Holocaustul și antisemitismul din oglinda bâlciului

În peisajul românesc, statutul evreului de-a lungul timpului a avut o evoluție pestriță și sinuoasă. Cu precădere negativă, imaginea cea mai consistentă cu privire la etnia israelită, a apărut în forma cea mai celebră și promovată (în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales) pe filieră pașoptistă. Această mişcare s-a propagat în special prin mijloacele media…

foto:welt.de

Fie că vorbim de opozanţa identitate-alteritate, românism-europenism, ortodoxism-mozaism ori tradiţionalism-cosmopolitism, este greu şi caduc să stabileşti un singur motiv declanşator al pornirilor antisemite la nivelul discursului identitar.

Antisemitismul n-a fost inventat după „Marele Război” şi cu atât mai puţin după cel de-Al Doilea Război Mondial, ci a existat şi în secolul XIX şi, cu siguranţă, şi înainte, în diferite forme şi măsuri. Atâta timp cât găsim un ego exacerbat pe palier regional sau naţional, există şanse ca el să dezvolte cele mai xenofobe idei. Dar să ne oprim la starea de fapt a acestui subiect pentru perioada actuală din țara noastră.

Pentru perioada actuală, respectiv anii 2000, situația se schimbă puțin, căci vremurile sunt cu totul altele. Influența presei cât și propria ei existență a luat-o pe noi făgașe. Am ales să iau în considerare publicațiile on-line în special, blogurile dar și o revistă în format clasic pentru a face o trecere prin toate modelele oferite spre alegere populației consumatoare de presă, de informații. Deja, la momentul actual, nu mai putem face ușor o diferențiere teritorială a presei, astfel că toate surselor actuale preluate aparțin țării noastre și nu doar unui teritoriu strict.  Sursele folosite pentru contemporaneitate au fost altermedia.ro, saccsiv.wordpress.com și revista ”Lumea”.

Presa din anii 2000

O sută de ani mai târziu, oglinda peisajului jurnalistic românesc arată puțin altfel, dar, în același timp, poartă aceleași accesorii. Mijloacele prin care parvin informațiile în ziua de azi sunt de cu totul altă natură. Modelul vechi, al ziarului pe hârtie, are pe zi ce trece tot mai puțini susținători, astfel că mediul jurnalistic s-a reprofilat spre mediul virtual. Astăzi avem o serie de publicații complet gratuite găzduite pe Internet, fapt care crește considerabil posibilitatea de alegere a lecturilor noastre dar permite, de asemenea, și o atmosferă lejeră și prielnică unor publicații radicale sau reacționare. Cu acest prilej țin să afirm că exemplele oferite în continuare nu doresc a fi clasificate într-o asemenea categorie, deoarece, din principiu, generalizările mi se par acte artificiale și superficiale. Totuși, am remarcat, prin unele articole alese, o serie de păreri și reacții virulente față de tema luată spre analiză aici: evreul stereotip.

În acest sens, aș dori să iau ca exemplu un articol al publicației online Altermedia[1]. Denumit ”Propaganda holocaustică: un gheșeft super-abject”, acesta, încă din titlul pornește cu un stereotip centenar, acela al rapacității evreului. Dacă ar fi să urmăm ideile acestui articol scris de un sociolog în urmă cu aproximativ 6 ani, evreii ar fi scos bani și din propria lor dramă, lucru care ar denota nu doar rapacitate ci și amoralitate. Iată un citat scurt din articol: ”Căci, dacă Israelul fură documentele ca să ascundă dovezile, atunci înseamnă că totul este o scorneală tipic jidănească, pentru extorcarea de bani a românilor – ca şi a celorlalţi. Cu forţă de necesitate conchidem că, dacă toată propaganda este neîntemeiată în ceea ce priveşte România – cum şi este, în realitate! –, atunci, în baza principiului dominoului, cade, implicit, toată propaganda holocaustică, cu care sioniştii au infestat lumea”[2]. Așadar, pe lână cele menționate, aș mai adăuga și acuzele de control mondial adresate evreilor. În același articol nu pot lipsi nici măcar stereotipurile fizice tipice, legate de nas și fizionomie. În exemplul ce urmează, sigheteanul Elie Wiesel este luat drept model într-un trist portret: ”Într-adevăr, această escrocherie cu holocaustul a fost declanşată – aşa cum atestă literatura revizionistă în expansiune! – de către escrocul internaţional Elie Wiesel. Nu ştiu dacă el a introdus, în propagandă, termenul de „holocaust“, dar, oricum, acest Wiesel [cu o faţă de weasel (nevăstuică; se pronunţă la fel: vizel) şi nas de Pinocchio] este vinovat, prin dejecţiile cu care a maculat hârtia (începând chiar cu prima sa porcărie, Noaptea), de faptul că a fost principalul vector al acestei propagande” [3]. Observăm în citatul antemenționat o aciditate jignitoare a afirmațiilor, improprie unui (declarat) intelectual, cât și încercarea găsirii unui țap ispășitor (eventual mioritic).

În cadrul aceleeași publicații, Altermedia, într-un alt articol (”Radu Ioanid sperjurul: persona non grata”) apare un apropo față de ceea ce se reiterează în presa de gen drept ”afacerea Holocaustului” sau, după vorbele autorului (același din articolul anterior): ”confecţionarea „holocaustului unic“ şi transformarea lui în holocau$t, în holocash”[4]. Se poate lesne decela în exemplul oferit modul în care este subliniat grafic și denumit fenomenul Holocaustului. Prin întreg articolul s-a încercat încercuirea și acuzarea istoricului Radu Ioanid fără alte explicații decât impresia proprie autorială, că personajul în cauză confecționează declarații și minte (a se observa anatema din titlu- ”sperjurul”- o altă sursă de ”amoralitate evreiască”).

În ultimul articol oferit ca ilustrare din Altermedia, ce poartă numele ”Holocaustologii-vectori ai războiului axiologic” scris, inevitabil, de același sociolog de serviciu însărcinat cu articolele de această culoare, apare închiderea cercului stereotipic vis-à-vis de evrei după cum reiese din următorul citat: ”Dacă i s-ar impune României să plătească cele 20 de miliarde de dolari despăgubiri pentru aşa-zisul holocaust, ţara ar fi înfeudată, pentru multe decenii, sionismului. Dar, prin satanizarea României ca vinovată de acel inexistent holocaust se urmăresc trei scopuri, convergente şi mult mai perfide”[5]. Cele trei scopuri despre care se scrie în continuare sunt: 1.determinarea țării spre acceptarea cu ușurință a vinovăției din cadrul Holocaustului (motivul controlului istoriei de către ceilalți); 2.fraudarea Patrimoniului Național prin restituirea unor părți mari din averea națională de către repatriați (motivul vinderii țării străinilor, celorlalți) și 3.obținerea unei despăgubiri materiale consistente pentru evreii aparținând teritoriilor românești care au fost uciși în anii celui de-al Doilea Război Mondial (motivul transformării României într-un stat de rezervă unde refugiații evrei să se poată întoarce în cazul unor evenimente neplăcute în conflicul israelito-palestinian).

Continuând într-o tentă, pe alocuri, ludică, urmărind subiectul de pe blogul Saccsiv, ”Evreii și benzile desenate”, autorul, după o preluare a altului site care scria despre modul în care evreii au controlat industria benzilor desenate, conchide în legătură cu ceea ce a scris: ”Articolul este însă util deoarece demonstrează indubitabil că cel puțin benzile desenate sunt în mâna lor (n.b. a evreilor). Mai trebuie spus și că personajele desenate de ei au devenit eroi în filme cu mare succes la public. Aceste desene și aceste producții cinematografice sunt nocive doar pentru că sunt violente? Nu cumva mai este ceva cu mult mai grav? În ele nu vedem vorbindu-se de Dumnezeu. Problemele omenirii sunt rezolvate de super eroi. Eroi, de cele mai multe ori, extratereștri sau care și-au căpătat puterile printr-o intervenție extraterestră sau cu ajutorul științei. Sunt pline de „învățături” new age și de simboluri”[6]. Din comentariu ar reieși că tot evreii sunt responsabili de îndepărtarea unora dintre noi de Divinitate, un fapt paradoxal, ținând cont că ei au fost printre primii care au adoptat o religie monoteistă în care cred în continuare, în cea mai mare măsură.

În revista ”Lumea”, numărul 1 (226) din ianuarie 2012, apare un articol care spune multe începând cu titlul- ”Islamul radical este un produs al serviciilor americane, britanice și israeliene”[7]. Intrând în conținutul acestuia descoperim lucrurile mai în detaliu, cu accent pe importanța celor din urmă menționați în titlu. De exemplu ”dovezile arată că America și Israel au finanțat, au înarmat și au folosit grupările islamiste radicale precum Hamas și Frăția Musulmană atât pentru a contrabalansa ascensiunea mișcărilor naționaliste, cât și pentru a contrabalansa pentru a-și promova obiectivele geopolitice și discursurile politice în Orientul Mijlociu”[8]. Pe lângă exprimarea jurnalistică nepermis de generalizatoare[9], există o controversă destul de mare legată de numele corect al grupării ”Frăția Musulmană” care s-ar traduce exact din arabă ”Frații Musulmani”. În orice caz, acest amănunt este mult mai nesemnificativ față de modul de abordare al unor propoziții deosebit de grave și cu caracter general. În ultimul timp unii bagatelizează problema antisemitismului  și pot susține chiar că orice critică la adresa Israelului este considerată azi o dovadă de antisemitism, după cum este semnalat într-un alt articol al revistei. În cazul de față, consider că afirmații de acest calibru nu se pot face incriminând o țară întreagă, iar asta, dacă nu dă dovadă de rea voință și antisemitism, dă dovadă de superficialitate și neatenție. Acestea au avut un rol însemnat și-l au în transmiterea stereotipiilor.

Cu toate acestea, revista ”Lumea” se dovedește prin articolele ei destul de paradoxală din punct de vedere al ideilor prezentate. În numărul 11(236), de exemplu, apare o traducere prosemită după Deutsche Welle legată de controversa stârnită în jurul interzicerii circumciziei de către tribunalul din Köln în decursul anului trecut. Trecând peste aspectul surprinzător al trecerii taberelor de opinie practicat de publicație, poate că nu ar trebui trecută cu vederea tocmai acțiunea în sine din Germania contemporană. Dacă interzicerea cu pricina a avut loc deoarece ”Drepturile omului și Constituția Germaniei interzic violarea integrității corporale a copiilor”[10], atunci inciziile practicate fetițelor mici sau nou-născute în scopul creării găurilor pentru cercei nu a creat nici un fel de val în sensul interzicerii lor de către vreun tribunal german. Tot autorul revistei propune și o altfel de abordare: ”Dar nu i se pot provoca oare traume ireparabile unui copil căruia, pentru un petic de piele, i se refuză un ritual identitar esențial, nu mai puțin esențial decât botezul pentru un copil creștin? Nu li se provoacă spaime, traume și angoase părinților lui care se văd nevoiți să intre în ilegalitate fie față de societatea în care trăiesc, fie față de conștiința proprie și opțiune religioasă? Nu se încalcă prin acest verdict, drepturi ale minoritarilor și ale străinilor, drepturi și libertăți sacrosante într-o democrație și într-un stat de drept?”[11] . Deși figuri cheie ale guvernului german au luat cuvântul împotriva acestei decizii, au fost și voci care au susținut vehement verdictul și care doreau să împiedice legalizarea circumciziei.

Cunoscându-se faptul că până și o simplă injecție este considerată în Germania, din punct de vedere juridic, o ”vătămare corporală” și extrapolând-o pe profitul ignoranței unora în materie pentru a vehicula ”maltratări bestiale” în numele religiei, a luat naștere această decizie aberantă și mascat antisemită.

CONCLUZII

Găsim schimbări teritoriale după două războaie mondiale dar, în recte, ceea ce s-a schimbat în acest timp este poate doar platforma de reprezentare a presei care s-a mutat mai mult în mediul virtual. Cu siguranță, ar mai trebui menționat și faptul că ziarele și publicațiile de referință ale țării nu mai au aceeași virulență xenofobă pe care o aveau acele publicații antebelice din zona de analiză a Transilvaniei. Însă, cu toate acestea, încă își mai fac loc în cadrul social și jurnalistic contemporan destule stereotipii antisemite și xenofobe luate după același calapod ca și cele vechi. Căci, în publicistica actuală, nu am găsit nimic mai mult decât acuze de amoralitate, complicitate cu ”inamicul” (deci fățărnicie), intoxicare a opiniei publice (tot fățărnicie sau amoralitate) ori câștig ușor ( ”afacerea holocash” ). Așadar, alte timpuri, aceleași idei, puțin mai ascunse, dar cu siguranță prezente încă în anumite organe de propagare a opiniei publice.

---

[1] Pe site, despre publicație aflăm că a apărut la finele anului 2002 în variantă românească pornind de la un sediu din Statele Unite. Despre AlterMedia se scrie pe site-ul propriu că este o ”comunitate internațională, independentă, de informație alternativă, ce oferă știri și comentarii despre evenimente pe care presa oficială le ignoră, le deformează sau le tratează cu superficialitate, – așadar aduce in atenția publicului “fața nevăzută a realității”. Principiile după care se ghidează sunt neîncrederea în lucrurile “evidente”, în sursele oficiale, scrupulozitatea în culegerea și prezentarea informațiilor” conform http://ro.altermedia.info/intrebari-frecvente accesat pe 14 ianuarie 2013. De asemenea, se adaugă că ”AlterMedia nu ridică pretenții de obiectivitate, iar materialele de opinie reflectă vederile autorilor” conform aceluiași link accesat în aceeași zi.

[2] http://ro.altermedia.info/opinii/propaganda-holocaustic-un-gheeft-super-abject_7658.html accesat pe 14 ianuarie 2013

[3] idem

[4] http://ro.altermedia.info/general/radu-ioanid-sperjurul-persona-non-grata_23987.html accesat pe 14 ianuarie 2013

[5] http://ro.altermedia.info/politica/holocaust-ologii-vectori-ai-razboiului-axiologic-4_10879.html accesat pe 14 ianuarie 2013

[6] http://saccsiv.wordpress.com/2012/05/04/evreii-si-benzile-desenate/ accesat pe 14 ianuarie 2013

[7] La origine, articolul vine tot pe filiera unui blog, așa cum reiese din sursa revelată de revistă. Sursa: http://disquietreservations.blogspot.ro/2011/10/5-facts-that-prove-radical-islam-is.html (”5 facts that prove radical islamism is a child of american-british-israeli intelligence”) accesat pe 17 ianuarie 2013

[8] Lumea nr.1(226), 2012, p.37

[9] În loc de America și Israel ar fi fost corect să se spună guvernul american și guvernul israelian, căci nu toată țara finanțează astfel de acțiuni, acordând din start credibilitate afirmațiilor autorului. Astfel de exprimări creează cel mai ușor în mentalul colectiv stereotipuri negative cu privire la o anumită populație, căci, în momentul pronunțării acestor nume de țară, oamenii asociază aproape instinctiv și populațiile din statul respectiv.

[10] Lumea, nr.11(236), p.16

[11] ibidem

foto: cafebabel.co.uk