Categorie: recenzii CARTEA DAATH
-
Cine e „ea”? Multitudinea care e Una.
“Deși volumul de debut al Danielei Marin, „ea”, și-a avut premiera în urmă cu aproape douăzeci de ani, am avut bucuria să-l citesc abia de curând. S-a întâmplat de parcă l-aș fi știut dintotdeauna. Poate și din cauză că Daniela Marin e o poetă care împarte și se împarte prin versurile sale. Prin trăiri, suferință,…
-
Citatul de duminică (3): Puțin despre Tot
citate extrase din volumul „Nici zen, nici psihanaliză- cartea (care trebuie) închisă, Matei Georgescu, editura Cartea Daath, 2010, despre care am scris AICI
-
Nici zen, nici psihanaliză, doar alt adevăr
Zen-ul și psihanaliza sunt două noțiuni, două domenii care suscită foarte mult oamenii zilelor noastre. Auzim des între ai noștri, „mi-a stricat zenul” sau „lasă-mă, că azi nu sunt zen” sau „dacă mai stau cu el/ea, ajung la psihanalist”, fără ca cei care emit aceste afirmații (disperate și disperante, uneori, pentru ceilalți) să știe cu…
-
Eternul exercițiu – poeme pentru exersat trăirea
O carte de poezie nu se începe, se mângâie parcurgând-o. O carte în care cineva a reunit cioburi de suflet, se privește cu ochii mari, se respiră, se palpită, se iubește, se alină și se dă înapoi, la nivel simbolic, sub formă de recunoștință altora. Consider că nu poți scrie poezie fără să te…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.