O restanță la trecut

În cutia cu trecut, aranjat cum am putut,

Nou, mai vechi sau de demult,

M-am pierdut.

Mult timp, sigur, n-a trecut…

Desfășor pe lat hârtia, a început călătoria!

Vii secvențe umblă-n minte,

Rezumat – patru cuvinte:

O restanță la trecut.

Sanie, bunic, zăpadă.

Prim popas ce-apare-n cale,

Din adâncuri slab tresare

Licărirea de pe stradă.

O arcadă.

Pe arcadă-n jos, la vale,

Altă vreme-n gene apare.

Sunt în castru.

Pe-atunci viața fu dezastru…

Inimoara mică-n piept, ochii mari, fug de la ușă!

N-aș fi vrut s-o văd supusă,

Nu doream să-l știu ce crunt

Și de temut…

Și e absurd!

Mă marcase de demult…

Acum doar închid o ușă.

Cu pași vii pe coridor

Către ea, cea de la poartă

Și în brațe să-i ajung,

Simt parfumul ce mă-ncearcă.

Dar jur împrejur e surd…

Brațele-i mă-mping pe mare

…Acalmie înfiorătoare

Și-atunci cad abrupt și bum!

O rafală de cuvinte, o tortură, foc și scrum.

Sunt un nimeni de pe drum…

Boare, du-mă-n depărtare,

Vreau în dar o altă viață

Să îmi fie de povață.

Consolare!

Refăcut, cap și picioare,

Mă pansează un om bun.

Flama vieții ia culoare,

Revăd totul ca-n visare.

Gâfâind mă întorc pe drum.

Ferecat-am iar cutia, cu-al ei labirint străbun,

Pe trecut lacăt să pun

După tot ce-aveam să spun;

Azi slujesc doar armonia!

1 decembrie 2012

foto: periodistas-es.com