ISTORIA CĂRȚII ȘI A SCRISULUI – partea a patra

Istoria cartii si a scrisului

Cartea modernă în România

Secolul al XIX-lea, secolul marilor clasici ai literaturii și culturii române, permite o dezvoltare fără precedent a tiparului , duce la creșterea cantitativă a producției de carte, creează condiții pentru înființarea de noi tipografii, în majoritate particulare, apar publicații periodice, calendarele se înmulțesc (Anton Pann este unul din marii editori de calendare). Încercări de tipărire a unor periodice mai ample se făcuseră deja de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (în 1790, la Iași, au apărut șapte numere din ziarul de limbă franceză Curierul Moldovei). Dr. Molnar elaborează prospectul unui ziar destinat clasei sociale celei mai numeroase, Gazeta românească pentru țărani. La Brăila apare în 1839, primul periodic din lume pentru femei, Econoama română, editat de profesorul Ioan Penescu.

ioan-penescu-1854

„Catehismul bunei creşteri a fetelor” ( 1854 ); foto: braila-portal.ro

În epoca modernă, după Revoluția lui Tudor Vladimirescu, cartea are menirea de a răspunde necesităților de studiu ale tinerilor. Așa se explică apariția numeroaselor manuale școlare și de popularizare a științei. De asemenea, se impune o legislație în activitatea tipografică. Și, într-adevăr, ce scop avea tipărirea Proclamației lui Tudor Vladimirescu (1821), Rost de poezii (1820) și Caracteruri (1825) de Barbu Paris Mumuleanu, Poezii deosebite sau cîntece de lume (1831) de Anton Pann, dacă nu „deschiderea minții și a învățăturii?”. Implicat în ampla mișcare de emancipare națională și socială, C.A. Rosetti conduce și el o tipografie, litografie, librărie și o bibliotecă publică „cabinet pentru cetirea lucrurilor și întâmplărilor”, cu un rol de excepție în timpul revoluției pașoptiste publicând Monitorul român, organul oficial al Guvernului revoluționar provizoriu și ziarul Pruncul român, ale cărui idei anticipau Unirea Principatelor.

proclamatia-lui-tudor-vladimirescu

Proclamația lui Tudor Vladimirescu; foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

mumuleanu-rost-de-poezii-1820

Rost de poezii, Mumuleanu; foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

La sugestia unor scriitori (Titu Maiorescu, I.L.Caragiale, Al.Vlahuță, B.Delavrancea etc.), Carol Müller și Dumitru Stăncescu încep în martie 1895 tipărirea literaturii într-o ediție de mare popularitate și perenitate, „Biblioteca pentru toți”, cu un scop educativ determinant: de a pune la îndemâna tinerei generații și a tuturor cititorilor, cărți bune, bine alese, frumoase, interesante și bine traduse, culese din toate producțiile spiritului omenesc, deziderat a cărui actualitate nu s-a pierdut în timp. Prima carte: Povești alese de Andersen.

c1

foto: biblionesti.blogspot.ro

În perioada interbelică continuă activitatea tipografiei și editurii de prestigiu: Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva” (înființat în 1898), tipografia „Neamul Românesc” (Vălenii de Munte, 1908); altele se înființează: „Cartea Românească”, 1919, „Cultura Națională”, 1921, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă, 1933, ultima sub conducerea lui Al. Rosetti, editând, printre altele, monumentala ediție integrală a operelor lui M. Eminescu, sub îngrijirea lui Perspessicius, precum și a celebrei cărți a lui G.Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941.

După numeroase schimbări, căutări și experimentări pentru aflarea celor mai optime soluții a structurii sistemului editorial românesc, printr-o diversificare tematică și teritorială, s-a ajuns în perioada comunistă, la înființarea Centralei Editoriale din subordinea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, în care activau 17 edituri specializate pe anumite profiluri: Eminescu, Minerva, Ion Creangă, Albatros, Meridiane, Kriterion etc., toate la București, editura „Dacia” la Cluj-Napoca, „Junimea” la Iași, în 1969, „Scrisul Românesc” la Craiova și „Facla” la Timișoara.

În ciuda unei cenzuri, mai elastice după 1972, a unor comandamente politice, a unor Omagii, au existat și realizări și oameni dedicați, în această perioadă. Au fost introduse cele mai importante cărți din literatura universală. Sub lozinca valorificării moștenirii culturale, au fost editați, începând cu 1965, scriitori români interziși până atunci ( Blaga, I.Barbu, E.Lovinescu, V.Voiculescu, A.Maniu, Mircea Eliade, publicistică eminesciană etc.), istorici și filosofi (Gh.Brătianu, Rădulescu-Motru, Papacostea, P.P.Negulescu, C.Noica etc.). Au continuat sau au început tipărirea de ediții științifice din opera clasicilor români (Eminescu, N.Bălcescu, M.Kogălniceanu, Al.Odobescu, L.Rebreanu etc.). Statul și partidul comunist fiind „sponsorii” actului editorial din perioada antedecembristă au interzis apariția unor lucrări cu caracter propagandistic, care contraveneau politicii oficiale interne (de pildă, Jurnalele unor deținuți politici sau celebrul roman al lui Lucian Blaga, Luntrea lui Caron), sau produceau supărare la Kremlin (cazul Rusoaica de Gib. I Mihăescu și În preajma revoluției de C.Stere), precum și literatura religioasă.

23594800

foto: goodreads.com

După evenimentele din 1989, cenzura economică pare s-o înlocuiască pe cea politică. În ciuda existenței celor aproape 2000 de edituri particulare (la 1996, data apariției volumului Civilizația cărții, Tudor Nedelcea), parte dintre ele remarcabile prin valoarea cărților editate, cartea de literatură română contemporană, cartea de debut, cartea științifică cu adresabilitate redusă, sunt încă în suferință. Perioada de tranziție se dovedește a fi, și pentru istoria cărții, tipică pentru România în situații-limită, de căutare și restaurare a identității românești în istorie și cultură, în țară și în străinătate.

Pe plan mondial, statisticile publicate de Unesco permit aprecierea creșterii considerabile a producției mondiale de carte în ultimii ani, creștere datorată dezvoltării tinerelor națiuni, cu toate că lumea occidentală păstrează un loc preponderent în această producție: de la 332.000 de titluri în 1960, ea a trecut la 521.000 în 1975 și la 842.000 în 1989 (OBS: noțiunea de carte nu este aceeași peste tot). În 1960, 72% din titluri erau publicate în Europa și 5,4% în America de Nord; în 1986, în Europa nu se mai publică mai mult de 54,5% din titluri, în timp ce America de Nord ajunge la un procentaj de 12,9%.

 

MULȚUMESC! PE SÂMBĂTA VIITOARE!

bibliografie generală:

ADINA BERCIU-DRÃGHICESCUArhivistica și Documentaristica, Universitatea București Departamentul de învățământ la distanță, CREDIS, 2001

T.NEDELCEA, Civilizația cărții, Scrisul Românesc, Craiova, 1996

A. LABARRE, Istoria cărții, Institutul European, Iași, 2001

http://www.descopera.org

http://www.cartidaisy.ro

 

ultima parte se poate citi AICI

5 răspunsuri la “ISTORIA CĂRȚII ȘI A SCRISULUI – partea a patra”

  1. Dezideratele stabilite pentru colecția ”Biblioteca pentru toți” există și astăzi și vor exista cât timp omenirea va mai avea un dram de minte, dar colecția mai există? Eu n-am mai văzut…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: