Ancora mea

Ești un catarg, altceva nu poți fi…

Când eu privesc în larg, să știi,

nu pot să nu zăresc iubirea…

Mi-am odihnit ancora în viața ta

căci și ancorele obosesc, ca pleoapa

atunci când te privesc prelung,

ca pe un decor livresc, iubirea mea…

Lumea-i împotriva mea și a iubirii

uneori,

cu anormal dispreț… De ce?

Pentru că nu dau lumii alte flori

așa cum ei, doar ei, știu să le pună preț?

Ori poate al nost’ amor e prea pestriț…

De-o fi așa, spun negreșit:

Să vorbească pentru noi culorile!

26 februarie 2013

af0a067dece27a95d9b448692e61c79b

foto: Pinterest

Eu din tine

Mă privesc pe mine în oglinda din tine. E ca la bâlci. Mă văd diform, schimbat, cu un alt chip. De nerecunoscut. Mă privesc pe mine în oglinda cuvintelor tale și ceva nu se potrivește. Mintea nu mi-e la loc. Ochii nu mă mai reprezintă… mă vezi altfel. De ce? Când am inversat măștile? Trebuia să mă anunți din timp că nu mai sunt eu, cel de ieri, și de ce aș fi fost? Regula nu spune că ne schimbăm în fiecare moment? Prea multe întrebări…

Continuă lectura

Oameni și granițe

Niciodată nu m-au convins portretele de familie. Fotografiile cu zâmbete largi, cu mame care-și țin mâna, afectiv, pe umărul soțului preaiubit sau al unicului lor copil. Poate pentru că la noi a fost altfel. Nouă nu ne-a ieșit asta, pe bune, niciodată. În plus, eu nu sunt unica, mai e și Adelina, soră-mea. Cât despre tata… numai mama știe ce a făcut cu el, cu adevărat.

Continuă lectura

Anti-ego

Am obosit. Drumul e prea lung și simt nevoia să mă așez. În viață există un moment pentru fiecare decizie, pentru fiecare acțiune. Acel moment în care te așezi și faci o pauză există și el și cred că m-a ajuns din urmă. E mai ușor să privești în jur și să-ți dai cu părerea… adevărul e că nu am prea fost în acțiune niciodată pe acest drum, pur și simplu m-am lăsat ademenită de-un miros. Dualitatea prevalează în orice mediu, nu o poți nega. Sacrul și profanul se găsesc în cantități inexacte în fiecare aspect al vieții. Tac. Din toată cugetarea n-am înțeles prea bine cu ce m-am ales până-n momentul de față. O fi sacrul sau profanul? Sau există și purgatoriul? Probabil aici mă găsesc. La mijlocul drumului. În purgatoriul meu de vise unde singură-mi aleg drumul, dar aștept și o confirmare de la cei Mari. De ce să nu recunoaștem? Întotdeauna ne-am așezat stratificat și am depins mental de acest sistem. Mereu e o persoană sub Mia, pe care Mia o va lua mai puțin în seamă în drumul ei, deși o va aprecia pentru locul până unde a ajuns, cu invidia inerentă și desconsiderația absolut omenești Miei. Și Mia e un om ca oricare altul!  N-am stabilit că nu suntem perfecți? Și mai e o persoană deasupra Miei, de care Mia depinde de cele mai multe ori – psihologic sau… nu! E de ajuns să fiu dependentă psihologic.

Continuă lectura