CRONICA CENZURII : Spania la cinema (6), ultima parte

Cronica cenzurii

URMARE DIN 09.02.2015   cu scuzele de rigoare pentru întârzierea acestei ultime părți. Cauzele acesteia au fost de natură pur tehnică

Cu toate acestea, acea tendinţă ce se îndrepta spre cinematografia ideilor urma să banalizeze următoarele opere ale lui Bardem, incapabile de a obţine magnificul cadru între particular şi colectiv a penultimelor două antemenţionate. La venganza (Răzbunarea, 1957) propunea o alternativă dramei rurale convenţionale despre înfruntările dintre două familii, asumând alegoric propunerea unei „reconcilieri naţionale” lansată de PCE (Partido Comunista de España; Partidul Comunist Spaniol).

11730915

foto: todocoleccion.net

Rulată color şi în sistem panoramic, redusă atrocic din chestiuni de producţie – şi, în parte, de cenzură – cu o distribuţie mai puţin norocoasă decât a antecesoarelor şi cu o explicaţie excesivă a postulatelor ideologii, această producţie importantă s-a dovedit un foarte mare eşec comercial.

Ceva asemănător s-a produs cu o altă super-producţie de-a sa, Sonatas (Sonate, 1959), ce aborda romanele lui Valle-Inclán despre Războaiele Carliste şi exportarea liberalismului în Mexicul secolului XIX, propunând o nouă alegorie pentru frustrata tradiţie spaniolă, înfruntată mereu cu diversele forme de absolutism.

În ciuda mediilor implicate şi a limpedei reconstrucţii a noii conştiinţe, filmul nu a impresionat nici ca mare spectacol, nici ca film ideologic. La fel de excesiv schematică s-a dovedit şi A las cinco de la tarde (La cinci după-amiază, 1960), unde opera teatrală a lui Alfonso Sastre servea drept punct de referinţă pentru o explicită luptă de clasă situată acum în mediul taurin.

14993368

foto: todocoleccion.net

Însă, toate aceste eşecuri relative nu trebuie să păteze virtuţiile filmelor Muerte de un ciclista şi Calle Mayor, situate la limita permisivităţii cenzurii, implacabile portrete ale unei Spanii aflate între necesitatea schimbării şi rememorările tradiţionale. Toate acestea fuseseră servite printr-o punere în scenă ce, în unele ocazii, era excesiv de emfatică şi încărcată din punct de vedere literar, dar, în acelaşi timp, de o bogăţie stilistică ciudată în contextul cinematografiei spaniole, unde ambiţia artistică se alia cu politica.

 

SFÂRȘIT

TRADUCERE ȘI ADAPTARE: MIHAI COTEA

SURSA: Historia del cine español

AUTORI: Román Gubern, José Enrique Monterde, Julio Pérez Perucha, Esteve Riambau si Casimiro Torreiro

ed.Catedra, 1995

CAP. Continuismo y disidencia (1951-1962) scris de José Enrique Monterde

 

CRONICA CENZURII: Spania la cinema (5)

Cronica cenzurii

URMARE DIN 02.02.2015

Un al doilea val, mult mai comercial, a apărut odată cu edificarea cinematografiei de îndoctrinare politică cu accent pe lupta anticomunistă. După mulţi ani de uitare a Războiului Civil , cinematografia spaniolă a decadei 50 s-a reîntors la ceea ce a fost cunoscut drept „cinematografie de cruciadă”. Prin antecedentele Rostro al mar(1951, Chip mării) şi Cerca del cielo(1951, Aproape de cer) unde era omagiat episcopul Teruel, împuşcat de „roşii”, s-au deschis astfel porţile teatrologiei lui Pedro Lazaga, ce aborda tema Diviziei Albastre în Rusia (La patrulla, Patrula 1954), lupta împotriva „maquisului” (Torrepartida, 1956) şi durul eroism al armatei naţionale (La fiel infanteria, Fidela infanterie, 1959), în timp ce în alte producţii ale lui José María Forqué (Embajadores en el infierno, Ambasadori in infern 1956) şi ale lui Lluch (La espera, Aşteptarea 1956) tratau de asemenea consecinţele campaniei ruse.

Continuă lectura

CRONICA CENZURII: Spania la cinema (4)

Cronica cenzurii

URMARE DIN 26.01.2015

La 19 iulie 1951 a luat fiinţă Ministerul Informaţiei şi Turismului, condus de Arias Salgado şi a cărui Direcţie Generală de Cinematografie şi Teatru îi fuseseră ataşate competenţele cinematografice ce, până atunci, erau atribuite Subsecretariatului de Educaţie Populară a Ministerului Educaţiei Naţionale. Însă, mai relevantă decât propia creaţie a Ministerului a fost personalitatea lui José María Escudero, primul director general al Cinematografiei şi Teatrului numit în funcţie în septembrie 1951. Caracterizat de rangul militar prin condiţia sa catolică militantă şi articolele din presă pe teme culturale, unele centrate pe cinematografie, se diferenţia de predecesorii săi prin voinţa de a defini o nouă politică capabilă de a oferi o demnitate cinematografiei spaniole. Acest fapt trebuia desăvârşit cu tact, iar tactul nu a definit mereu mandatul lui Escudero. Acesta nu a ştiut, ori n-a putut manipula, cu suficienţă abilitate, schimbările dorite, fără a speria sectoarele mai conservatoare ale regimului şi pe apărătorii intereselor create în industria cinematografică.

Continuă lectura

CRONICA CENZURII: Spania la cinema (3)

Cronica cenzurii

URMARE DIN 19.01.2015

Repercursiunile acestor conversaţii au fost dintre cele mai diverse- aplaudate de stânga comunistă, admirate de Occident, criticate de personalităţi conservatoare vechilor modele. În sfârşit, ecoul lor, deşi avangardist, a avut o reacţie destul de întârziată, concretizată doar anul următor, în 1956 prin unele substituiri la nivelul aparatului de cenzură.

Cu toate acestea, unele obiceiuri vechi şi proaste au persistat. În acest context se cuvine să amintim exemplul filmului Judgement at Nüremberg (Procesul de la Nüremberg) de Stanley Kramer, a cărui titlu a fost convertit în Vencedores o vencidos (Învingători sau învinşi). Ba mai mult, cenzura a mers într-atât de departe, încât acestui film i-au fost tăiate fragmentele documentare ce prezentau genocidul evreiesc comis de nazişti.

Continuă lectura

CRONICA CENZURII: Spania la cinema (2)

Cronica cenzurii

URMARE A PRIMEI PĂRȚI A SERIEI DIN DATA DE 12.01.2015

Succesorul lui Garcia Escudero, Joaquín Argamasilla, a adus o inovaţie în ceea ce privește partea economică dedusă după implementarea cenzurii. Astfel, de acum, printr-un nou ordin, se clasifică filmele naţionale în funcţie de calitatea lor în diverse categorii (Interes Naţional, 1A, 1B, 2A, 2B şi 3). În funcţie de categoria în care era distribuit filmul, producătorul obţinea un anumit procentaj în numerar drept subvenţie statală peste costurile de producţie. Aceasta oscila de la 50% (pentru cele de Interes Naţional) la 25% ( pentru categoria 2B) şi niciun procent pentru ultima categorie. Sub categoria 2A, investiţia în film deja devenea nerentabilă. Este lesne de înţeles că uzul catalanei în filme continua să fie interzis, chiar și atunci când se trata un ceremonial religios catalan.

Continuă lectura

CRONICA CENZURII: Spania la cinema (1)

        Cronica cenzurii

            Perioada cuprinsă între 1951 şi 1962 a fost decisivă în istoria post-belică a Spaniei. Acceptarea internaţională şi consolidarea franchismului graţie anticomunismului nord-american, în special, oficializat de Războiul Rece, începutul mobilizării de la economia rurală la cea industrială şi fluxul turistic masiv sunt emblematice pentru perioada ce ne interesează.

Continuă lectura

O nouă serie originală!

Colțul Cultural are onoarea să vă prezinte o nouă serie originală. Din 12 ianuarie, în fiecare zi de luni a săptămânii, timp de aproximativ două luni, veți avea posibilitatea să aflați detalii, nepublicate până acum, despre felul în care a acționat cenzura cinematografică în Spania lui Franco de după cel de-al doilea război mondial.

Sistemele totalitare tăiau tot ce nu era conform cu ideologia acestora: destine, filme, cărți, funcții, etnii ș.a.m.d. Materialul oferit cititorilor mei reprezintă o traducere după surse de limbă spaniolă, publicate, apărute și studiate în Spania. Am avut această ocazie unică de a le cunoaște și studia în anul 2011, prin intermediul unei burse Erasmus.

Materialul va furniza detalii despre modul în care a acționat cenzura cinematografică spaniolă în anii ’50, analizând mai multe filme locale și de import, dezvăluind, totodată, și ”logica” cenzurii.

Fără alte cuvinte, din 12 ianuarie citiți CRONICA CENZURII: Spania la cinema.

Cronica cenzurii