EPOPEEA LOIALITĂŢII

De câteva luni mă tot bântuie ideea de loialitate. Există cu adevărat aşa ceva? Este cu adevărat necesară? Este cu adevărat înţeleasă? Nu-mi sări în cap, sunt şi eu unul dintre partizanii ideii că …

Sursă: EPOPEEA LOIALITĂŢII

Anunțuri

Valsul întunericului – 1.

autor: (c) Dorina Pop

Frământ cu discernământ întunericul, căutând răspunsurile căderii în neputință. Echidistantă, lumina plânge într-un colț. Avansez în beznă, adunându-mi gândurile și amintirile. Aș vrea să-mi protejez ființa de experimentul meu, dar constat că plutesc prin viață agățându-mă mereu de speranța unui mâine mai bun. Și dacă acel mâine dispare? Sparg ceața prezentului și îmbrăcat cu haina vitejiei pătrund mai adânc spre miezul întrebărilor. În monologul disperării, negura mă ia de mână modelându-mi pașii pe acordurile valsului „morilor de vânt”. Cer infinitului o clipă de lumină. Primesc în schimb durere. Nesiguranța mi se agață de picioare. Clipa dorinței de a reuși mă îndeamnă să-mi număr pașii cu palmele agățate de pereți. Misterul mă ia în brațe, însă distanța se rupe. Mă confund cu întunericul sau trupu-mi debusolat s-a transformat într-o respirație umblătoare? Incertitudinile dispar, în timp ce nepăsarea fuge de mine. S-a ascuns de obscuritatea nemiloasă, care brusc mi-a invadat privirea. Conservată în rigiditatea nimicului, bariera timpului mă împinge în amintire. Refuz. Un pas înapoi ar însemna rostogolirea în neant.

Continuă lectura

Preziceri din amintiri. 2015 pe blog.

Dragii mei, am ajuns, din nou, la un punct în care ne oprim puțin și privim înapoi pentru câteva momente. Ne tragem sufletul, cântărim ce-a fost și pășim într-o nouă posibilitate.

Peste scurt timp încheiem încă un an. Ce a însemnat acest an pentru Colțul Cultural? Un an mai activ, dar în ritmul meu. Fără grabă, fără repezeală, ardelenește 🙂 . Un an în care am inaugurat o nouă serie și am dus-o la bun sfârșit. Cronica Cenzurii a fost, pentru mine, un motiv de bucurie, un vis împlinit și salvat. Sunt genul căruia nu-i place să arunce mâncarea, deci nici când vine vorba de hrană spiritual-culturală, nu sunt încântat să risipesc vreun crâmpei. Proiectul cu cenzura la cinema ar fi trebuit să facă parte dintr-un plan mai mare care includea o conferință de istorie în Norvegia, în urmă cu ceva ani, dar n-a fost să fie. Am decis, totuși, să-l salvez și să-l pun la dispoziția cititorilor Colțului Cultural. Cele 6 părți ale materialului au avut un impact relativ, dar destul de mulțumitor, ținând cont de nișa pe care o acoperea postarea. Mă înclin celor care au citit cronica mea sau, măcar, părți din ea!

Nu e loc de regrete și nici de bătut apa-n piuă. 2016 va continua cu o altă serie, așa cum v-am obișnuit, doar că ea va fi inaugurată spre finalul anului, spre deosebire de cele din anii trecuți, care debutau la începutul anului. În octombrie, când se vor fi împlinit 60 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. Da, am un material vast despre subiect pe care doresc să-l public pe blog. Seria nu are încă un nume stabilit. Vă aștept să vizitați și să comentați seria.

2015 a însemnat o singură recenzie de film. Reușită sau nu, am riscat pe un film care m-a încântat peste măsură. Aferim producătorului său și echipei! Am compensat, însă, cu recenziile de cărți și articolele pe temă bibliofilă, alături de preluări de la diferiți autori, cunoscuți mie, care m-au mișcat prin operele lor. Anul acesta am promovat mult mai mult literatura underground și autorii mai puțin cunoscuți publicului pentru că, da, și eu fac parte din acest eșalon. Datoram această picătură de atenție tuturor.

Categoric, în anul ce stă să treacă, m-am concentrat mai mult pe artă, la cererea cititorilor, dar și din pasiune. Multe postări au vizat biografii ale marilor artiști, omagii pentru oamenii din spatele tablourilor care au influențat lumea prin operele lor.

O altă serie, începută de anul trecut, Simfonia culturii, a mers mai departe. Pași mici, dar siguri. Destinul acestei serii este incert pentru mine, iar părerea voastră cântărește mult. Aici e momentul să vă cer ajutorul. Doriți ca seria Simfonia culturii să continue? Despre ce compozitori dragi vouă v-ar plăcea să citiți în cadrul ei?

Portița rămâne deschisă și pentru oricare alte sugestii legate de conținutul blogului. Știu că sunteți acolo, în spatele ecranului, și vă mulțumesc!

2016 prielnic, vă doresc! 🙂

Salvador-Dali-Jeans--53923

Cartierul nebunilor

(c) Mihai Cotea

Viața e un noian de reflexii. Sau de reflecții, că tot se poartă astea pe Facebook. Atât. Mi-a trebuit ceva timp și o plimbare lungă prin cel mai rău famat cartier al orașului, ca să realizez asta. Ca persoane, nu depășim mai mult decât statutul unei păreri.

În ziua când mi s-a dat pe mână un reportaj atât de serios pentru o publicație mult prea cusurgie, am avut, pe loc, un blocaj. Ceva nu se pupa. – Noi de când facem reportaje sociale? – Dintotdeauna, numacă acum, chiar tresă ne documentăm. Șefu’ spuse tot.

Continuă lectura

ESEU. Invazia imbecililor

Un manifest pentru consolidarea gândirii.
Structura imaginii trăiește în simbioză cu gândirea, ajungând, treptat, să o sece, pe prima, de vlagă… Gândirea văzută ca mușchi, iar percepția, unul dintre cele mai false procese psihice ale omului actual.
Gândește, pentru a-ți continua statutul de om! Garanția expiră odată cu încetarea cugetului.
Află câteva perspective cu privire la acest subiect dintr-un articol de mare clasă scris de prof. dr. NICOLAE IUGA.

e-Bibliotheca septentrionalis

pledoarie pentru necesitatea lecturii

de Nicolae IUGA

Nicolae IugaO găselniţă de dată recentă, cu un fals aer de înţelepciune profundă, ne spune că „o imagine poate să spună mai mult decât o mie de cuvinte”. Există, desigur, foarte mulţi autori care împărtăşesc această părere. Alegaţia poate fi adevărată, dar numai la modul pervers.

Dar să revenim la cea mai veche şi mai acceptată reprezentare a sufletului omenesc. La Platon (în Phaidros, dar mai cu seamă în Republica)[1], psihicul are trei componente: gândirea (phrenos), afectivitatea (thymos) şi voinţa (epithymia). La aproape două mii cinci sute de ani după Platon, în ştiinţa psihologică a secolului XX domină această concepere a sufletului ca fiind structurat pe trei vectori: cognitiv, afectiv şi volitiv. Congnitivul este la rândul lui o structură supraetajată pe verticală, de la senzaţie şi percepţie, niveluri de cunoaştere pe care le avem în…

Vezi articol original 2.824 de cuvinte mai mult

Stefan Zweig şi SECRETUL său ARZĂTOR

Am început să citesc, de câteva zile, volumul ”Secret arzător”, de Stefan Zweig. După lecturarea primei nuvele, care dă și numele volumului, mă declar cucerit total și iremediabil.
E fantastic cum disecă autorul, până în cele mai mici amănunte, trăirile personajelor. Citisem și în articolul care urmează despre apetența lui pentru analiza psihologică. Acum am avut de-a face cu ea și susțin sus și tare tot ce a spus fratele blogger.
Maturizarea personajului micului Edgar și intrarea lui în lume prin intermediul unui ”secret arzător”, a unui fapt de viață, până la urmă, m-a convins. Sper să vă ademenească și pe voi autorul austriac. 🙂 Spor la citit!

nydla

Despre autor:

Stefan Zweig s-a născut la data de 28 noiembrie 1881 la Viena, ca fiu al unui industriaş evreu. În cariera sa de scriitor a fost puternic influenţat de psihanaliza contemporanului Sigmund Freud, pe care o va transpune în mod excelent şi în scrierile sale. De asemenea există o influenţă directă şi din partea lui Dostoievski, care a reprezentat şi marele său model literar.

În anul 1920, în preajma împlinirii vârstei de 40 de ani se va căsători, însă această căsnicie nu va dura decât până în anul 1938, anul anexării Austriei de către Reich. Un an mai târziu, mutându-se în Anglia se va căsători din nou, de această dată cu secretara sa, Lotto Altmann. În anul 1940 obţine cetăţenie britanică, iar un an mai târziu se va stabili în Brazilia, pe care o vede drept „o lume de viitor”. Cu toate acestea, şi în ciuda talentului său literar…

Vezi articol original 1.893 de cuvinte mai mult

Salvați Muzeul Brukenthal! Campanie pentru restaurarea urgentă a palatului

Povești săsești

La Sibiu a fost lansată recent o campanie de sensibilizare față de situația dramatică a Palatului Brukenthal, primul muzeu public deschis pe teritoriul actual al României. Conform reprezentanților instituției, clădirea se află în stare avansată de degradare și se pune problema închiderii muzeului.

„White Palace, Dark Story – Un palat alb, o poveste întunecată” este numele campaniei inițiată de Muzeul Național Brukenthal și Asociația Brukenthalia pentru salvarea palatului construit în secolul al XVIII-lea, unul dintre cele mai frumoase monumente în stil baroc din România.

10363345_862919107074023_2380725584960929488_n Sursa: pagina de Facebook a Muzeului Brukenthal

Palatul Brukenthal nu a fost restaurat integral niciodată în cei peste 200 de ani de la construirea sa. În pofida demersurilor oficiale din ultimii 9 ani, clădirea se afla într-o avansată stare de degradare ce afectează funcţiile de bază ale instituţiei muzeale. Din această cauză, restricţionarea parţială a accesului vizitatorilor este iminentă, iar Palatul se apropie treptat de momentul închiderii…

Vezi articol original 405 cuvinte mai mult

Insula Paştelui – Muzeul în aer liber

Două ahu la Hanga Roa. În plan apropiat Ahu Ko Te Riku (cu un pukao pe cap). În plan mijlociu o vedere laterală a unei ahu cu cinci moai. Două ahu la Hanga Roa. În plan apropiat Ahu Ko Te Riku (cu un pukao pe cap). În plan mijlociu o vedere laterală a unei ahu cu cinci moai.

Insula Paştelui îţi lasă impresia unei îmbinări perfecte între mister, o linişte deplină pe care nici vântul nu pare să o tulbure, şi demnitate. O demnitate gravă, a unui solitar rămas singurul martor al acelor vremuri atât de controversate. De fapt, istoria acestor locuri ridică, incă, multe semne de întrebare.

Legenda spune că, după o călătorie îndelungată şi istovitoare pe meleaguri

Vezi articol original 1.015 cuvinte mai mult

Țiganii, aurul și diamantele sau Răspunsuri la întrebări fără răspuns

lectură de vară, o recenzie care convinge

helene pflitsch

Desktop3    Facem filme cu și despre ei pe care le vizionăm cu sufletul la gură, le ascultăm muzica și chiar ne prindem în ritmul ei la fiecare petrecere la care participăm (şi nu vorbesc de manele, ci de muzica aceea care ne încântă auzul și sufletul), ne costumăm la carnavaluri în țigănci cu fuste colorate și salbe de galbeni la gât, visăm ca măcar o dată în viață să iubim și să fim iubiți cu aceeași pasiune cum o fac ei, dar le punem în cârcă toate fărdelegile care ne înconjoară și îi arătăm cu degetul, acuzându-i de murdărirea imaginii noastre în ochii lumii europene.

Aceștia sunt țiganii în viziunea noastră, chiar dacă de cele mai multe ori expunem doar partea jegoasă a cămășii cu care îi îmbrăcăm.

Nu știm cum au ajuns să poarte cămăși „Made în România”, când ei sunt risipiți de la est la vest în…

Vezi articol original 1.623 de cuvinte mai mult