Răscrucea cu mame – episodul 9:Indolenta

rascrucea-cu-mame

Aș fi plătit pentru discuția noastră de ieri. Să fi sunat cu taxă inversă, dragă! Ne-am vorbit. Dar când ne-am și spus ceva? Ai sufletul surd, fericito! Și mut…și e mai bine. Când n-auzi răul exterior din vorbele încărcate, rămâi integru la suflet. Nu? Da. Da, și sufletul ți-e mut, pentru că deseori nu mi-a răspuns strigătelor de disperare. Ah, și-am uitat, iar. Normal, ești surdă și mută pe interior, n-ai cum să mă vezi disperând. Ar fi fost mai simplu de înțelegeam asta mai demult. Acum, acum e doar normal. Am intrat într-o normalitate anestezică și ni se pare că ne simțim bine. Așa-i și la spital.

Dacă ar fi să divaghez, mi-aș închipui că suntem la un spital spiritual. Nu există din astea, dar le putem închipui și așa vor lua formă. Ne oblojim rănile și ne cunoaștem mai bine. Știu că și pe tine te doare. Ai nevoie de îngrijiri. Eu n-am știut să te înțeleg de multe ori, tu n-ai putut să mă vezi rănit adesea. Ne-am ascuns bolile lăuntrice dintr-o grijă supraevaluată pentru celălalt. De ce să sufere și el? E tânăr. De ce să știe ea? Nu merită. Orbecăind prin viață ne-am reîntâlnit. Ne-am pipăit sufletul și am dat numai de răni. Acum le vedeam.

Se spune că tinerii sunt cei care îi părăsesc pe părinți, luându-și viața în propriile mâini. Asta e normalitatea (?!). La noi a fost invers, de parcă ambii am intrat în viață de la ușa de ieșire. Inevitabil a trebuit să facem totul derulându-ne spre început, în rewind. Nu înseamnă că am și înțeles procesul. Ne-am amețit și am uitat de adaptabilitate. Ce mai e și asta? Abia o pot pronunța, d-apăi folosi corect. Un alt cuvânt cu care trăiesc aceeași experiență e normalitate. E drept, nu-i așa greu de pronunțat, dar e strâmb prin definiție, incomplet. Ce să mai înțelegem?

Azi am gânduri pacifiste și-mi pare că niciunul n-am fost de vină. Și-apoi, ce rost mai are? Viața trece pentru amândoi la fel. Să ne urmăm șirul evenimentelor prescrise și să nu mai trăim ca niște proscriși. Punct și de la capăt. N-ar avea nici un rost să te pun acum să-mi explici cu taxă inversă tot ce-ai mai avea de spus. Azi nu-ți mai cer explicații. Mâine…

(fragment din volumul Eu și Mia, Mihai Cotea, editura Singur, 2017 – ediția a doua)

Mihai Cotea coperta refacut FINAL

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

My happy jar

All you need is less

clipe traite

Carpe Diem!

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

MeddArtis

„În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe”.

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

Gara pentru noi

blogul Renatei

Inimă de carte

recenzii de carte, semnal editorial

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Calator spre infinit

O lume este un loc in care existi

Cartea Daath Publishing

Books - a reflection of consciousness

Anca și cărțile

Când înveţi să citeşti, devii liber pentru totdeauna.

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

Paul Militaru

Photography Portfolio

gânduri însingurate

eu cu gândurile mele… şi… atât!

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

GEORGE SORIN VENETE

#vorbește, sufletul nu te va ierta niciodată pentru tăcere!

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close