gura lumii. Toată această întâlnire îi va duce într-o grămadă de situații care mai de care mai tragi-comice, încercând să-și susțină demn, până la capăt, mariajul de conveniență, dezvăluind, prin acest leitmotiv, un întreg peisaj pitoresc al României. Așa cum e ea, în mod real.

Fiind un om din interior, am urmărit cu ochi critic fiecare scenă a romanului și niciuna nu m-a dezamăgit. Ne_tradițional are umor sănătos, e scris cu mult realism, fără pretenții, are erotism (cartea e 18+), un dram de grobian, pe alocuri, debordează de luciditate și mai are ceva. Un autor modest. Urmărindu-l pe Facebook, rețeaua care ne dezvăluie cel mai ușor caracterul (sau lipsa acestuia), pot să spun că Teo Savin își cunoaște valoarea scriitoricească, dar nu ține morțiș să ți-o arunce în față la tot pasul. Nu vrea să demonstreze ceva și nu are de ce s-o facă. Romanul său spune tot.

Ne_tradițional e, zic eu, surpriza anului, din punct de vedere al lecturilor parcurse de mine până acum. Mult mai puține, într-adevăr, din cauza lipsei de timp, dar am curajul să spun că 2022 nu-mi mai poate oferi ceva asemănător cu ce mi-a oferit Teo Savin. Nu știu dacă va mai dori să mai scrie și alte romane, dar dacă o va face, voi avea grijă să le citesc pe toate.

Cartea se poate achiziționa NUMAI de la autor.

Jucătorul de șah, de Stefan Zweig (2018, nuvelă)

nota 5/5

foto: Cărturești

Stefan Zweig ne afundă într-o lume dintr-acelea în care ador să mă afund. Într-o realitate aparte, un soi de vis lucid. Atmosfera absurdă din scrierile lui Zweig e cel mai bun stimulant pentru a-l citi și reciti de fiecare dată.

În Jucătorul de șah, Zweig ne spune povestea campionului de șah mondial, Czentovic. Un personaj straniu, pe alocuri scârbos prin felul său rudimentar de a fi.

Cartea urmărește întâlnirea acestuia cu un alt as al șahului, o mașină de calcul, aș zice, straniul domn B. Întâlnirea acestora are loc la bordul unui pachebot cu destinația Buenos Aires, acolo unde Czentovic urmează să participe la un turneu de șah. Dacă vi se pare banal ceea ce spun, vă asigur că nu e. Nimic din ce scrie Zweig nu poate fi banal, iar acest roman scurt (sau nuvelă, dacă vreți), dar excelent dozat, vine să-mi dea dreptate. De fapt, dacă nu ați citit nimic din ce a scris autorul, vă pot recomanda să începeți exact cu acest volum. Jucătorul de șah este o adevărată carte de vizită a celui care a fost Stefan Zweig.

Volumul are un număr minim de scene și urmărește nu atât povestea descoperirii talentului de șahist a personajului principal, Mirko Czentovic sau înfruntarea acestuia cu domnul B., cât trecutul tumultos al domnului B. și episodul întâlnirii acestuia cu tortura albă aplicată de SS-iști, în urma căreia a ajuns să se metamorfozeze la propriu într-o mașină de calcul.

Dacă aveți o apetență pentru povești neobișnuite, vă recomand din suflet acest clasic și nuvela prezentată aici.

Casa cu cinci ferestre, de Claudia Peter (roman, 2022)

nota 5/5

Pe Claudia Peter o citesc de ani buni și i-am urmărit creațiile pe diferite site-uri. Claudia a debutat în 2011, cu romanul realist „Departe spre acasă” și, până la apariția celui de-al doilea roman al său, Casa cu cinci ferestre, a mai publicat un volum de proză scurtă, intitulat „Desene cu (se)crete” (2017).

Claudia publică rar, dar când face acest lucru, merită toată atenția. Nu spun lucrurile acestea din cauză că ne cunoaștem și suntem prieteni, ci pentru că urmărindu-i parcursul, nu pot spune că m-a dezamăgit vreodată cu una din cărțile sale.

Casa cu cinci ferestre nu promite, ci confirmă. Confirmă un lucru pe care-l intuiam și pe care i l-am dezvăluit cu ani în urmă. Capacitatea acesteia de a crea povești și personaje complexe.

Deși o ficțiune, cartea are la bază un puternic substrat real, după cum spune Claudia într-un interviu recent. Povestea urmărește destinul și reîntâlnirea a cinci frați, despărțiți de soartă, în urma descoperirii condițiilor inumane în care și-au trăit primii ani din viață în casa celor care ar fi trebuit să le fie părinți și să-i ocrotească. Povestea e cât se poate de dureroasă, foarte bine scrisă și narată în detaliu, iar personajele, sunt exact așa cum se spune, „ca degetele de la mână”. Frații sunt redați magistral prin intermediul caracterelor foarte diferite ale acestora, grație penelului unei autoare mature. Scriitura Claudiei a crescut enorm în ultimii ani și, cred eu, se apropie de punctul de maxim.

Am rămas extrem de plăcut surprins de romanul mult așteptat al Claudiei Peter. Nu pentru că nu i-aș fi știut valoarea literară, ci pentru că mi-a depășit total așteptările. Claudia este un autor de cursă lungă, iar romanul merită citit de cât mai multă lume, pentru că prezintă o poveste bine nuanțată și bine susținută pe un număr lung de pagini (aproximativ 400 de pagini). Un turnir dulce amar extras din realitatea noastră românească.

Cartea se găsește aici.

După cum v-am obișnuit, nu agreez povestirea acțiunii romanelor citite. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, dar sper să vă fi convins să abordați lecturile propuse în această primă parte a articolului meu.

Dacă nu v-am dezamăgit niciodată cu propunerile mele de lectură, aveți curajul de a vă mai încrede în sfaturile mele și de data asta.

Spor la citit și pe curând!