Aievea

Dorm. Visez că ești mică. Foarte mică. Ai vreo trei-patru centimetri înălțime. În rest, ești exact la fel. Eu te țin în palmă și mă uit la tine. Fă ceva, fă-mă la loc. Eu nu știu ce să fac, sunt depășit de situație. Mă uit la tine și mă minunez. Apoi te pun pe birou și-ți spun că trebuie să plec la repetiție. Stai, stai o clipă, ia-mă cu tine, nu mă lăsa așa. Nu poți să mă lași așa. Cu răbdare, îți explic că trebuie să ajung la repetiție, că e o repetiție importantă, că mă așteaptă câțiva colegi care nu pot să lucreze fără mine. Și oricum mâine avem premieră. Păi, și pe mine cum poți să mă lași așa? Îți explic că tu n-ai mâine premieră. Apoi te rog să înțelegi că, înainte de orice premieră, actorii trec printr-un fel de criză, un moment dificil, în care emoțiile îi subjugă. Îți spun că ar fi total imatur să-mi abandonez colegii chiar astăzi. Cum adică? Ai ridicat tonul, iar ochii tăi aruncă săgeți spre mine. Colegii tăi sunt mai importanți decât mine? Mă duc la bucătărie, iar tu țipi după mine. Dar vocea ta e și ea mică, la fel ca tine, așa că eu abia aud un bâzâit anemic. Mă întorc cu o cană cu apă, apoi îmi dau seama că nu te-ai putea sui pe marginea ei. Merg iar în bucătărie, caut prin dulap și găsesc o tăviță mică, foarte potrivită pentru situația de față. Îți pun apă în tăviță, mă întorc în sufragerie și pun tăvița pe birou. Tu te-ai așezat pe pachetul meu de țigări. De fapt, cred că te-ai suit pe pachet, pentru că picioarele tale nu ating lemnul biroului. Abia acum îmi dau seama că mi-am luat doar bricheta, dar mă hotărăsc să nu te deranjez, o să mă opresc la benzinărie să-mi iau alt pachet. Stai îmbufnată și te prefaci că nu mă vezi. Probabil că ai înțeles că nu ajungi la niciun rezultat cu țipatul și te-ai hotărât să adopți o nouă strategie. Mă uit la tine. Cred că privirea mea exprimă milă. Nu știu ce ți-aș putea spune ca să te simți mai bine. Mă uit la obiectele de pe birou, apoi te întreb dacă poți să dai drumul la iPad. Ca să-ți pui niște muzică, în caz că te plictisești. Tu te prefaci că nu mă auzi. Mă gândesc să-ți aduc o carte, apoi îmi dau seama că nu e o idee bună. Cartea s-ar putea închide singură și te-ar putea prinde între pagini. Poate o revistă. Cu foile mai mari și mai ușoare.

Anunțuri

Teaser cu 4 cărți citite în concediu

Veți spune: Doar patru cărți ai citit în concediu?

Veți spune: Nu prea ai tu postări de genul ăsta… cum se face că? 

Veți mai spune și altele sau nu veți spune nimic din ce am presupus. Ideea e că mă mănâncă degetele de o vreme încoace (cam de pe la mijlocul concediului) și simțeam nevoia să scriu și așa. Și despre asta.

În continuare voi face o scurtă prezentare a celor patru cărți lecturate pe o perioadă de două săptămâni, două romane și două cărți de tip eseu. Mi-au plăcut toate, iată și de ce:

Scrisoare pentru el (fragment)

                                                                     foto: Pinterest

Poate că nu-ți mai amintești. Eu, însă, nu am cum uita. Niciun moment, niciuna dintre clipele acestei grații, pentru că doar ele-mi sunt martori ai fiirii mele. Nici nu sunt chiar așa multe. Uneori chiar mă întreb: la ce bun atâta viață, atâta amar de zile și nopți dacă reale nu sunt decât câteva clipe? …

Inimi cicatrizate – arta supraviețuirii cu un zâmbet ascuns

Demult voiam să citesc un roman, o scriere de Max Blecher, dintr-un simțământ pe care nu mi l-am explicat decât după ce-am terminat de citit Inimi cicatrizate. 

Scris în 1937 (la vârsta de 28 de ani), cu un an înainte de a se stinge din viață, romanul imprimă (sau/și autorul imprimă romanului) importante elemente biografice ale lui Blecher și prezintă, sub formă epică, un episod al șederii sale la un sanatoriu din sudul Franței (la Berck), prin prisma personajului său avatar, Emanuel.

Pe scările înguste ale unei cărți esențiale

(Reflecții despre Scările din labirint, de Carmen Georgeta Popescu)

Cărțile, în opinia mea, sunt menite să te elibereze și să te urce sus, la locul de baștină, să-ți dea aripi din nou pentru a putea ajunge acolo. Cărțile pot fi, la fel de bine, un soi de scări pentru suflet. Mai înguste, făcându-te să te focalizezi pe câteva idei demne de luat în seamă sau mai largi, care-ți permit să faci ture dus-întors cu Sinele tău, să te întorci, să mergi de-a lungul sau de-a latul tău și să experimentezi. O carte bună scrisă în puține pagini este de admirat. Eu numesc astfel de creații, cărți esențiale. Așa e și cazul volumului despre care am să scriu în continuare :

”Vremea tornadei” -recenzie

Titlu: Vremea tornadei

Autor: Mihai Cotea

Editura Singur

Târgoviște, 2015

Nr.pagini: 137

Îi mulțumesc autorului Mihai Cotea pentru că mi-a dat ocazia să îl citesc.

De asemenea, mulțumesc și domnului Dăncuș Doru Ștefan de la editura Singur, care a mijlocit legătura cu autorul.

Încă de la primele rânduri mi-a plăcut stilul de scriere a lui Mihai Cotea. În sfârșit mă reîntâlnesc cu un autor român care nu mă duce în lume fanteziste, ci abordează realitatea zilelor noastre.

”Fata de la nord de ziuă”, un roman de căutat motive de-a iubi

Fata de la nord de ziuă este al doilea roman scris de Alexandru Voicescu. A apărut spre finele anului trecut la editura Herg Benet în cadrul colecției Radical din 7.

Păpușile. Pragul dintre Iubire și Moarte

„Iubirea te ridică pe vârfuri și te obligă să privești dincolo de lumea pe care ai construit-o tu, în care te refugiezi plin de teamă. Iubirea îți șterge frica”. Așa sună o părticică dintr-o carte extrem de dragă mie. „Păpușile”, a opta carte scrisă de Cristina Nemerovschi, este un roman care ridică, pe baza unei povești de dragoste atipice, ar spune unii, întrebări esențiale, cruciale, cu privire la modul în care privim iubirea. Încă din prolog, romanul începe cu prima întrebare de acest gen:

„La ce mai e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?”.

Din Urzeala Cuvintelor…

Astăzi m-am hotărât să mă dedic frumosului. Puteam alege o paletă largă de bucățele cu/de frumos, dar am vrut să mă opresc la poezie.

În urmă cu câteva săptămâni vizitam Aradul pentru a dărui cititorilor și amicilor mei apropiați de acolo, cel mai recent volum al meu Eu și Mia. Dar din dar se face rai, nu? Cam așa e, pentru că și eu m-am ales cu un dar. Am primit, printre altele, un volum interesant cu poeme și proză scurtă intitulat Urzeala cuvintelor și lansat sub egida Ligii Scriitorilor filiala Arad.

Drept bucurie și mulțumire, azi dau dezlegare la frumos și, urându-vă lectură plăcută, vă las în compania a două autoare care au semnat în antologia arădeană. Lucia Bibarț și Natașa Valentina Roman. 

 

CAPCANĂ

Îmi spui că

tot ce-i fragmentat și ciopârțit

ți-e străin.

Și-atunci cum se face că

”M-am gândit tot timpul la tine”

rostogolit greoi,

închegat din tăceri înalte

cât încordarea,

azi și ieri a uitat

să te rotunjească?!

DEZLEGARE

Îndură-te Martie…

Dezleagă-mă pe mine

cea care de câteva zile sunt,

de mine cea dintotdeauna.

Mă apasă, Martie, greutatea frunții.

M-am otrăvit de gustul zilelor tale.

Dezleagă-mă, dezleagă-mă

în ploaia cu stropii galbeni.

În ploaia de aur.

(LUCIA BIBARȚ)

foto: Flickr

ÎN NUMELE TĂU

În numele tău

Se nasc

Fii

Zei

și dumnezei

Vertical

Sărutându-mi lobul urechii stângi

Știi

Că în numele meu se scriu pe inimi

Războaie de carne și sânge

Păcar originar

Pe străzi fără de început

Cu penița în mână

Poeții

Rescriu istorii

În numele nostru

Oamenii dor

Orizontal

TOȚI SUNTEM LUPI

Lupul din mine

Urlă de trei ori pe zi

Își pierde cuvântul

Își pierde timbrul

Lupul din mine

(Te) Așteaptă

Aleargă

Spre nicăieri

Lupul din mine

Adulmecă…

***

Aș scrie pe fiecare scoarță

Despre haita flămândă

În doi secretele prind viață

Știi

Lupul din mine cerșește

Privirea

Cuvântul

Lupului din tine.

***

Toți lupii caută

Urma Marelui Alfa

În fiecare gest

Omniprezentul

Se sfâșie noaptea

Sălbatec

Infinitul tace

***

Lupii nu știu

Să plângă în doi

Să râdă singuri

Învață

Să urle hilar

De trei ori pe zi

Caută lumina cuvintelor

***

Devin eu

Cu fiecare timp câștigat

Cuvinte puține

Taci

Am

Strigătul lupilor – pereche

(NATAȘA VALENTINA ROMAN)

foto:Flickr

 

”Superstar” pe scena vieții

În urmă cu câteva săptămâni terminam lectura romanului ”Superstar – file de poveste”, scris de Ștefan Caraman. O carte frumoasă și incitantă pe care am preferat să o las la dospit până la recenzare… adevărul e că voiam, mai mult, să-mi eluciez unele enigme. Parțial, am reușit s-o fac.