Răscrucea cu mame – episodul 9:Indolenta

rascrucea-cu-mame

Aș fi plătit pentru discuția noastră de ieri. Să fi sunat cu taxă inversă, dragă! Ne-am vorbit. Dar când ne-am și spus ceva? Ai sufletul surd, fericito! Și mut…și e mai bine. Când n-auzi răul exterior din vorbele încărcate, rămâi integru la suflet. Nu? Da. Da, și sufletul ți-e mut, pentru că deseori nu mi-a răspuns strigătelor de disperare. Ah, și-am uitat, iar. Normal, ești surdă și mută pe interior, n-ai cum să mă vezi disperând. Ar fi fost mai simplu de înțelegeam asta mai demult. Acum, acum e doar normal. Am intrat într-o normalitate anestezică și ni se pare că ne simțim bine. Așa-i și la spital.

Dacă ar fi să divaghez, mi-aș închipui că suntem la un spital spiritual. Nu există din astea, dar le putem închipui și așa vor lua formă. Ne oblojim rănile și ne cunoaștem mai bine. Știu că și pe tine te doare. Ai nevoie de îngrijiri. Eu n-am știut să te înțeleg de multe ori, tu n-ai putut să mă vezi rănit adesea. Ne-am ascuns bolile lăuntrice dintr-o grijă supraevaluată pentru celălalt. De ce să sufere și el? E tânăr. De ce să știe ea? Nu merită. Orbecăind prin viață ne-am reîntâlnit. Ne-am pipăit sufletul și am dat numai de răni. Acum le vedeam.

Se spune că tinerii sunt cei care îi părăsesc pe părinți, luându-și viața în propriile mâini. Asta e normalitatea (?!). La noi a fost invers, de parcă ambii am intrat în viață de la ușa de ieșire. Inevitabil a trebuit să facem totul derulându-ne spre început, în rewind. Nu înseamnă că am și înțeles procesul. Ne-am amețit și am uitat de adaptabilitate. Ce mai e și asta? Abia o pot pronunța, d-apăi folosi corect. Un alt cuvânt cu care trăiesc aceeași experiență e normalitate. E drept, nu-i așa greu de pronunțat, dar e strâmb prin definiție, incomplet. Ce să mai înțelegem?

Azi am gânduri pacifiste și-mi pare că niciunul n-am fost de vină. Și-apoi, ce rost mai are? Viața trece pentru amândoi la fel. Să ne urmăm șirul evenimentelor prescrise și să nu mai trăim ca niște proscriși. Punct și de la capăt. N-ar avea nici un rost să te pun acum să-mi explici cu taxă inversă tot ce-ai mai avea de spus. Azi nu-ți mai cer explicații. Mâine…

(fragment din volumul Eu și Mia, Mihai Cotea, editura Singur, 2017 – ediția a doua)

Mihai Cotea coperta refacut FINAL

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s