Noi înregistrări până acum inedite, 240 de ore de muzică și două cărți fac parte din colecția „Mozart 225: Complete Edition” care se lansează vineri (n.r. – 28 octombrie a.c., data articolului original) la Decca și Deutsche Grammophon, pentru a marca 225 de ani de la moartea marelui compozitor austriac, relatează EFE.
NOUTĂȚI CULTURALE
O nouă serie originală: Budapesta ’56-60.
Voi începe luna viitoare cu o surpriză pentru cititorii blogului, dar mai cu seamă pentru cei cărora le place istoria / cultura generală. O nouă serie.
Din 2 octombrie, în fiecare duminică, voi reuni câteva fragmente scrise de istoricul Adrian Pop în lucrarea sa Originile și tipologia revoluțiilor est-europene pentru a releva desfășurarea și importanta revoluției maghiare din 1956 la acel moment în Europa. De ce fac asta? E simplu. Pentru că anul acesta se împlinesc 60 de ani de la revoluția din ’56. Punctul nevralgic al acesteia s-a dat în capitala ungară, astfel că titlul acestei serii se poate explica prin coroborarea tuturor acestor elemente.
În seria Budapesta ’56-60. veți mai afla, printre altele, ce se întâmpla în țara noastră în acele momente de cumpănă pentru vecinii maghiari și care a fost contribuția României în revoluția din Ungaria. Reacțiile societății românești, concentrate în ultimele părți ale seriei, vă vor atrage atenția, cu siguranță.
Sper să vă placă noua serie a blogului Colțul Cultural (aceasta va merge în paralel cu Simfonia culturii, care va continua pe traseul său propriu) și să vă deschidă apetitul spre alte asemenea evenimente cu încărcătură simbolică puternică.
Seria va avea 6 părți, urmând a se încheia pe 6 noiembrie.
Sieranevada – Pomana ca eveniment social
Ieri am avut ocazia să asist la prima proiecție în Baia Mare (și țară, pe alocuri) a filmului Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu. Evenimentul s-a produs metaforic, ca și alți ani, la vechiul cinema al urbei. Pe vremuri, aproape un loc de pelerinaj. Despre cinema-ul cu pricina am mai vorbit în câteva ocazii și nu simt nevoia să adaug ceva nou. Totul e la fel. Nemișcat, în beznă, letargic. Tot cu lanterna ni se luminează drumul înspre un loc bun de vizionare dinăuntrul sălii, tot a mucegai și a vechi miroase și tot la fel de prost se vede imaginea. Despre sonorizare, numai de bine…
Trecând peste asta, în minte-mi vin câteva scene marcante ale filmului antemenționat. Multe tablouri din film merită atenția, dar mă voi referi, în cele ce urmează, doar la câteva.
”Eu și Mia” – Spune-mi cine ești ca să-ți arăt în câte feluri poți fi.
Cuvântul de bază al cărții Eu și Mia este dedublare. În acest labirint al oglinzilor, autorul începe o incursiune pe mai multe voci.
În deschidere, se pornește de la un punct de adevăr. ”Eu, autorul”. O serie de eseuri pe teme reunite sub titlul ”Vocea din antreu” încearcă o descriere a celui ce este, la momentul vocii, el, autorul.
Se continuă cu un punct de posibil adevăr. Ea, Mia, singurul personaj al unei serii de proze foarte scurte denumită ”AlchiMia” prin care el, autorul, trece la un alt punct al explorării. Pe o altă voce. Feminină. De-aici, povestea se împarte în două părți. Una în care Mia, alter ego-ul nostru înfățișat sub forma unei orfane, se prezintă și-și expune dorința de cunoaștere prin intermediul experiențelor spirituale proprii povestite la persoana I,și o altă parte în care Mia încearcă propriile concluzii ale trăirilor ce au compus-o până la un moment dat.
Moartea din noi
Mă tot gândeam la luminița aia mare și puternică despre care, se zice, sălăsluiește în noi și am ajuns să cred că doar la profeți și la marii trimiși există. Ea orbește. Ceilalți nu reușesc să vadă intențiile din spatele individului și-l clasifică-n fel și chip, apoi îl prigonesc terminându-se, de obicei, tragic sau prin izolare. Da. Luminița puternică și mare e a oamenilor aleși. Indiferent de epocă, ei au fost respinși și etichetați în cele mai greșite moduri, însă cu ajutorul acelei lumini, ei aveau darul să vadă lucrurile exact așa cum erau ele. La dimensiunea și la mirosul lor. Ei trăiesc veșnic astfel, noi, restul, prindem lumina aia, numai din urmă. La urmă.
Menajeria de sticlă
material sosit pe adresa redacției
DACĂ TE-AI PUTEA ÎNTOARCE ÎN TRECUT, AI SCHIMBA CEVA?
MENAJERIA DE STICLĂ
UN SPECTACOL DE ALEXANDRA PENCIUC
ÎN PREMIERĂ LA POINT
_________________________________________________
POINT anunță premiera spectacolului Menajeria de sticlă, în regia Alexandrei Penciuc, o
abordare complet nouă a cunoscutului text scris de Tennessee Williams.
Menajeria de sticlă este o călătorie care oferă posibilitatea de a revedea sau rescrie lucruri
din trecut. Este ca o maşină a timpului care deschide un drum spre acceptare pavat de frică,
blocaj şi neputinţă. Este o căutare şi în acelaşi timp o confruntare. Niciunul dintre
personaje nu poate exista fără celălalt dar în acelaşi timp, fiecare cere „acel ceva mereu
amânat şi mereu aşteptat pentru care trăim”.
Totul este amintire.
Bani, sex si photoshop, într-un spectacol intens si provocator
București, 3 decembrie, 2015 – POINT anunță că în data de 11 decembrie 2015 va avea loc premiera spectacolului NSFW în regia lui Horia Suru
NSFW – Not Safe For Work, este abrevierea folosită pentru paginile sau website-urile care conțin materiale erotice sau pornografice ce nu ar trebui accesate în public sau la locul de muncă.
Textul NSFW este montat în premieră națională la POINT în regia lui Horia Suru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Emilian Oprea, Gabriel Răuță, Ana-Maria Moldovan, Alexandru Potocean și Rareș Andrici, iar scenografia este semnată de Sonia Constantinescu și Anca Miron.
Piesa scrisa de Lucy Kirkwood este o satiră proaspătă care analizează într-un mod curajos jocurile de putere din lumea media, într-o eră a photoshop-ului, a exibitionismului pe internet, a șomerilor cu studii superioare, a oamenilor supracalificați forțați să accepte orice doar pentru a putea supraviețui într-o societate în plin declin economic în care sexul vinde orice, oricând.
”Mihai Cotea – Meteorologul”. Recenzie a romanului de debut ”Vremea tornadei”
autor: (c) Helene Pflitsch
Vestea că Mihai Cotea tocmai avea în mâini prima lui carte de autor m-a bucurat în aceeași măsură în care l-a bucurat și pe el. Asta pentru că îl întâlnisem cu ceva timp în urmă pe siturile literare pe care activam și mă impresionase plăcut atât cu scrisul cât și cu felul comportamentului său. Mai mult, citisem câteva capitole, postate, zicea el, pentru a verifica scrisul sau impactul subiectului asupra cititorului și m-au prins în vraja lor. Coincidența a făcut să fiu în România imediat după anunțul primit și să pot intra rapid în posesia cărții. O bucurie!
Și… iată-mă în avionul care mă aducea de Acasă (România) acasă (Germania) cu cartea lui Mihai Cotea în mână, așteptând decolarea avionului, nerăbdătoare de a începe cititul. Era la o săptămână după catastrofă aviatică din Franța și vrând, nevrând, chiar cei mai curajoși dintre călători aveau o mică greutate în stomac. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, pilotul ne anunța vreme nefavorabilă deasupra Germaniei și ne sfătuia să ne păstrăm pe parcursul călătoriei centurile de siguranță.
Ocupasem un loc lângă o doamnă ce tremura vizibil din cauza fricii și care imediat după ce pilotul și-a încetat alocuțiunea, cu ochii pe cartea ce o aveam în mână, mi-a șoptit.
– Da știu că v-ați ales de citit ceva pe măsură.
Remarca ei m-a făcut să zăbovesc mai mult asupra copertei. O copertă lucitoare, neagră, pe care, parcă, norii plumburii se îngrămădesc să o ocupe în întregime. Două siluete, abia vizibile, un bărbat și o femeie ținându-se de mână se îndreptă hotărâți spre ei, iar misterul care îi învăluie te ademenește să îți dorești să le afli povestea cât mai repede. Mi-am acordat însă răgazul să parcurg datele ce întregesc identificarea cărții: Mihai Cotea, Vremea Tornadei, editura Singur, 2015.
Mottoul cărții, un citat de C.G.Jung „Când o situație din interiorul tău nu este conștientizată, apare în afara ta sub formă de destin.” împreună cu pagina de început al primului capitol intitulat la fel de sugestiv „Apariția” m-a făcut să cred că, între coperțile ce au creat un plus de disconfort vecinii mele de călătorie, se ascunde un episod din viața autorului.
„Când ești mic, nimeni nu te ia în serios. Degeaba tot încerc să vorbesc cu ai mei despre problemele mele, când ei nu mă cred nici măcar când le zic o întâmplare adevărată… Dar buni nu m-a crezut nici când aproape plângeam… Când îl aveam pe bunicu’, el mă credea. Of!…”
Începând cu această mărturisire, fac cunoștință cu micul personaj, Toni, un copil de doisprezece ani, crescut în casa bunicii dintr-un cartier mărginaș al orașului, o femeie ce se întreține din mica pensie pe care o mai rotunjește îngrijind din când în când fetița vecinilor.
Cu părinți la mii de kilometrii depărtare, Toni se simte mai orfan decât unul adevărat, rarele și scurtele convorbiri telefonice nefăcând altceva decât să îl bulverseze mai tare și să îl transforme într-un copil „altfel” decât cei de vârsta lui. Neavând la cine să se plângă și nici cine să îl protejeze, maturizat înainte de vreme, Toni ridică în jurul său un zid în spatele căruia își ascunde nevoia ocrotirii și dragostei părintești. Zidul este clădit din speranțe. Speranțe că într-o zi așteptările se vor concretiza în calculatorul mult visat ce l-ar face independent chiar și de unică lui prietenă Simina.
Personajul Toni apare atât de bine conturat, trăirile copilului sunt cu atâta acuratețe descrise încât nu mă pot detașa cu ușurință de prima senzație și continui să cred în povestea copilului Mihai Cotea, o poveste emoționantă, care nu te poate lăsa indiferent, mai ales că este comună cu a sutelor de copii din jurul tău asupra cărora dintr-un motiv sau altul nu ai timp să te apleci.
Urmez firul poveștii și descopăr încet, încet celelalte personaje.
Dorina, femeia de afaceri, proprietara unei firme imobiliare, veșnic în goană după banii care să îi alunge teama de sărăcie și cu care să își cumpere locul pe o scară socială considerată superioară, se dezumanizează, refuzând în numele unor principii „liberale” să fie mamă și soție adevărată.
Horațiu, bărbatul naiv dispus să facă jocurile altora pentru o funcție care să îl așeze pe scara socială râvnită de soție și să-i asigure veniturile cu care să satisfacă plăcerile unicului lui copil, realizează într-un final că întreaga lui luptă nu a făcut altceva decât să îl îndepărteze de valorile cele mai de preț, fiica și soția, și să îl transforme într-o țap ispășitor al fărdelegile altora. Rămas fără un punct de sprijin nu își găsește puterea să înfrunte tornada ce-l învăluise și se sinucide.
Mirabela, mama lui Toni, intrată în diferite încurcături financiare, găsește scăparea în haina emigrantului, care însă nu îi rezolvă problemele ci doar o îndepărtează fizic de ele, lăsându-i deasupra capului sabia care mai devreme sau mai târziu va cădea fără să țină seama de cei pe care îi rănește, în special copilul și apoi mama bătrână, rămasă să își trăiască bătrânețele cu aceleaşi griji pe care le-a avut întreaga viață la care se adaugă creșterea nepotului.
Larisa, chiar dacă este trecută de anii majoratului nu se deosebește sufletește de micul Toni. Deși crește alături de mama și de tata, dragostea părintească se rezumă la asigurarea nevoilor financiare, singura valoare ce îi este transmisă fiind importanța banului, care atunci când îl ai nu prea contează cum este câștigat.
Toate aceste personaje, ce întregesc două povești care se intersectează la un moment dat, sunt realizate cu atâta precizie și meticulozitate încât sunt nevoită să mă rup de senzația avută și să afirm cu toată sinceritatea că Mihai Cotea se transpune cu aceași ușurință, rând pe rând, în pielea personajelor sale putând fi în aceeași măsură Toni sau Larisa, Dorina sau Mirabela, Horațiu sau bunica, sau de ce nu, Andrei sau Lili, două personaje secundare, la fel de bine creionate, deconspirându-se ca un foarte bun psiholog și în același timp arătându-și talentul scriitoricesc.
M-am oprit asupra personajelor pentru că fără conturarea lor atât de profundă, această carte nu s-ar deosebi de poveștile cu titluri de o șchioapă din ziarele de zi cu zi sau a celor arătate pe posturile TV „de la ora cinci.”
Mihai Cotea nu se vrea însă reporterul în căutare de știri care ridică audiența. Nu îl interesează senzaționalul sinuciderii unui personaj care „avea de toate” și nici acțiunile băncilor de a-și recupera prejudiciile de la cei cărora le-a întins momeala promițându-le un viitor îmbelșugat. El pătrunde în spatele acestor povești, făcând o radiografie impresionantă a dezastrelor sufletești care cu siguranță își vor pune amprenta asupra societății viitoare.
Mihai Cotea îşi asumă în această carte rolul unui iscusit meteorolog ce ne clăuzește pașii printre norii de plumb până în mijlocul furtunii, obligându-ne să smulgem de acolo ceea ce mai poate fi încă salvat, oprind Vremea tornadei.
Cum? Extrem de subtil ne dezvăluie calea:
„Se spune că adevărata putere e în mâinile mamelor. Aneta, Mirabela, Dorina, Vica, toate și-au pus, puternic, amprenta asupra copiilor lor, iar influența lor se găsește în fiecare adiere care a stârnit tornada.”
Vremea Tornadei, autor Mihai Cotea. O carte citită printre nori și recitită în liniște, pe Pământ. O carte pe care o recomand cu căldură și speranță. Speranță că așa cum și-a găsit sponsori ce au ajutat la punerea ei pe hârtie și pe care țin și eu să îi amintesc aici – SC ARGEFARM SRL Arad, prin d-na Anca Popa și SC EUROSIM SRL Arad prin d-na Simona Milancovici – și să le mulțumesc în numele unui cititor care din întâmplare este și autor de cărți, își va găsi calea pe rafturile librăriilor, atâtea cât mai sunt ele în România, ajungând la câți mai mulți cititori și la acele persoane care o pot situa la locul ei potrivit care să îi recunoască tânărului autor Mihai Cotea talentul scriitoricesc. Un talent ce se simte în toate scrierile publicate până acum, fie pe siturile literare, fie în reviste de profil sau în cele două Antologii.
Sincere felicitări Mihai Cotea și mult succes! Aștept cu nerăbdare o altă carte, convinsă că nu te vei dezminți.
Helene Pflitsch
Membru Liga Scriitorilor din România
8.aprile 2015
Wiehl, Germania
MIHAI COTEA
s-a născut la 11 februarie 1989, Sibiu, actualmente locuind la Baia Mare.
Este licențiat în istorie și are un masterat în etnoturism
Își începe activitatatea literară pe siturile literare.
Publică frecvent texte de proză în reviste de specialitate, în special „Negru pe alb” și „Nomen Artis- Dincolo de tăcere”.
Este unul din autorii care se regăsesc în antologiile apărute la editura Napoca Nova, Cluj-Napoca și anume „ Să ningă peste inimi bucurii”, 2014 și „ Simfonie-n verde crud”, 2015
În cadrul concursului internațional de literatură „Porțile Nordului” organizat de Centrul de Excelență în promovarea creativității românești ”Porțile Nordului” Baia Mare și de Liga Scriitorilor Români și promovat de site-ul de cultură și literatură ”Republica artelor”(Cititor de proză), mai 2014, ocupă Locul III, Votul publicului pentru eseurile „Singurătate?” și „În bloc”.
Debututează cu volumul de autor „Vremea tornadei” (roman) la editura Singur, Târgoviște, 2015.
Lansare pentru NOI, cei visători, ÎN SECOLUL XXI
La Baia Mare a avut loc ieri un event fain la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”. Daria Gănescu s-a reîntors la origini cu un vraf de cărți la sub braț, pe care le-a împărțit tuturor celor prezenți, pe feliuțe de gânduri. De meserie artist păpușar, născută și crescută la Baia Mare și Baia Sprie, Daria a luat drumul Capitalei, după Revoluție, pentru a studia meseria părinților săi la UNATC. În decursul anilor a colaborat cu Teatrul Țăndărică, urmând ca de aproximativ 19 ani să se implice și să dezvolte un program UNITER importat la noi în țară, denumit: CliniClown ( clovni care lucreaza numai in spitale sau la copiii cu nevoi speciale.) Grație acestui proiect, a decis să meargă mai departe și în prezent se numără printre membrii fondatori ai Asociației ClowniMed.
”Noi în secolul XXI” face parte din colecția Noua Paradigmă a editurii Cartea Daath. Este vorba de două volume colective (până în prezent) scrise de autori necunoscuți sau debutanți a căror deziderat este să vorbească despre noi, oamenii acestui prezent al secolului XXI.
Primul volum a zguduit adulţii cititori ai mărturisirilor şi expresiilor pe care autorii adolescenţi le-au oferit spre publicare şi, chiar dacă nu s-a bucurat de un succes de “piaţă”, el s-a înscris în conştiinţa colectivă a anului 2012 exact acolo unde îi era locul, exact aşa cum era necesar. ( sursa: Daniela Marin)
Spre deosebire de primul volum, la care au colaborat trei autori tineri, adolescenți, la al doilea, lumina a căzut pe două femei mature care și-au împărțit experiența de viață și gândurile în două ”caiete”: Caietul Danielei și Caietul Dariei. Modul de segmentare ales a aparținut autoarelor. ”Caietul Dariei şi Caietul Danielei, aşa sunt intitulate capitolele acestui al doilea volum, respectând o altă „cerinţă” a colecţiei NOI ȋn secolul XXI. Caietul sau jurnalul fiecărui autor este independent de celelalte caiete şi, totuşi, ȋmpreună alcătuiesc un ȋntreg”. (sursa: Daniela Marin).
Ce poți spune despre o carte bună? Cuvintele își mai au rostul atunci când rândurile cărții ți s-au destăinuit profund parcă doar ție? așa simțim toți. Atunci când gândurile ți s-au întipărit pe suflet… de ce să stricăm vraja cuvintelor comentându-le? Dar… de ce să nu le dospim cu propria noastră experiență?!
Lansarea de ieri a fost un vis împlinit. Atât pentru Daria, care s-a întors la rădăcini cât și pentru subsemnatul, care a avut plăcerea să se hrănească din nou cu acea atmosferă propice dezvoltării sufletești, să revadă prieteni, să împartă impresii (bune!). Dintr-o experiență bogată pentru cei dragi, nu poți ieși decât bogat, la rându-ți, căci aici fucționează atât de frumos contagierea!
Vă las o mostră din ”Caietul Dariei”, ca să vă faceți o idee despre ce s-a simțit la lansarea băimăreană:
Începi să înțelegi care e diferența dintre a te mulțumi cu ce ai și a fi recunoscător, dintre a porni pe calea cea dreaptă și a face prozelitism, dintre a ajuta cu ce poți și a intra cu bocancii în viața cuiva, pozând în marele salvator. Înțelegi cât e de fină granița între bucuria lucrului bine făcut și mândria care îți hrănește orgoliul, înveți să acționezi la îndemnul inimii, nu urmărind succesul.
Înveți că a fi mulțumit înseamnă auto-limitare, iar a fi recunoscător înseamnă a recunoaște bucuria de a experimenta viața, în toate aspectele ei și este un punct de plecare spre devenirea ta spirituală.
Atunci nu mai vrei să schimbi, ci doar să recunoști transformarea și să fii recunoscător pentru tot ce e în tine și în jurul tău.
Mulțumesc!
(”Caietul Dariei”, pag. 19)
Mulțumesc, Daria!
O nouă serie originală!
Colțul Cultural are onoarea să vă prezinte o nouă serie originală. Din 12 ianuarie, în fiecare zi de luni a săptămânii, timp de aproximativ două luni, veți avea posibilitatea să aflați detalii, nepublicate până acum, despre felul în care a acționat cenzura cinematografică în Spania lui Franco de după cel de-al doilea război mondial.
Sistemele totalitare tăiau tot ce nu era conform cu ideologia acestora: destine, filme, cărți, funcții, etnii ș.a.m.d. Materialul oferit cititorilor mei reprezintă o traducere după surse de limbă spaniolă, publicate, apărute și studiate în Spania. Am avut această ocazie unică de a le cunoaște și studia în anul 2011, prin intermediul unei burse Erasmus.
Materialul va furniza detalii despre modul în care a acționat cenzura cinematografică spaniolă în anii ’50, analizând mai multe filme locale și de import, dezvăluind, totodată, și ”logica” cenzurii.
Fără alte cuvinte, din 12 ianuarie citiți CRONICA CENZURII: Spania la cinema.
