Casă din natură

Mihai Cotea.

Pe-o ramură-mi stătea o cameră întreagă. Eram mică, iar copacul mă conținea cu ușurătate. Eu eram, el era, și deși ne situam pe poziții de egalitate, nu ne prea băgam în seamă. Eu cu casa-n el, copacul cu sufletul în mine. Mă înconjuram de Cel Verde. I-am fost eu copacului și el îmi era Copac. De mică m-a fascinat acest cuvânt. Suna cumva. Co-pac… co-pac-pac-pac… Mă jucam cu sensul pe afară și respiram verde. Aveam o suită de prieteni în natură. De exemplu, Gardul Viu din apropierea Copacului mă primea și năștea de câte ori doream. Îmi făcusem culcuș în el. Până mă chemau la mâncare, firește. Abia acum înțeleg de ce mi-era atât de greu să mă desprind. Unde să fi plecat? De acasă spre unde?

Vezi articolul original 366 de cuvinte mai mult

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: