Pe scările înguste ale unei cărți esențiale

(Reflecții despre Scările din labirint, de Carmen Georgeta Popescu)

Cărțile, în opinia mea, sunt menite să te elibereze și să te urce sus, la locul de baștină, să-ți dea aripi din nou pentru a putea ajunge acolo. Cărțile pot fi, la fel de bine, un soi de scări pentru suflet. Mai înguste, făcându-te să te focalizezi pe câteva idei demne de luat în seamă sau mai largi, care-ți permit să faci ture dus-întors cu Sinele tău, să te întorci, să mergi de-a lungul sau de-a latul tău și să experimentezi. O carte bună scrisă în puține pagini este de admirat. Eu numesc astfel de creații, cărți esențiale. Așa e și cazul volumului despre care am să scriu în continuare :

Continuă lectura

”Vremea tornadei” -recenzie

Titlu: Vremea tornadei

Autor: Mihai Cotea

Editura Singur

Târgoviște, 2015

Nr.pagini: 137

Îi mulțumesc autorului Mihai Cotea pentru că mi-a dat ocazia să îl citesc.

De asemenea, mulțumesc și domnului Dăncuș Doru Ștefan de la editura Singur, care a mijlocit legătura cu autorul.

Încă de la primele rânduri mi-a plăcut stilul de scriere a lui Mihai Cotea. În sfârșit mă reîntâlnesc cu un autor român care nu mă duce în lume fanteziste, ci abordează realitatea zilelor noastre.

Continuă lectura

Păpușile. Pragul dintre Iubire și Moarte

„Iubirea te ridică pe vârfuri și te obligă să privești dincolo de lumea pe care ai construit-o tu, în care te refugiezi plin de teamă. Iubirea îți șterge frica”. Așa sună o părticică dintr-o carte extrem de dragă mie. „Păpușile”, a opta carte scrisă de Cristina Nemerovschi, este un roman care ridică, pe baza unei povești de dragoste atipice, ar spune unii, întrebări esențiale, cruciale, cu privire la modul în care privim iubirea. Încă din prolog, romanul începe cu prima întrebare de acest gen:

„La ce mai e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?”.

Continuă lectura

Din Urzeala Cuvintelor…

Astăzi m-am hotărât să mă dedic frumosului. Puteam alege o paletă largă de bucățele cu/de frumos, dar am vrut să mă opresc la poezie.

În urmă cu câteva săptămâni vizitam Aradul pentru a dărui cititorilor și amicilor mei apropiați de acolo, cel mai recent volum al meu Eu și MiaDar din dar se face rai, nu? Cam așa e, pentru că și eu m-am ales cu un dar. Am primit, printre altele, un volum interesant cu poeme și proză scurtă intitulat Urzeala cuvintelor și lansat sub egida Ligii Scriitorilor filiala Arad.

Drept bucurie și mulțumire, azi dau dezlegare la frumos și, urându-vă lectură plăcută, vă las în compania a două autoare care au semnat în antologia arădeană. Lucia Bibarț și Natașa Valentina Roman. 

 

CAPCANĂ

Îmi spui că

tot ce-i fragmentat și ciopârțit

ți-e străin.

Și-atunci cum se face că

”M-am gândit tot timpul la tine”

rostogolit greoi,

închegat din tăceri înalte

cât încordarea,

azi și ieri a uitat

să te rotunjească?!

DEZLEGARE

Îndură-te Martie…

Dezleagă-mă pe mine

cea care de câteva zile sunt,

de mine cea dintotdeauna.

Mă apasă, Martie, greutatea frunții.

M-am otrăvit de gustul zilelor tale.

Dezleagă-mă, dezleagă-mă

în ploaia cu stropii galbeni.

În ploaia de aur.

(LUCIA BIBARȚ)

8391656276_93d3ec3b31_o

foto: Flickr

ÎN NUMELE TĂU

În numele tău

Se nasc

Fii

Zei

și dumnezei

Vertical

Sărutându-mi lobul urechii stângi

Știi

Că în numele meu se scriu pe inimi

Războaie de carne și sânge

Păcar originar

Pe străzi fără de început

Cu penița în mână

Poeții

Rescriu istorii

În numele nostru

Oamenii dor

Orizontal

TOȚI SUNTEM LUPI

Lupul din mine

Urlă de trei ori pe zi

Își pierde cuvântul

Își pierde timbrul

Lupul din mine

(Te) Așteaptă

Aleargă

Spre nicăieri

Lupul din mine

Adulmecă…

***

Aș scrie pe fiecare scoarță

Despre haita flămândă

În doi secretele prind viață

Știi

Lupul din mine cerșește

Privirea

Cuvântul

Lupului din tine.

***

Toți lupii caută

Urma Marelui Alfa

În fiecare gest

Omniprezentul

Se sfâșie noaptea

Sălbatec

Infinitul tace

***

Lupii nu știu

Să plângă în doi

Să râdă singuri

Învață

Să urle hilar

De trei ori pe zi

Caută lumina cuvintelor

***

Devin eu

Cu fiecare timp câștigat

Cuvinte puține

Taci

Am

Strigătul lupilor – pereche

(NATAȘA VALENTINA ROMAN)

27360339723_9a99f73792_o

foto:Flickr

 

La surechit

autor: Stelu Pop

 

Căzut-au toate frunzele din vie,
dându-și obștescul lor sfârșit sărutului de glie,
s-au copt în draci toți strugurii-n ciorchină,
de teama brumei, ce-o să vină,
bob după bob se-înnobilează cu aroma cea fructată,
ca semn de aleasă prețuire al gliei-mumă, al soarelui-tată.

Continuă lectura

Rockstar- furtuna din interiorul tuturor celor care simt

Se spune că o pierdere vine întotdeauna de mână cu singurătatea, dar… cel de-al 13-lea volum scris de Cristina Nemerovschi pare să contrazică această idee. Ultimul roman (cu sensul de cel mai recent, firește) al scriitoarei noastre rebele are în prim plan povestea unui nou erou masculin, Storm, un rockstar matur (unora le va părea un pleonasm 🙂 ) în căutarea alinării. Probabil vă veți întreba de ce un rockstar ar avea nevoie de alinare? Aparent are de toate: faimă, femei, bani, carieră… tot ce-și poate dori o persoană din marea majoritate a celor de azi… aparent. Storm nu e așa. Nu are cum să fie, doar e un personaj creionat de cea care ni i-a dat pe M. și pe Vicky, până de curând. Storm e, categoric, un înstrăinat al turmei, unul cu o poveste destul de grea în spate și în minte (mai ales).

Continuă lectura

Omul și pasărea

autor & sursa: Nicoleta BM

 

Odată un Om a îndrăgit o pasăre. A îndrăgit-o atât de tare, încât a luat-o cu el. I-a arătat păsării o colivie, voia să-i fie mereu alături. Pasărea a intrat. Îi plăcea bucuria din ochii Omului.

…nici nu se mai ştie cine a închis colivia, Omul sau pasărea, oricum uşa se deschidea pe ambele părţi.

Continuă lectura

Vicky, Cristina… toate drumurile!

Zilele trecute terminam de citit încă un roman scris de Cristina Nemerovschi. Luasem totul sistematic: trilogia ”Sânge satanic”, ”Păpușile”, ”Nymphette_dark99” și acum, ”Vicky, nu Victoria”. Până la ora actuală e autoarea de la care am citit cele mai multe cărți. Nu-mi place să prind rădăcini în orice situație… n-a fost și acest caz. M-am obișnuit și, mai apoi, am avut nevoie de stilul franc în care Cristina își scrie romanele. Așa cum ai nevoie de un om care-ți e foarte drag, care contează, așa cum simți nevoia unor substanțe sau a unor alimente. A unor gusturi. Tot trupul ți-o cere. E aproape chimic. Nu știu, nu vreau să știu, nu e nevoie. Sunt unele lucruri perfecte așa cum sunt. Sau unele persoane… aici e cazul lui Vicky. Am avut mereu tendința să o egalez pe Vicky cu Cristina. M-am abținut. E absurd. N-o cunosc pe niciuna îndeajuns ca să afirm că e ”într-un fel”, cu amendamentul că, după tot ce am citit despre Vicky eu simt că ea e exprimarea literară a libertății.

Continuă lectura