Versurile unui copac singuratic… (ENG/RO)

A Lonely Tree

 

Withered and miserable,

A lonely tree cries seasonable,

When the autumn is no more honorable.

Anunțuri

Anatomia dezastrului meu din tine

în sufletul meu

se stinge

lumina-n bar

sunt ultimul client

„Oameni și granițe”, ÎN CURÂND

– Și zici că ăsta-i Silviu?
Simona ridică planșa asupra căreia stătuse câteva ore bune mezina familiei, desenând continuu. O întorcea pe toate fețele și tot nu se prindea. Pe foaie apăreau reprezentate două siluete masculine, cam vagi, într-o cameră ce părea în flăcări, înconjurate de o mulțime de linii oranj și roșii.
Niculina nu se mișca de la masa de desenat pentru nimic. Cu chiu, cu vai, făcea „compromisul” de a se duce la baie atunci când simțea că nu mai poate rezista, însă au fost destule dăți când și-a făcut nevoile pe ea numai din cauză că nu terminase desenul pe care-l avea în minte, spunea ea.
– Puiule, dar Silviu n-are ochi albaștri și nici nu e așa de înalt, adică e, dar… ori te-ai desenat tu prea mică… iar părul ăsta creț…

N-am bani de țigări

Mă duc să-mi cumpăr flori

inimilor

să le descânt

păgânul cânt

La răscruce

Trei căi noi în zare

trei vii capete de șanse

ies alene din visare

înspre alte piste false

Inflamare-n mi major

Dintre două pietre rare,

acceptarea mi se pare,

nota blândă din solfegiu,

cel mai solemn sacrilegiu.

E plină lumea de buzunare goale

N-am nicio idee
cum
necum
luna se plimbă strâmb în jurul meu
e ca la protestele alea anti-protestante
pentru ideea familiei cu norma
ștatele vechi nu mă impresionează
după tura de noapte vin tot ei
fără idei
cei
acei
ce-au sss…pus la apus

În spatele ochilor

Un cârd de contradicții
surâs de copil
izul nehotărârii
un plop agitat
tot ce nu ești.
În spatele ochilor mei e lacul.

Haiku de mai

Ego înflorit
În primăvara albă-
Mireasmă de mai

(c) Mihai Cotea

foto: Pinterest

Ancora mea

Ești un catarg, altceva nu poți fi…

Când eu privesc în larg, să știi,

nu pot să nu zăresc iubirea…

Mi-am odihnit ancora în viața ta

căci și ancorele obosesc, ca pleoapa

atunci când te privesc prelung,

ca pe un decor livresc, iubirea mea…

Lumea-i împotriva mea și a iubirii

uneori,

cu anormal dispreț… De ce?

Pentru că nu dau lumii alte flori

așa cum ei, doar ei, știu să le pună preț?

Ori poate al nost’ amor e prea pestriț…

De-o fi așa, spun negreșit:

Să vorbească pentru noi culorile!

26 februarie 2013

foto: Pinterest