În cutia cu trecut, aranjat cum am putut,
Nou, mai vechi sau de demult,
M-am pierdut.
Mult timp, sigur, n-a trecut…
Desfășor pe lat hârtia, a început călătoria!
Vii secvențe umblă-n minte,
Rezumat – patru cuvinte:
O restanță la trecut.
Sanie, bunic, zăpadă.
Prim popas ce-apare-n cale,
Din adâncuri slab tresare
Licărirea de pe stradă.
O arcadă.
Pe arcadă-n jos, la vale,
Altă vreme-n gene apare.
Sunt în castru.
Pe-atunci viața fu dezastru…
Inimoara mică-n piept, ochii mari, fug de la ușă!
N-aș fi vrut s-o văd supusă,
Nu doream să-l știu ce crunt
Și de temut…
Și e absurd!
Mă marcase de demult…
Acum doar închid o ușă.
Cu pași vii pe coridor
Către ea, cea de la poartă
Și în brațe să-i ajung,
Simt parfumul ce mă-ncearcă.
Dar jur împrejur e surd…
Brațele-i mă-mping pe mare
…Acalmie înfiorătoare
Și-atunci cad abrupt și bum!
O rafală de cuvinte, o tortură, foc și scrum.
Sunt un nimeni de pe drum…
Boare, du-mă-n depărtare,
Vreau în dar o altă viață
Să îmi fie de povață.
Consolare!
Refăcut, cap și picioare,
Mă pansează un om bun.
Flama vieții ia culoare,
Revăd totul ca-n visare.
Gâfâind mă întorc pe drum.
Ferecat-am iar cutia, cu-al ei labirint străbun,
Pe trecut lacăt să pun
După tot ce-aveam să spun;
Azi slujesc doar armonia!
1 decembrie 2012
foto: periodistas-es.com
2 răspunsuri la “O restanță la trecut”
Mi-a plăcut poemul, Mihai! Trecutul întotdeauna ne învăluie în nostalgie!
O seară minunată îţi doresc, Mihai! 🙂
ApreciazăApreciază
Sărut mâinile, așa e. La mine trecutul a devenit patologic și trebuie vindecat… O seară minunată!!
ApreciazăApreciază